„Iubirea ne va ţine legaţi pentru totdeauna. Relaţia

noastră de cuplu va fi diferită de a celorlalţi. Ne vom face

fericiţi unul pe celălalt. Copiii vor face căsnicia noastră fericită.”

Acestea sunt doar unele dintre miturile/aşteptările nerealiste cu care venim în relaţia de cuplu. De fapt este puţin diferit : dragostea ţine partenerii de cuplu uniţi numai atâta vreme cât ambii au ca scop comun să păstreze relaţia şi numai atâta vreme cât ambii se vor comporta într-un mod iubitor faţă de partener.

Nu poţi păstra relaţia de cuplu atunci când unul dintre parteneri ,,demisionează”. Partenerii de cuplu pot contribui la fericirea celuilalt însă nu pot garanta fericirea. De asemenea copiii pot uni cuplul la fel de bine cum îl pot despărţi. Multe studii au demonstrat că venirea primului copil într-un cuplu îi îndepărtează pe cei doi parteneri şi aduce un oarecare stres în viaţa de cuplu. Este adevărat că venirea pe lume a unui copil pune la grea încercare relaţia dintre cei doi parteneri. Ştiu că în multe cazuri venirea unui bebe a unit cuplul, dar a adus şi mult stres, de la oboseală la păreri diferite de creştere…acum cred că depinde de fiecare cuplu în parte, de compatibilitatea lor. Venirea unui copil înseamnă… să nu mai ai programul de dinainte şi nici să faci ce pofteşti când doreşti; să ai nopţi nedormite şi să nu apuci să le recuperezi; să încerci să te lupţi cu eventualele boli; să ai păreri diferite cu soţul tău legate de unul sau mai multe aspecte de creştere … şi, totuşi, e o binecuvântare şi o fericire maximă … puteţi fii siguri că zâmbetul lui iţi va face întreaga zi minunată! Venirea unui copil pe lume este o mare responsabilitate.

După opinia mea, miturile despre căsnicie/relaţia de cuplu creează de cele mai multe ori aşteptări nerealiste în multe relaţii. Conflictul este o parte inevitabilă şi chiar necesară a relaţiei de cuplu. Conflictele în cuplu apar mai ales din cauza banilor, relaţia intimă – sexuală, muncă, copii, socrii, religie, prieteni, alcool sau abuz de droguri, timpul liber.

Ca să ne putem concentra asupra rezolvării conflictului încercam să ne centram pe prezent şi viitor mai degrabă decât pe trecut. Oricum nu putem schimba trecutul, însă prezentul şi viitorul depinde de atitudinea noastră în legătură cu trecutul.

Încercăm să rezolvăm problemele pe rând, nu trecem la alta fără să nu fi reuşit să o discutăm pe cea existentă. Oricum paşii mici/ mărunţi sunt de dorit decât paşii mari şi inutili.

Să nu uităm că orice schimbare presupune un timp de acomodare. Nu trebuie să fim nerăbdători. Numeroasele cereri de schimbare formulate de către unul sau altul dintre soţi constituie motivul unui conflict care trebuie rezolvat. Nimeni nu se va schimba de pe o zi pe alta, suntem cu toţii sisteme şi ca orice sistem dorim să ne păstram statu-quoul.

Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o „relaţie psihologică” între doi oameni conştienţi, ea fiind „o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă” (C.G. Jung, 1994). Ea este „un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1997).

Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică manifestarea dar şi dezvoltarea noastră ca fiinţe. Suntem provocaţi pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor şi credinţelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum şi ale comportamentelor noastre. În cuplu învăţăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină de noi, învăţăm ce este iertarea, toleranţa dar învăţăm şi să ne manifestăm şi emoţiile negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim sexualitatea. De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relaţia este foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. E drept că până se ajunge la această completare, se trece prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoţională şi reveniri (Diana Lucia Vasile, septembrie 2005).

Căsătoria este un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, un proces de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente de autocunoaştere prin intercunoaştere. Prin familie înţelegem o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi uniţi prin legături de căsătorie şi/sau partenere realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi sau cea psihosocială (wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei).

Exista o strânsă legătură între intercunoastere si comunicare, de aceea o comunicare bună va duce la o intercunoaştere bună dând împlinirea şi satisfacţia cuplului. Sunt două forme fundamentale de comunicare, cea verbală şi cea nonverbală, ambele foarte utile în cuplu şi familie, reuşind reglarea relaţiilor familiale şi reechilibrarea sistemului familial (www.wikipedia.org / wiki / Psihologia_familiei).

La baza vieţii afective a omului stau familia şi relaţiile familiale, astfel relaţia afectivă a copilului cu părinţii săi va fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de sine şi de ceilalţi. Două dintre cele mai importante sentimente din familie sunt iubirea şi intimitatea, ele stau la baza dezvoltării noastre ca fiinţe umane şi sunt caracteristici fundamentale ale vieţii de cuplu şi de familie.

Comunicarea poate stimula sau nu intimitatea cuplului, astfel comunicarea directă a nevoilor şi dorinţelor fiecărui partener este stimulativă dacă mesajele transmise sunt clare, directe si sincere, şi inhibitivă atunci când mesajele sunt mincinoase, confuze, paradoxale, agresive si incongruente. Comunicarea înseamnă comuniune şi presupune deschidere faţă de celalalt. Nu putem pătrunde în intimitatea celuilalt fără a-l asigura că nu intenţionăm să îl lezăm. Compromisurile sunt baza oricărei relaţii şi trebuie să învăţăm să le facem. Viaţa de cuplu presupune sacrificarea unui procent al independenţei în favoarea înţelegerii. (www.yuppy.ro/articol/relatii/343/Comunicarea-in-cuplu, februarie 2006)

Bunul simţ este unul din cei mai buni aliaţi ai noştri în relaţii; a ne purta unul cu altul cu bunătate, răbdare şi respect – modul în care ne place să fim trataţi. Opreşte-te cu orice preţ de la a vorbi urât despre celălalt părinte natural. Atunci când două familii se unesc sub un singur acoperiş, urmează conflictele. Totuşi, a vorbi despre ei şi a înţelege sentimentele celuilalt este un lucru necesar şi critic. Este nevoie de timp pentru a face împreună o istorie care într-o zi va creşte din afecţiune în dragoste de familie. Poate să ia timp şi probabil nu va fi uşor, însă merită efortul.

Partenerii mulţumiţi, atunci când încearcă să explice prezenţa comportamentelor pozitive în repertoriul celuilalt, invocă caracteristici stabile, globale, intenţionale şi interne pentru a prezenta strategiile pozitive adoptate de către partenerul lor. Invers, ei diminuează impactul comportamentelor dezagreabile recurgând la explicaţii axate pe factorii situaţionali, externi, specifici şi accidentali. Pe scurt, atunci când nivelul de satisfacţie relaţională al subiecţilor este ridicat, atribuirile amplifică impactul comportamentelor pozitive ale celuilalt şi minimizează repercursiunile comportamentelor negative.

Atunci când nivelul satisfacţiei relaţionale este scăzut, comportamentele pozitive sunt explicate prin prezenţa factorilor situaţionali, tranzitorii şi accidentali. În schimb, comportamentele negative sunt atribuite unor caracteristici interne, globale şi stabile (Ovide Fontaine, Philippe Fontaine, 2008).

Nu dragostea ţine doi oameni împreună pe termen lung, ci respectul care există între ei; reciprocitatea posibilă a schimburilor dintre ei şi vitalitatea mesajelor pe care şi le trimit unul celuilalt. Cu alte cuvinte, calitatea relaţiei oferă unui cuplu suficientă consistenţă pentru a înfrunta diversele peripeţii care sunt inerente unei vieţi conjugale.

Cuplurile care au căsnicii trainice mărturisesc că au rămas împreună atâta timp datorită devotamentului şi prieteniei. Cei mai fericiţi soţi sunt cei care îşi bazează relaţia pe prietenie şi valori comune. (Veronica Rădulescu ,martie 2008).

Studiu de caz

La cabinet s-a prezentat o mamă cu doi copii, un băieţel în vârstă de 8 ani si o fetiţă în vârstă de 4 ani. Mama copiilor este divorţată de 5 ani de soţul acesteia, dar a continuat vreme de 4 ani să trăiască în concubinaj cu acesta. În urmă cu un an s-au separat definitiv deoarece d-na X a descoperit că cea mai bună prietenă a ei, cu care îşi acorda suport reciproc, a trădat-o, întreţinând, pe ascuns, o relaţie intimă cu domnul Y, fostul soţ şi tatăl copiilor. Relaţia celor doi a durat 3 luni, apoi fostul soţ a zburat în altă relaţie cu o femeie, om de afaceri, mai mare decât el cu 14 ani. Aceasta din urmă oferindu-i drept bonus-uri excursii în străinătate şi haine de firmă. Imaturitatea emoţională şi suportul financiar reprezintă mobilele/motivaţia ex-soţului spre femei cu un statut social bine poziţionat.

Motivul consultării psihologului

Pentru mamă motivul constă în explorarea personalităţii şi restructurarea ei în vederea funcţionării eficiente în plan profesional şi familial, maternal.

Pentru copii motivaţia făcută de mamă a fost aceea a educaţiei acestora, ţinând cont de particularităţile de vârstă şi context; restabilirea relaţiei cu ex-soţul în vederea unei bune comunicări şi relaţionări atât cu ea cât şi cu copiii, aşa cum este firesc pentru a acorda amândoi suportul necesar unei dezvoltări armonioase a personalităţii acestora. Băiatul refuză să vorbească cu tatăl lui deoarece l-a surprins pe acesta într-o împrejurare când îşi săruta cea de-a doua iubită. De asemenea, l-a văzut şi cu cea de-a treia femeie, care conducea o maşină de lux. El refuză, de asemenea, să-şi facă temele la un instrument muzical, instrument la care şi tatăl său cântă. Este trist şi agresiv verbal.

Fetiţa avea comportamente dezadaptative în relaţie cu persoanele străine, solicitând multă atenţie, iar când acestea nu-i ofereau sau nu-i făceau pe plac le aducea jigniri şi plângea, dezvoltând tulburări de conduită atât verbale cât şi comportamentale.

Instrumente de evaluare pentru copii:         

  1.    Convorbirea cu cei doi copii
  2.    Desenul arborelui
  3.    Desenul familiei
  4.    Testul Raven – pentru băiat
  5.    Testul omuleţului – pentru fetiţă
  6.    Modelaj
  7.    Interviu dirijat

Instrumente de evaluare pentru mamă:      

  1. Convorbirea
  2. Interviu dirijat
  3. Interviul “Drumul”
  4. Inventar de personalitate – Freiburg
  5. ST1

Metodologia de lucru pentru copii:

  1.  Poveşti terapeutice
  2.  Joc de rol
  3.  Psihoterapie prin ritual
  4.  Psihoterapie expresivă, experienţială

Metodologia de lucru pentru mamă:

  1.  Psihoterapie prin hipnoză
  2.  Psihoterapie cognitiv-comportamentală

Efectele psihoterapiei:

Tatăl lor i-a contactat, iar copii au vorbit cu acesta, au fixat o întâlnire, a venit în vizită şi a decis să lucreze cu băiatul la instrument, el fiind un profesionist în domeniu.

Acesta i-a scos în oraş şi au cinat împreună cu copii si ex-soţia, el a decis să rămână în actuala sa relaţie.

Mama a conştientizat greşelile de comportament în relaţia cu copii: lucrează în mai multe locuri pentru a le asigura resursele financiare, nealocând timp suficient comunicării, educării, hobby-urilor şi relaxării în timpul liber. Copii au petrecut prea mult timp cu bonele, fiind lipsiţi de suportul afectiv al ambilor părinţi, şi-a conştientizat impulsivitatea manifestată în raport cu fostul soţ, a decis şi a pus în practică un comportament mai tolerant şi şi-a reevaluat şi revalorizat feminitatea. Şi-a restructurat unghiul de vedere asupra unei relaţii de cuplu la modul global. A decis să lucreze mai puţin, să-şi facă timp pentru ea şi pentru copii, să renunţe la “cârja” oferită de bonă atunci când pleacă în deplasări. Se simte mult mai confortabilă, şi-a asigurat o linişte sufletească, are un sentiment de confort personal şi interpersonal în relaţiile ei cu copii şi ceilalţi semeni. A hotărât ca după un “doliu” de un an, timp în care a refuzat să cunoască şi să intre în contact cu alţi bărbaţi sau într-o relaţie de cuplu să-şi reia viaţa firească, dându-şi o şansă să cunoască un bărbat în vederea refacerii familiei.

Terapia şi consilierea continuă.

La băiat toate testele au pus in evidenţă o depresie si o agresivitate moderate, nevoia de autonomie şi întrebări specific vârstei de dezvoltare.

Modelajul ne sugerează dorinţa de a-şi dezvolta independenţa trăind tensiuni interne în absenţa unui model parental masculin, acesta a modelat o maşină fără volan şi şofer. La indicaţia psihologului a completat modelajul şi s-a simţit foarte fericit.

La modelaj fetiţa a făcut o casă dărâmată, o floare foarte frumoasă, soarele, luna, pământul şi o formă rotundă. Explicaţiile desenului din punctul de vedere al psihologului, dar şi al interpretării fetiţei au fost:

  • Casa dărmată – familia dezorganizată,
  • Floarea – este fetiţa,
  • Soarele – relaţia cu tatăl,
  • Luna – relaţia cu mama,
  • Pământul – jos, stabilitate, realism,
  • Cerul cu nori – grijile
  • Formă rotundă – perfecţiunea

Mama şi-a construit un model de bărbat care să corespundă unor aşteptări şi valori ale sale, a desenat un bărbat care să fie inteligent, elegant, sensibil, manierat, educat, cult şi cu un serviciu stabil, cu resurse financiare pentru traiul firesc.

Sugestiile la metodologie date mamei au fost ca aceasta să-i ofere copilului un model parental masculin, pozitiv, rol jucat de un verişor, coleg mai mare, un prieten, un bunic sau chiar de un tată vitreg. În relaţiile de prietenie pe care le încheagă mama, ar fi de dorit să existe şi o familie model, în care rolurile sunt jucate în mod diferenţiat şi corect de către soţi şi copii, pentru ca şi fiica să aibă un mod de relaţionare cu figura tatălui, chiar dacă pentru moment aceasta reprezintă o compensare. De asemenea, i-am sugerat mamei să interacţionze pe câ posibil cu tatăl copiilor pentru a-şi îmbogţi stilul comunicaţional cu acesta, dar şi pentru ca tatăl şi copiii să-şi poată şi ei dezvolta şi imbunătăţi comunicarea, interacţiunea, relaţiile interpersonale şi să-şi satisfacă nevoile de afecţiune, suport, siguranţă,educaţie,  jucând în mod autentic rolurile fireşti de parinte sau de copil. Persoană flexibilă şi receptivă, mama a pus în practică lecţiile de viaţă învăţate în cabinetul de psihologie şi deja se observă anumite transformări cu impact pozitiv asupra personalităţii celor patru membri ai familiei, comunicarea este primul obiectiv la care s-a lucrat, iar efectele nu întârzie să apară

Astfel, în prezent cu prilejul sărbătorilor, soţul transmite mesaje ex-soţiei sale de genul “simt un gol şi niciunde nu este ca acasă, orice mi se oferă nu reprezintă “întregul”, mi-e foarte dor de copii”; „mă bucur să “aud” vorbe liniştite şi luminoase venind din partea ta, asta mă încurajează să fiu blând şi atent cu cei dragi mie, adică VOI ”

Fosta soţie îi trimite şi ea un mesaj: “ Fiica ta s-a îmbrăcat cu rochiţa pe care i-ai cumpărat-o tu din străinătate acum doi ani, ai făcut foarte bine că ai venit să-ţi revezi copiii, erau atât de fericiţi amândoi. De fapt, ne-am bucurat cu TOŢII”.

Bibliografie

  1. Rădulescu V., Zece mituri despre căsătorie, HotNews.ro, martie 2008
  2. www. wikipedia.org/wiki/Psihologia_familiei
  3. www.yuppy.ro/articol/relatii/343/Comunicarea-in-cuplu, februarie 2006
  4. www.eva.ro/dragoste
  5. Vasile, D.I., Introducere în psihologia familiei şi psihosexualităţii, Ed. SPER, 2005
  6. Mitrofan, I., Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997
  7. Fontaine, O., Fontaine, Ph., Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2008

 Autori: Psiholog dr. Aurelia MORARU, Psiholog Irina GLONŢ, Psihopedagog Anca MORARU


  •  
  •  
  •  
  •