Legenda ametistului. O poveste de dragoste.

Demult Bachus fusese îndragostit de o frumoasă nimfă pe nume Amethyste. Dar pentru ca nimfa nu îl iubea şi l-a respins , zeul ameţit de vin şi dornic de razbunare a prefacut-o în stâncă. Nemaiputând schimba nimic cu toată puterea lui zeiească, Bachus cuprins de regrete şi-a spart cupa de vin de stânca şi a promis să nu mai bea niciodată până la uitarea de sine.

Stânca a căpătat de atunci culoarea violet-rubinie a vinului. Atinse de ea, alte pietre se transformau şi ele pe loc în ametiste.

Ca şi simbolistică povestea ametistului trimite la cumpătare, piatra fiind asociată cu dreapta măsură, cu refuzul excesului. În simbolismul culorilor, violetul este chiar simbolul lucidităţii, al moderaţiei, al faptelor gândite nu dictate de impuls, fiind lumina interioară care alungă gândurile negre.

Piatra simbolizează claritatea spirituală şi înţelepciunea. Purtarea unui ametist semnifică umilinţa şi modestia, virtuţi creştine prin excelenţă. Renunţarea la orgoliu şi supunerea faţă de o autoritate (a cărui supremă ipostaza este Dumnezeu), precum şi altruismul, sacrificiul în favoarea altora, jertfirea eului reprezintă un alt înţeles simbolic al ametistului.

Ametistul este pus în relaţie cu cea de-a şaptea chakră, sanctuarul spiritualităţii şi poarta înţelesurilor superioare.

În plan mental favorizează capacitatea intuitivă şi meditativă, deschide căile pentru înţelegerea lucrării divine. Favorizează percepţia extrasenzorială şi schimbă concepţiile învechite insuflând o viziune mai largă asupra vieţii. Apără de beţia dată de alcool dar şi de cea provocată de sentimentul puterii făcând conştient pe purtător de efemeritatea rangurilor lumeşti.

Este recomandată şi pentru întelegerea mesajelor pe care omul le primeşte în vise, iar pe plan fizic este utilizată ca purificator eliberând organismul de energii negative. Utilizat în general pentru calmarea stresului şi a nervozităţii nu trebuie oferit niciodata persoanelor hiperactive şi trebuie evitată prezenţa acestuia lânga autişti şi schizofrenici.

Nu în ultimul rând, piatra este recomandată nativilor dotaţi cu talent şi capacitatea de a reuşi în ceea ce îşi propun, dar lipsiţi de perseverenţă: Peşti, dar şi semnelor care tind să vadă viaţa într-o lumină prea concretă, Capricorn.

Isabela


  •  
  •  
  •  
  •