Un copil care se îngrașă an de an nu are, de obicei, o problemă cu mâncarea. Are o problemă pe care mâncarea o acoperă. De aceea regimul singur rareori ține, iar copilul ajunge la psiholog abia după ce dieta a fost încercată și abandonată de câteva ori.

Acest articol explică de ce se ajunge acolo, ce i se întâmplă copilului în plan psihologic și ce poate face, concret, psihoterapia.

Cât de răspândită este

În România, aproximativ trei din zece copii de 7–9 ani sunt supraponderali sau au obezitate, potrivit studiului COSI derulat de Institutul Național de Sănătate Publică după protocolul Organizației Mondiale a Sănătății. Nu este o problemă marginală și nu este o problemă de estetică.

Studiile europene mai arată ceva important pentru părinți: majoritatea părinților de copii supraponderali își percep copilul ca având greutate normală. Nu din nepăsare — pur și simplu, ochiul se obișnuiește.

De ce se ajunge acolo

Cauzele sunt aproape întotdeauna mai multe deodată:

  • Singurătatea. Un copil lăsat mult timp singur mănâncă pentru a umple timpul și golul.
  • Lipsa comunicării și a afecțiunii. Mâncarea devine sursa cea mai la îndemână de siguranță și confort — un calmant care funcționează imediat și nu cere nimic în schimb.
  • Sedentarismul. Ore lungi pe scaun, în fața ecranului, fără mișcare în aer liber.
  • Stilul de viață al familiei. Copilul nu mănâncă altfel decât se mănâncă în casa lui. Orice schimbare cerută doar lui, nu și celorlalți, eșuează.
  • Mâncarea folosită ca recompensă sau pedeapsă. Așa se învață, devreme, că emoția se rezolvă prin farfurie.
  • Presiunea reclamelor și disponibilitatea permanentă a alimentelor foarte dense caloric.

Ce i se întâmplă copilului

Partea psihologică este, de regulă, mai grea decât cea medicală, și apare prima.

Poreclele, respingerea la joacă, excluderea din grup. Rușinea față de propriul corp la ora de sport sau la piscină. Sentimentul de inferioritate, care se generalizează: copilul ajunge să creadă că nu e bun de nimic, nu doar că are kilograme în plus. Stima de sine scade, izolarea crește, iar izolarea aduce cu ea și mai multă mâncare. Cercul se închide singur.

La adolescent apare și cealaltă față a problemei: preocuparea obsesivă pentru slăbit, dietele ținute pe ascuns, oscilațiile mari de greutate. Copiii care sunt presați să slăbească au un risc mai mare de a dezvolta o relație tulburată cu mâncarea, nu mai mic.

Riscurile pentru sănătate

Obezitatea instalată în copilărie are tendința să persiste la vârsta adultă și crește riscul de diabet zaharat de tip 2, hipertensiune, valori anormale ale colesterolului, apnee în somn și probleme articulare. Diabetul de tip 2 la copii a fost multă vreme o raritate; astăzi se întâlnește tot mai des, deși rămâne mult mai rar decât la adulți.

Partea bună: riscurile scad odată cu schimbarea obiceiurilor, chiar și atunci când greutatea coboară lent.

Ce face psihoterapia

Psihologul nu prescrie diete — acelea rămân în sarcina medicului. Lucrează la ceea ce ține dieta în loc.

În terapia individuală, copilul ajunge să deosebească foamea de plictiseală, de tristețe sau de anxietate; învață ce poate face cu emoția în locul mâncatului; își reconstruiește imaginea de sine, care de obicei e mult mai deteriorată decât bănuiesc părinții.

În terapia de grup se produce ceva ce nicio ședință individuală nu poate oferi: fenomenul de universalizare. Copilul descoperă că nu este singurul, că problema lui are un nume și că alții o traversează. Rușinea scade brusc. Iar exemplul celor care au făcut progrese mobilizează mai mult decât orice îndemn venit de la un adult.

Cu părinții se lucrează separat, pentru că fără ei nu se schimbă nimic: cum se vorbește în casă despre corp și despre greutate, cum se organizează mesele, ce se cumpără, cum se scoate mâncarea din rolul de premiu și de consolare.

Ce ajută acasă — și ce nu

  • Schimbarea privește toată familia, nu doar copilul. Un singur membru pus la regim se simte pedepsit.
  • Mișcare în aer liber, zilnic. Nu sport de performanță — joacă, mers pe bicicletă, plimbare. Este și cea mai bună măsură de prevenție.
  • Fără comentarii despre greutate. Nici glume, nici încurajări de tipul „ai mai slăbit puțin”. Corpul copilului nu este subiect de conversație.
  • Fără diete impuse fără medic. Restricția severă la un copil în creștere face rău și, de regulă, se răzbună mai târziu.
  • Mesele la ore regulate, la masă, fără ecran în față.
  • Somn suficient. Somnul scurt dezechilibrează apetitul la copii.

Când merită cerut ajutorul unui psiholog

Când copilul evită sportul, piscina sau petrecerile din cauza corpului. Când vorbește urât despre el însuși. Când mănâncă pe ascuns. Când a fost la nutriționist și nu reușește să țină nimic. Și, mai ales, când suferă — pentru că suferința este partea care se poate ameliora cel mai repede, chiar înainte să se schimbe cifra de pe cântar.

Pentru o programare, ne puteți scrie prin formularul de contact.

Psiholog specialist Adina Moraru

Articol revizuit la 13 septembrie 2026.