1. DEFINIŢIA MANIPULĂRII:
mind1.JPGSe consideră că domeniul teoretic al influenţei sociale se confundă cu domeniul psihologiei sociale, considerând definiţia dată de către Gordon Allport psihologiei sociale: psihologia socială reprezintă o încercare de a înţelege şi explica felul în care gândurile, comportamentele şi sentimentele indivizilor sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginată sau implicată a celorlalţi.
O definiţie a influenţei sociale a fost dată de Abrams şi Hog(1990): influenţa socială poate fi definită ca orice schimbare pe care relaţiile persoanei cu alţii(indivizi, grupuri, instituţii ori societatea în ansamblul ei) o produc asupra activităţilor ei intelectuale, asupra emoţiilor sau acţiunilor ei.
În ce priveşte manipularea,putem vorbi despre ea atunci când o situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator(Ficeac, pg. 30).
De ce manipulare prin comunicare? Ca să aflăm răspunsul la această întrebare, trebuie să avem în vedere:
-rolul comunicării în relaţiile interumane(care constituie raţiunea de a fi a relaţiilor interumane în secolul nostru), şi mai trebuie să avem în vedere
-legătura indisolubilă dintre limbaj(ca funcţie de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni) şi gândire.
Ne mai punem întrebarea: există identitate între gândire şi limbaj? Să ne gândim la situaţia când avem o idee în minte şi nu o putem exprima; aceasta înseamnă că există un control al gândirii asupra limbajului, care supraveghează ceea ce spunem , pentru a fi coerenţi şi logici- deci nu întotdeauna limbajul interior va putea fi exteriorizat; un alt argument în favoarea afirmaţiei că nu există identitate între gândire şi limbaj este faptul că există gândire şi la cei ce nu vorbesc (de exemplu la surdomuţi) deoarece faptul de conştiinţă nu are nevoie de verbalizare, verbalizarea nu-l precede, ci-l explică(C. Păunescu, pg. 201).

2.INTEGRITATEA STRUCTURILOR NEUROLINGVISTICE
ar putea fi un factor facilitator al manipulării; facem această afirmaţie întrucât se cunoaşte faptul că limbajul interior este mai rapid decît limbajul exterior, de aceea , uneori, trecrea de la vorbirea internă la explicitarea ei externă este dificilă- lucru care ne face să credem că într-un proces de comunicare, mai bine zis de negociere, câştigă cel care dispune de o mai mare rapiditate a operaţiilor gândirii, în special ne referim la mobilitatea gândirii- ca o caracteristică a gândirii.
Integritatea structurilor neurolingvistice ale ţintei constituie, deci, un factor hotărâtor în evaluarea posibilităţii de manipulare prin comunicare; la aceasta se adaugă şi amplitudinea modificărilor efectuate într-o situaţie socială(având astfel de-a face cu manipulări mici, medii şi mari- clasificare a profesorului Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California), având în vedere faptul că la intensităţi mari ale manipulării, nu se mai poate lua în considerare starea de integritate a structurilor neurolingvistice, deci s-ar putea spune că există o valoare prag a manevrei de manipulare, peste care scade sensibil corelaţia dintre starea de integritate a structurilor neurolingvistice şi reuşita manipulării. Dealtfel cercetătorii John Grinder(profesor în domeniul lingvisticii) şi Richard Bandler( o somitate în domeniul psihiatriei) au ajuns la concluzia că o mare parte din tulburările psihice îşi pot avea cauzele în deficienţe de limbaj şi în lacune de comunicare; lingvistul Roman Jacobson a arătat că există mereu o alterare mai mult sau mai puţin gravă fie a
Axei paradigmatice- de care ţin facultăţile de substituţie şi de selecţie, fie a
Axei sintagmatice- de care ţin elementele de combinaţie şi de context; aceşti factori contribuie la realizarea scopului relaţionării sociale; se poate face deducţia de la acest rezultat la facilitatea de a manipula cu atingerea scopului sursei- concret, sursa are şanse mai mari de a avea succes în manipulare dacă ţinta prezintă deficienţe ale structurilor neurolingvistice(să ne gândim cât de uşor am putea să manipulăm pe un oligofren sau pe un analfabet sau pe o persoană cu un grad inferior de instruire- la care desigur, structurile neurolingvistice, chiar formate, au o organizare labilă; dacă ne referim la o mulţime, aceasta ar putea fi manipulată tot prin tehnici asemănătoare cu cele folosite în cazurile precedente, mai ales dacă este vorba despre o mulţime gregară, la care nu s-a instituit încă nici un fel de mecanism neurolingvistic comun).
Revenind la intensitatea acţiunii de manipulare şi la existenţa valorii prag menţionată, peste care nu se mai poate face o legătură între integritatea structurilor neurolingvistice şi reuşita manipulării(în mod normal existând o corelaţie negativă între ele), se poate menţiona faptul că stresul indus de sursă la nivelul ţintei, în cadrul acţiunii de manipulare intensă, ar putea provoca o modificare tranzitorie a configuraţiei structurilor neurolingvistice ale ţintei, fapt care duce la acelaşi rezultat( o alterare, chiar tranzitorie, a structurilor neurolingvistice permite un succes mai mare în reuşita manipulării); acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazuri de alterare a stării vigile a ţintei, ca de exemplu în situaţiile de hipnoză sau chiar numai în cazuri de oboseală marcată, cunoscându-se faptul că starea vigilă este esenţială pentru producerea stării de conştiinţă, de asemenea cunoscându-se rolul important al conştiinţei de sine implicată în diversele tehnici de manipulare, aşa cum vom vedea în continuare.Definiţia dată de Septimiu Chelcea manipulării (1994) sprijină această afirmaţie: înţelegem prin manipularea comportamentală influenţarea subiecţilor umani(indivizi, grupuri, mulţimi umane)în vederea realizării unor acţiuni în discordanţă cu propriile scopuri, fără ca aceştia- subiecţii umani- să conştientizeze discrepanţa dintre propriile scopuri şi scopurile îndepărtate ale celor care îi influenţează. În ce priveşte rolul conştiinţei de sine în modificarea comportamentului prin manipulare, acesta poate fi explicat prin teoria autopercepţiei formultă de Bem(şi cu aportul lui Freedman şi Fraser): indivizii ajung să-şi cunoască propriile atitudini, emoţii şi alte stări interne parţial prin inferarea lor din observaţiile asupra propriului comportament şi/ sau a circumstanţelor în care acesta se desfăşoară…(Şt. Boncu, pg. 360).

3. DESPRE IMITAŢIE
Imitaţia a devenit una din temele predilecte ale psihologiei sociale, fiind declarată astfel de către întemeietorii psihologiei sociale: Gabriel Tarde(1890), William McDougall şi Edward Ross, care au considerat imitaţia ca un proces esenţial,fără abordarea căruia nu se poate spune nimic despre realitatea socială
(Şt. Boncu, pg. 23).
Care este legitimitatea abordării imitaţiei în această lucrare? Am abordat imitaţia întrucât aceasta, la fel ca şi influenţa, se finalizează cu o schimbare în atitudini şi comportamente, produsă de ceilalţi. De aceea Ştefan Boncu intitulează primul paragraf din capitolul dedicat imitaţiei- sursă a schimbării comportamentale.
Sinonimii şi consideraţii asupra termenului de imitaţie acordate de către diverşi autori: termeni echivalenţi pentru cel de imitaţie sunt: învăţare imitativă, învăţare observaţională, învăţare vicariantă, fiecare desemnând modificări comportamentale rezultând din expunerea la stimulii modelatori(Şt. Boncu, pg. 25).Se observă că, aşa cum a spus şi Bandura, (1965) imitaţia înseamnă apariţia unei similitudini între comportamentul unui model şi cel al unui subiect, în condiţiile în care comportamentul primului a servit ca indice pentru comportamentul subiectului.
Studiul imitaţiei a trecut din domeniul empirismului în domeniul studiului ştiinţific al învăţării graţie lui Albert Bandura(1962), care a scos fenomenul imitaţiei din cadrele instinctelor în cadrul teoriilor învăţării sociale, revoluţie după care tot mai mulţi psihologi au ajuns să considere observarea drept un act prin care se poate învăţa; totodată s-a făcut şi o delimitare între imitaţie şi mimetism , astfel fiind posibil să se demonstreze că imitaţia poate implica în mecanismul ei un act de reproducere creativă(de învăţare creativă); mai mult, Bandura a atribuit imitaţiei
(pe bună dreptate) un rol important în procesul de socializare a fiinţei umane(Şt. Boncu, pg. 31). […]

Related Images: