Care este vârsta potrivită, din punct de vedere psihologic, pentru a avea un copil, atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților?
A aduce pe lume un copil reprezintă una dintre responsabilitățile imense pe care trebuie să ni le asumăm în calitate de părinți, dar și un moment cu cele mai intense sentimente de împlinire, mulțumire, satisfacții și fericire.

Vârsta psihologică pentru majoritatea oamenilor este diferită de vârsta cronologică. Unele femei și unii bărbați se comportă, chiar și la vârsta adultului, ca niște copii, în timp ce există unii tineri, atât femei cât și bărbați, care adoptă un punct de vedere matur. Se poate observa uneori cum unii copii, chiar de la pubertate se comportă că și cum ar fi persoane vârstnice.
Câți dintre noi s-au întrebat dacă vârsta psihologică corespunde vârstei cronologice și care sunt motivele pentru care unii oameni au probleme cu reușita în viață, sau chiar tulburări de personalitate, tocmai din cauza decalajului dintre cele două vârste amintite?
La cabinetul de psihologie unde îmi desfășor activitatea am întâlnit adesea persoane la vârsta tinereții și a adultului care sufereau profund tocmai din cauza lipsei de sincronizare a celor două vârste. Conștientizarea problematicii și lucrul centrat pe obiectivul maturizării a constituit activitatea psihoterapeutică ce le-a permis să crească din punct de vedere psihologic pentru că apoi să poată să-și însușească și să joace rolurile psihosociale în mod autentic.
Efectul travaliului psihoterapeutic s-a concretizat în reechilibrarea personalității acestora, care le-a permis maturizarea, o bună interrelaționare umană, (re)construirea relațiilor de calitate cu partenerii de viață, cu familia.
Maturizarea psihologică se face prin translatarea din laboratorul psihologic a exercițiilor și lecțiilor predate, în laboratorul mai larg reprezentat de familie, de societate.
Alegerea momentului în care dorești să devii părinte este unul foarte important și responsabil pentru partenerii cuplului ce-și doresc să aducă pe lume copii, există un complex de factori implicați în actul procreării. O persoană matură este aceea care în momentul aducerii pe lume a copilului întrevede toate consecințele creșterii și educării și își asumă actul procreării și tot ce decurge din acesta.
Factori pozitivi în luarea deciziei de a aduce pe lume copii
- sănătatea biologică și psihologică
- maturitatea, atât emoțională cât și socială
- a reprezenta o prioritate
- luarea deciziilor de comun acord în cadrul cuplului, negocierea – evitând astfel, punctele de vedere individualiste, egoiste
- existența resurselor, atât materiale cât și financiare, pentru asigurarea creșterii și educației copilului
- asumarea timpului necesar pentru creșterea, educarea de calitate a copilului
Factori negativi implicați în luarea deciziei de a aduce pe lume copii
- absența acestui obiectiv, cât și presiunea pusă de familie pentru a aduce pe lume un copil
- imaturitatea psihologică
- absența iubirii și respectului față de partener
- cariera în detrimentul familiei
- criza de timp
- stilul de viață, dorința de a se distra excesiv, fără asumarea responsabilității de a fi un părinte bun
- egoismul, propriile nevoi puse mai presus de interesele copiilor lor
- aspectul fizic, teama de deformare fizică
- distanța psihologică față de copil, imposibilitatea de a dărui afecțiune
- nonimplicarea în a acorda copilului atenție, afecțiune, suport
- probleme de personalitate nerezolvate cu părinții, care se reflectă în atitudinea cu copilul
- instabilitatea în cuplu
- absența informării, ignoranța
- necunoașterea de sine
- graba în a lua decizia de a aduce pe lume copii
- tulburările de personalitate
- vârsta avansată.
Specialiștii în medicina susțin că momentul biologic optim, când șansele sunt ridicate pentru a procrea și complicațiile de orice fel sunt reduse, este între 20-35 de ani.
Atunci când momentul biologic se sincronizează cu vârsta psihologică și motivația de a deveni părinte, reușita de a aduce pe lume un copil sănătos este mult mai mare. Părinții maturi din punct de vedere psihologic care aleg să aducă pe lume copii la o vârstă biologică adecvată, au multe șanse să fie împliniți și fericiți deoarece sunt sănătoși, au energie multă, disponibilitate, flexibilitate, putere de învățare și modelare, riscuri scăzute că noul născut să aibă malformații.
Pe de altă parte, părinții mai în vârstă se pot confrunta cu riscuri de sănătate mai mari și oboseală, dar ar putea fi mai maturi, mai responsabili și mai pregătiți financiar pentru creșterea unui copil.
Emotional, multe dintre femei constată că după 30 de ani sunt pregătite emotional să rămână însărcinate, explicația consta în faptul că la această vârstă, femeile se simt mai mature emotional și adesea așezate în cariera.
Unii specialiști în medicina consideră că până spre 40 de ani o sarcină se poate dezvolta în condiții de siguranță și pentru mama și pentru copil, deși momentul nu este tocmai cel ideal, dar spre 50 de ani, lucrurile s-ar putea complica. Cercetările au demonstrat că bărbații de peste 40 de ani au șanse de șase ori mai ridicate să contribuie la nașterea unui copil cu autism decât cei care sunt mai tineri. Se pare că riscul manifestării autismului crește constant cu vârsta paternă, dar nu s-a demonstrat nici o legătură între prezența bolii și vârsta maternă, consideră psihiatrii. Constatarea sugerează că bărbații pot avea propriul lor ceas biologic care afecteaza capacitatea lor de a concepe urmași sănătoși, pe măsură ce îmbătrânesc.
Vârsta psihologică poate fi o barieră în calea maternității/paternității?
Răspunsul este afirmativ deoarece o femeie imatură din punct de vedere psihologic se va relaționa dificil cu copilul, va vedea în el un obstacol în calea iubirii, a carierei, a libertatii și confortului din timpul liber. Se va simți obosită și veșnic frustrată, își va varsă mânia adesea asupra copilului deoarece este cel mai neajutorat și permisibil pentru defulările ei. De multe ori va avea impresia că partenerul nu-i mai acorda așa multă atenție și afecțiune, revărsând-o mai mult asupra copilului. Sunt situații în care o femeie copil are dificultăți proprii de relaționare nu doar cu copilul și partenerul de viață, ci și cu familia lărgită sau chiar cu colegii de serviciu.
De asemenea, va considera, atunci când relația de cuplu nu funcționează bine, fie că acest copil este cauza, fie că o “leagă” de un partener ce nu și-l mai dorește deoarece femeii imature îi lipsește asumarea faptelor și responsabilitatea. Adesea ea creează dependențe afective, iar în planul personalității suferă de nesiguranță, anxietate, depresie, fobii, obsesii, agresivitate.
Bărbatul imatur emoțional va fi și el un copil cu copil și nu va ști cum să joace rolul de tata, cum să se comporte astfel încât să aducă o organizare a familiei cu o anumită ierarhie în care să existe anumite reguli, valori, principii. În asemenea situații, partenera lui va avea doi copii și s-ar putea simți istovită de eforturi și griji. Fiindu-i greu să-și asume rolul de soț și tata, bărbatul imatur poate fugi din relația de cuplu spre o altă femeie unde nu trebuie să joace și rolul de tata, sau va divorța, sau va delega sarcinile sale soției, părinților, bonei, alegând să se refugieze în munca sau în diverse anturaje.
Există și cazuri fericite în care cuplul, observând că nu mai poate face față noii situații, apelează la consiliere și psihoterapie. Această decizie oferă oportunitatea maturizării în cuplu și în viață, cei implicați în procesul psihoterapeutic devin parteneri maturi, responsabili și foarte buni părinți. Consilierea și psihoterapia de cuplu aduce suport prin ascultare, înțelegere, informații, restructurarea personalității și vindecarea rănilor din trecut acumulate în interrelaționarea cu membrii familiei sau în relațiile cu ceilalți foști prieteni, iubiți sau soți.
Psiholog Dr. Aurelia MORARU
Decizia de a avea un copil se ia rareori din cifre. Dacă vreți să o discutați cu cineva din afara familiei, puteți cere o programare.
Comenteaza