Care este varsta potrivita, din punct de vedere psihologic, pentru a avea un copil, atat in cazul femeilor, cat si in cazul barbatilor?
A aduce pe lume un copil reprezinta una dintre responsabilitatile imense pe care trebuie sa ni le asumam in calitate de parinti, dar si un moment cu cele mai intense sentimente de implinire, multumire, satisfactii si fericire.
Un copil este un miracol, dar el are nevoie de hrana, atentie, iubire neconditionata, acceptare, joc, rabdare, educatie, bani, indrumare, sprijin permanent. El trebuie sa vina pe lume cand gandesti si simti ca esti pregatit, altfel il vei ignora, rejecta, abandona, abuza, chinui.
Varsta psihologica pentru majoritatea oamenilor este diferita de varsta cronologica. Unele femei si unii barbati se comporta, chiar si la varsta adultului, ca niste copii, in timp ce exista unii tineri, atat femei cat si barbati, care adopta un punct de vedere matur. Se poate observa uneori cum unii copii, chiar de la pubertate se comporta ca si cum ar fi persoane varstnice. Cati dintre noi s-au intrebat daca varsta psihologica corespunde varstei cronologice si care sunt motivele pentru care unii oameni au probleme cu reusita in viata, sau chiar tulburari de personalitate, tocmai din cauza decalajului dintre cele doua varste amintite?
La cabinetul de psihologie unde imi desfasor activitatea am intalnit adesea persoane la varsta tineretii si a adultului care sufereau profund tocmai din cauza lipsei de sincronizare a celor doua varste. Constientizarea problematicii si lucrul centrat pe obiectivul maturizarii a constituit activitatea psihoterapeutica ce le-a permis sa creasca din punct de vedere psihologic pentru ca apoi sa poata sa-si insusesca si sa joace rolurile psihosociale in mod autentic. Efectul travaliului psihoterapeutic s-a concretizat in reechilibrarea personalitatii acestora, care le-a permis maturizarea, o buna interrelationare umana, (re)construirea relatiilor de calitate cu partenerii de viata, cu familia.
Maturizarea psihologica se face prin translatarea din laboratorul psihologic a exercitiilor si lectiilor predate, in laboratorul mai larg reprezentat de familie, de societate.
Alegere momentului in care doresti sa devii parinte este unul foarte important si responsabil pentru partenerii cuplului ce-si doresc sa aduca pe lume copii, exista un complex de factori implicati in actul procrearii. O persoana matura este aceea care in momentul aducerii pe lume a copilului intrevede toate consecintele cresterii si educarii si isi asuma actul procrearii si tot ce decurge din acesta.
Factori pozitivi in luarea deciziei de a aduce pe lume copii
- sanatatea biologica si psihologica
- maturitatea, atat emotionala cat si sociala
- a reprezenta o prioritate
- luarea deciziilor de comun acord in cadrul cuplului, negocierea – evitand astfel, punctele de vedere individualiste, egoiste
- existenta resurselor, atat materiale cat si financiare, pentru asigurarea cresterii si educatiei copilului
- asumarea timpului necesar pentru cresterea, educarea de calitate a copilului
Factori negativi implicati in luarea deciziei de a aduce pe lume copii
- absenta acestui obiectiv, cat si presiunea pusa de familie pentru a aduce pe lume un copil
- imaturitatea psihologica
- absenta iubirii si respectului fata de partener
- cariera in detrimentul familiei
- criza de timp
- stilul de viata, dorinta de a se distra excesiv, fara asumarea responsabilitatii de a fi un parinte bun
- egoismul, propriile nevoi puse mai presus de interesele copiilor lor
- aspectul fizic, teama de deformare fizica
- distanta psihologica fata de copil, imposibilitatea de a darui afectiune
- nonimplicarea in a acorda copilului atentie, afectiune, suport
- probleme de personalitate nerezolvate cu parintii, care se reflecta in atitudinea cu copilul
- instabilitatea in cuplu
- absenta informarii, ignoranta
- necunoasterea de sine
- graba in a lua decizia de a aduce pe lume copii
- tulburarile de personalitate
- varsta avansata.
Specialistii in medicina sustin ca momentul biologic optim, cand sansele sunt ridicate pentru a procrea si complicatiile de orice fel sunt reduse, este intre 20-35 de ani.
Atunci cand momentul biologic se sincronizeaza cu varsta psihologica si motivatia de a deveni parinte, reusita de a aduce pe lume un copil sanatos este mult mai mare. Parintii maturi din punct de vedere psihologic care aleg sa aduca pe lume copii la o varsta biologica adecvata, au multe sanse sa fie impliniti si fericiti deoarece sunt sanatosi, au energie multa, disponibilitate, flexibilitate, putere de invatare si modelare, riscuri scazute ca noul nascut sa aiba malformatii.
Pe de alta parte, parintii mai in varsta se pot confrunta cu riscuri de sanatate mai mari si oboseala, dar ar putea fi mai maturi, mai responsabili si mai pregatiti financiar pentru cresterea unui copil.
Emotional, multe dintre femei constata ca dupa 30 de ani sunt pregatite emotional sa ramana insarcinate, explicatia consta in faptul ca la aceasta varsta, femeile se simt mai mature emotional si adesea asezate in cariera.
Unii specialisti in medicina considera ca pana spre 40 de ani o sarcina se poate dezvolta in conditii de siguranta si pentru mama si pentru copil, desi momentul nu este tocmai cel ideal, dar spre 50 de ani, lucrurile s-ar putea complica. Cercetarile au demonstrat ca barbatii de peste 40 de ani au sanse de sase ori mai ridicate sa contribuie la nasterea unui copil cu autism decat cei care sunt mai tineri. Se pare ca riscul manifestarii autismului creste constant cu varsta paterna, dar nu s-a demonstrat nici o legatura intre prezenta bolii si varsta materna, considera psihiatrii. Constatarea sugereaza ca barbatii pot avea propriul lor ceas biologic care afecteaza capacitatea lor de a concepe urmasi sanatosi, pe masura ce imbatranesc.
Varsta psihologica poate fi o bariera in calea maternitatii/paternitatii?
Raspunsul este afirmativ deoarece o femeie imatura din punct de vedere psihologic se va relationa dificil cu copilul, va vedea in el un obstacol in calea iubirii, a carierei, a libertatii si confortului din timpul liber. Se va simti obosita si vesnic frustrata, isi va varsa mania adesea asupra copilului deoarece este cel mai neajutorat si permisibil pentru defularile ei. De multe ori va avea impresia ca partenerul nu-i mai acorda asa multa atentie si afectiune, revarsand-o mai mult asupra copilului. Sunt situatii in care o femeie copil are dificultati proprii de realationare nu doar cu copilul si partenerul de viata, ci si cu familia largita sau chiar cu colegii de serviciu. De asemenea, va considera, atunci cand relatia de cuplu nu functioneaza bine, fie ca acest copil este cauza, fie ca o “leaga” de un partener ce nu si-l mai doreste deoarece femeii imature ii lipseste asumarea faptelor si responsabilitatea. Adesea ea creeaza dependente afective, iar in planul personalitatii sufera de nesiguranta, anxietate, depresie, fobii, obsesii, agresivitate.
Barbatul imatur emotional va fi si el un copil cu copil si nu va sti cum sa joace rolul de tata, cum sa se comporte astfel incat sa aduca o organizare a familiei cu o anumita ierarhie in care sa existe anumite reguli, valori, principii. In asemenea situatii, partenera lui va avea doi copii si s-ar putea simti istovita de eforturi si griji. Fiindu-i greu sa-si asume rolul de sot si tata, barbatul imatur poate fugi din relatia de cuplu spre o alta femeie unde nu trebuie sa joace si rolul de tata, sau va divorta, sau va delega sarcinile sale sotiei, parintilor, bonei, alegand sa se refugieze in munca sau in diverse anturaje.
Exista si cazuri fericite in care cuplul, observand ca nu mai poate face fata noii situatii, apeleaza la consiliere si psihoterapie. Aceasta decizie ofera oportunitatea maturizarii in cuplu si in viata, cei implicati in procesul psihotearpeutic devin parteneri maturi, responsabili si foarte buni parinti. Consilierea si psihoterapia de cuplu aduce suport prin ascultare, intelegere, informatii, restructurarea personalitatii si vindecarea ranilor din trecut acumulate in interrelationarea cu membrii familiei sau in realatiile cu ceilalti fosti prieteni, iubiti sau soti.
Psiholog Dr. Aurelia MORARU
Comenteaza