Cine a fost Milton Erickson?

Motto:

În viața fiecarui om ar trebui să apară puțină confuzie … dar și puțină iluminare.
Iar vocea mea te însoțește pretutindeni și se transformă în vocea părinților tăi, a profesărilor tăi, a colegilor tăi de joacă și în glasul vântului și al ploii”.

Milton H Erickson (1901-1980), doctor în medicină și psihologie este recunoscut ca fiind cea mai faimoasă autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. Este catalogat ca una dintre cele mai creative, receptive și ingenioase personalități psihoterapeutice ale tuturor timpurilor. El a fost atât un terapeut foarte creativ cât și un profesor remarcabil în psihoterapie. A mizat pe “învățarea inconstientă”, experiențială, în primul rând.

În ultima parte a vieții sale, terapeuți din întreaga lume veneau la (SUA) Phoenix pentru a-i fi studenți, participând la seminariile lui. Fiind considerat drept cel mai mare profesionist din lume, se impune ca un lucru necesar analiza metodelor sale, în cadrul științific al comunicării . El este considerat de catre foarte multi, drept cel mai mare psihoterapeut al acestui secol. Jeffry Zeig, directorul Fundatiei Milton Erickson, afirma în 1980 ca așa cum Freud sau Jung sunt cunoscuți ca mari personalităti care au contribuit major la teoria psihoterapiei, și Erickson va fi cunoscut prin contribuția sa marcantă la practica psihoterapiei. Erickson a fost un adevarat maestru al intervențiilor psihoterapeutice și rămâne, prin abordarile sale, un vârf al psihoterapiei.

Erickson s-a nascut pe 5 decembrie 1901 și a crescut în comunitati rurale din Nevada și Wisconsin.

La începutul anilor`30, hipnoza se afla intr-o pozitie cel puțin curioasă: mulți cercetători erau de acord că hipnoza a jucat un rol central în primele studii asupra psihopatologiei și este primul efort in directia psihoterapiei, dar demersurile autoritare asociate cu folosirea ei erau înlociute, pe de o parte, cu demersurile psihanalitice, aparent mult mai sofsticate, iar pe de altă parte, cu psihologia experimentală.

În acest context, a apărut Milton H Erickson. El s-a născut cu probleme senzorio – perceptive congenitale, care l-au determinat să experimenteze lumea în moduri atât de diferite, încât mintea sa ascuțită a putut supraviețui doar realizând la o vârsta foarte fragedă, relativitatea cadrelor noastre de referință omenești tocmai din cauza experienței repetate a cestor limitări și constrângeri, în raport cu cadrele de referință ale oamenilor sănătoși. Încă de timpuriu, Erickson și-a dezvoltat o atitudine de antipatie și aversiune față de constrângeri. Aceste experiențe au constituit, după spusele sale sursa originalității unor abordări în psihoterapie. Astfel, șocul și supriza au fost întrebuințate de Milton Erickson pentru o rapidă reorganizare terapeutică a perspectivei subiecților săi asupra simptomului și a vieții lor.

În copilăria timpurie, Erickson a întâmpinat greutăți în învățarea limbajului din cauza dislexiei, fiind aparent handicapat. A manifestat un interes deosebit pentru cunoașterea formei și sensului cuvintelor reușind sa-și uimească profesorii cu dimensiunea și calitatea vocabularului. Dislexia l-a insoțit pe “Domnul Dicționar”, așa cum a fost poreclit, în forme tot mai ușoare pe parcursul anilor de studiu, chiar și în primul an de facultate. Interesul crescut pentru polisemie, multiplele niveluri de semnificație ale cuvintelor ca și variația sensului acestora în funcție de context reprezintă fundamentul pe care s-a clădit măiestria utilizării cuvintelor în elaborarea diferitelor mesaje, comunicări și sugestii terapeutice, dar, ami ales a sugestiilor indirecte, al căror incontestabil maestru rămâne.

Erickson a spus o poveste legată de perioada copilăriei sale. El a avut poliomielită când avea 17 ani, dar înainte de a se îmbolnăvi era un copil extrem de activ, care a locuit la o fermă din Wisconsin o mare parte din copilăria sa și iubea cu adevărat natura. Acesta a relatat o poveste legată de plimbarea pe care a făcut-o împreună cu prietenii săi la câteva mile depărtare de casa sa. În acea vreme oamenii nu prea călătoreau foarte departe de locuințele lor, iar zona în care ajunseseră nu le era familiară. Copiii au mers pe un drum de țară, iar pe lângă ei a trecut un cal care în mod evident își aruncase călărețul. Erickson împreună cu prietenii săi au mânat calul într-o ogradă, și când l-au adus în curte, au prins calul și l-au liniștit. Erickson a spus, “Am să duc acest cal înapoi acasă, înapoi la stăpânul său”. Prietenii săi au răspuns: “Dar nici măcar nu știm al cui este calul. Cum ai să faci asta?” Erickson a răspuns:”Nici-o problemă.” A sărit în spatele calului, i-a spus calului să pornească, iar calul a ieșit din ogradă și a apucat-o la dreapta. Erickson i-a dat pinteni calului în josul drumului. Așa cum mergeau ei în josul drumului, când și când calul încerca să se abată de la drum pentru a mânca fie buruieni fie fân. Erickson doar îl aducea înapoi pe drum și îl îndemna mai departe. Câteva mile mai în josul drumului calul s-a răsucit și a intrat într-o altă ogradă. Stăpânul a auzit agitația, a ieșit afară și a exclamat: “Acesta este calul meu. Cum ați știut să-mi aduceți calul acasă? Nu vă cunosc. Nu ați știut că acesta este calul meu.” Erickson i-a răspuns:”Aveți dreptate, nu am știut unde să aduc calul, dar calul cunoștea drumul. Tot ce am făcut a fost să-l fac să-și urmeze drumul și să-l îndrum să meargă mai departe. După ce a enunțat această teorie, Erickson a încheiat cu următoarea morală: “Cred că aceasta este metoda de a face psihoterapie”.

Consider că povestea aceasta este un bun model atât pentru a fi directivi cât și indirecți.

Erickson era foarte nemulțumit în privința terapeuților ce își impuneau valorile, credințele și teoriile lor în fața clienților. Era foarte atent la cei care parcurgeau procesul psihoterapeutic – este ceea ce el considera a fi treaba terapeutului. A-i aduce pe clienți/pacienți pe un făgaș și a-i pune în mișcare pe drumul către transă și către țintele lor iar apoi ei ne vor învăța prin răspunsurile lor când au ajuns acolo și cum să continuăm. Aceasta este foarte important de reținut si practicat pentru un terapeut ericksonian.

Erickson a denumit uneori hipnoza sa hipnoză naturală sau abordarea naturală în psihoterapie și mă gândesc că se referea la câteva lucruri. Există două părți ale monedei naturaliste. Una dintre aceste părți se referă la faptul că el consideră oamenii ca posedând abilități naturale. Erickson avea o mare încredere în ceea ce este natural. A crescut la o fermă și iubea cu adevărat natura și a considerat că oamenii dispun de o mulțime de abilități naturale pe care trebuie să le respectăm și să le utilizăm. Considera că oamenii au abilități naturale de a intra în transă precum și abilități naturale de a experimenta fenomenul transei. Cealaltă parte a monedei este reprezentată de faptul că inducția transei nu trebuie să fie un lucru atât de formalizat: “veți privi ceasul” sau de ritualizat; ea poate fi o conversație naturală. În hipnoză, Erickson nu încerca să-i învețe pe oameni lucruri ce vin din exteriorul lor, ci îi provoca să evoce unele experiențe din interiorul lor. Nu încerca să impuă propriile idei și credințe, spunând în consecință: “Aceasta este calea de a rezolva problema” sau “Uite, ia această nouă credință care-ți este mult mai folositoare decât cea pe care ai avut-o.” Evocarea experiențelor naturale din interiorul oamenilor, extinderea și direcționarea lor, reprezintă travaliul terapeutic dorind influențarea oamenilor șidirecționarea lor spre evocărea propriilor experiențe pe care să le utilizeze în scopul atingerii propriilor lor obiective.

Erickson deținea arta comunicării multinivelare focalizate, o tehnică puternică, o tehnică plină de forță pe care o folosea în mod consecvent. Atunci când în prelegerile sale descria un principiu, îl ilustra cu anecdote și, de asemenea, demonstra utilizarea principiului antrenând în același timp și auditoriul. El lucra terapeutic în sensul dezvoltării flexibilității fiecărui membru al grupului. Era un terapeut neobișnuit cu un mod de predare neobișnuit.

Erickson nu avea nevoie să folosească inducții formale atunci cand dorea să capteze atenția studenților săi. Adesea persoanele care-l ascultau aveau ochii închiși și, în timpul ședinței, intrau și ieșeau din transă în mod spontan. Însuși Erickson părea că intră și iese din transe. Făcea aceasta ca și cum se folosea de faptul că preda pentru a ieși cât mai mult în afara propriei persone și, în acest fel, pentru a diminua durerea cronică de care suferea din cauza poliomielitei.

Erickson se bucura cu adevărat de viață și poate constitui un model pentru ceea ce înseamnă „a trăi o viață bună”. Era o persoană blândă, prietenoasă, amabilă, grijulie, moderată și foarte înțelegătoare. Ceea ce era izbitor la el? simplitatea, interesul prietenos, lipsa totală a importanței de sine. Râdea adesea având un zâmbet strălucitor și încântător și o fascinantă atitudine de uimire și admirație. Fiind o persoană pozitivă și optimistă, îsi încuraja pacienții sa fie la fel. Erickson era încăntat de schimbările pozitive pe care clienții săi le făceau. Atunci când el era uimit, încântat și-și admira clienții, reușea sa le transmită și lor, la nivel nonverbal stările pozitive și admirația și sporea în acest mod încrederea în sine a clienților săi. Dragostea pentru artă era evidentă nu numai datorită colecțiilor de obiecte de artă și souvenirurilor cu care se înconjura, ci reieșea și din grija, atenția cu care povestea un caz sau realiza o inducție. El culegea informații cu multă iscusință despre subiecții săi într-un mod inobservabil punând întrebări puține. Acolo unde alții se concentrau pe analiza defectelor încercând să găsească compensății pentru slăbiciuni, Erickson arăta cum să descoperi potențialul și cum să transformi dezavantajele în avantaje și modul lui de abordare a schimat direcția psihoterapiei.

Erickson nu și-ar fi asumat, cu sentimentul mândriei personale, schimbările pe care le făceau clienții săi sau studenții, el își exprima de fiecare dată, încăntarea atunci când o persoana reușea să intre în contact cu noi potențialuri și disponibilități latente.

Pe 25 martie 1980, Erickson a murit datorită unei infecții acute, dispărând astfel unul dintre cei mai talentați profesioniști ai psihoterapiei pe care i-a avut omenirea.

Domeniile și orientările pe care abordarea ericksoniană le-a inspirat în mod direct sunt: Programarea neurolingvistică, Școala de la Palo Alto, orientările strategică și sistemică din psihoterapia familială și psihoterapia prin intervenție paradoxală.

Bibiografie:

1. Dafinoiu, I., Vargha, J., Hipnoză clinică, Ed. Polirom, Iași, 2003

2. Holdevici, I.,Ion, A.,Ion, B., Noua hipnoză ericksoniană,.Ed. Dual Tech, Bucuresti, 2001

3. O`Hanlon, W. H, Martin, M., Hipnoza centrată pe soluții, STATS, Bruxelles

4. Van Dyck,r., Un seminar didactic cu Milton Erickson,1980, Olanda

Psiholog dr. Aurelia Moraru