Suportul psihologic pentru pacienții cu cancer: Un lux sau o necesitate?
Autor: Stud. Adrian Andreescu, Facultatea de Psihologie, USH, Brașov
În prezent, la nivel internațional se remarcă o conștientizare a implicării factorilor psihologici în diverse maladii, în cazul de față cancerul, atât în plan academic (reflectat prin preocupările de cercetare și prin conținutul materiilor predate la nivel universitar) cât și în plan clinic (ex. așa-numitele „Behavioural Oncology Unit” în Marea Britanie, centre total integrate fizic și funcțional cu serviciile de oncologie oferite pacienților).
În mod timid, în România, pacienții realizează că tratamentul administrat nu este suficient pentru a face față schimbării dramatice ce a avut loc în viața lor. Provocările psihologice pe care le implică expresia „am cancer” sunt substanțiale și necesită sprijin specializat. Din păcate, această nevoie nu își găsește în general răspuns în ceea ce spitalele pot oferi și în politica de sănătate publică existentă.
Scopul acestui articol nu este să descifreze amalgamul de blocaje care în final se răsfrânge asupra pacientului ci să încerce un răspuns minimal la întrebări cheie: suportul psihologic pentru pacienții cu cancer este un lux sau o necesitate? Ce pot oferi credibil intervențiile psihologice în schimbul efortului uman și financiar pe care statul trebuie să îl suporte?
Cel mai cunoscut avantaj pe care suportul psihologic îl aduce și care poate spori supraviețuirea este aderența la tratament (treatment compliance). Importanța ei este remarcabilă deoarece între 40-80% dintre pacienți nu urmează recomandările primite dacă acestea nu sunt relaționate cu nevoile, prioritățile și așteptările pacientului.
În atingerea aderenței la tratament se poate utiliza în intervențiile psihosociale chestionarului asupra percepțiilor bolii “Illness Perceptions Questionnaire” elaborat în 1996 de Weinman, Petrie, Moss-Morris și Hornne, chestionar bazat pe cercetările lui Leventhal . Aceste cercetări arată că indivizii își reprezintă mental informațiile despre boală și medicație, sub forma de convingeri personale cu un conținut specific. Din dorința de a explica și conferi sens stării actuale în care se află (sănătate/boală), pacientul integrează printr-un proces repetitiv informația primită de la stimuli interni și externi în structurile cognitive existente, cu scopul de a ghida comportamentul de coping, ale cărui rezultate sunt evaluate, iar evaluarea este utilizată pentru reestimarea severității percepute a afecțiunii și pentru planificarea modalităților viitoare de coping, inclusiv adoptarea unui anumit stil de viață.
Deoarece diagnosticul și tratamentul cancerului presupun experiențe stresante, numeroase studii au validat ideea că un procent ridicat din pacienți manifestă anxietate sau depresie clinică (între 40-80% din respectivii pacienți – după unele studii, de 2-3 ori mai mult decât numărul cazurilor clinice din comunitate –după alte studii), familiile lor fiind de asemenea influențate negativ de situația apărută. Această stare de fapt gravă subliniază necesitatea unor intervenții psihologice realizate de către personal specializat dar și o instruire adecvată a tuturor cadrelor medicale ce intră în contact cu pacienții ce suferă de cancer.
Cercetări în domeniul Psiho-neuro-imunologiei au arătat că stresul cronic afectează negativ în special activitatea celulelor NK (natural killer). Se cunoaște faptul că creierul are legături cu sistemul nervos și cel endocrin, comunicând implicit cu sistemul de apărare imunitar prin aceste mecanisme precum și prin altele, mai puțin clarificate. O modificare semnificativă în activitatea creierului se răsfrânge astfel și asupra sistemului imunitar. În acest moment, din punctul de vedere al intervențiilor psihologice, rezultate statistic semnificative au fost obținute ca urmare a utilizării unor exerciții de relaxare, meditație și imagerie mentală (ex: „Alterations in Brain and Immune Function Produced by Mindfulness Meditation” –Richard J. Davidson et. al, Psychosomatic Medicine 65, 2003; „Immune Responses to Guided Imagery During Breast Cancer Treatment” – Cecile A. Lengacher et. al, Biological Research Nursing 3, 2008).
Între rezultate statistic semnificative și cele clinic semnificative este însă o mare diferență. Acesta poate să fie la prima vedere explicația interesului relativ redus pe care suportul psihologic l-a trezit în rândul medicilor și al celor ce stabilesc politicile de sănătate publică. Sunt însă voci care susțin că RCT se concentrează asupra componentelor presupus active ale intervenției, neluând în considerare efectele sinergice, imposibilitatea standardizării intervenției psihologice datorită unicității fiecărui pacient și contextului clinic, îngrijirea pacienților cu cancer implicând un sistem individualizat multimodal, cu metode de evaluare corespunzătoare.
Mecanismele insuficient clarificate prin care intervențiile psihologice ar funcționa reprezintă un alt obstacol în acceptarea utilizării lor. Din acest punct de vedere vor mai trece probabil minim 15-20 ani până când tehnologia va atinge precizia necesară identificării detaliate a mecanismelor implicate, în același timp psihologia trebuind să găsească modalitățile de producere stabilă a unor efecte clinice semnificative.
În absența unor efecte secundare negative din partea intervențiilor psihologice merită în acest moment utilizarea lor în demersul terapeutic? Studii efectuate în America de Nord arată că răspunsul la întrebare este „DA” (inclusiv studiul realizat la Mount Sinai School of Medicine, co-autor prof. Daniel David, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj). Nu trebuie uitat că în acest moment urmărirea riguroasă a efectelor unei intervenții psihologice în cadrul unui experiment este dificilă și costisitoare, marcată de numeroase probleme metodologice. Cu toate acestea, cazul experimentului realizat în Germania poate fi semnificativ („Impact of psychotherapeutic support for patients with gastrointestinal cancer undergoing surgery: 10-year survival results of a randomized trial” – Kuchler T et al., J Clin Oncol. 25, 2007). Prin folosirea ca „end point” a supraviețuirii (ceea ce minimizează potențiale erori de măsurare), la 10 ani de la intervenția chirurgicală pentru cancer gastrointestinal, 21 % din pacienții ce au beneficiat și de suport psihologic pe durata spitalizării (7-8 ore în total /pacient) erau în viață față de 9% din cei ce au efectuat doar intervenția chirurgicală. O zi de muncă pentru un psihoterapeut a dublat șansele ca respectivul pacient să fie în viață peste 10 ani. Ce medicament existent oferă această șansă la prețul cu care un angajat în spital este plătit într-o zi? Poate că având astfel de argumente psihologul va fi primit în sfârșit legal în echipa ce oferă „servicii de sănătate” și nu va fi doar încadrat ca personal auxiliar pentru asistența medicală…
(Articolul a fost publicat și în revista Psihosomatica rețeaua Info-sănătate, iulie 2008).
multumim pentru link-back, chiar daca involuntar (cand ati luat imaginea). ma uitam sa vad ce legatura poate avea articolul dvs cu activitatea noastra. intr-adevar, de cel putin trei ori am fost sunat de asistenti sociali si chiar de un psiholog care ne-au opferit colaborarea. si desi este destul de evident ca in cazurile care necesita ingrijire medicala la domiciliu este nevoie (chiar daca e deja ceasul al 12lea) de educatie pentru sanatate si mai ales de suport pentru managementul eficient al situatiilor in care sanatatea este compromisa, ne-am intrebat cum ii putem plati pe acesti specialisti? de la pacient nu putem lua bani destui cat sa acoperim costul efectiv al manoperelor si consumabilelor care trebuie sa respecte niste standarde. primariile nici nu vor sa auda de asa ceva desi serviciul social este inclus in atributiile lor, iar finantatori externi nu am fost in stare sa ne atragem poana acum. nu ramane decat sa ne axam pe cei care au bani sa plateasca pentru minimul de calitate pe care il putem oferi. restul… dumnezeu cu mila. ca si in spital.
va provoc si va invit sa scrieti pe blogul dvs sau pe forumul nostru http://fips.freeforums.org despre rolul indispensabil pe care ar trebui sa-l indeplineasca specialistul psiholog in ingrijirea pacientului inabilitat.
multumim inca o data!
toate bune!
dr daniel ganea