Şi eu divorţez

Niciodată nu poţi şti cu certitudine cum va fi. Poţi doar spera că va trece şi că vei uita. Şi atât. Ai vrea să închizi ochii, să cazi într-un somn adânc şi să te trezeşti când se sfârşeşte. Dar viaţa nu e decât un şir de dorinţe. Iar aceasta, cea a unui divorţ scurt şi amiabil, rămâne neîmplinită. După o relaţie de câţiva ani, cu multe urcuşuri şi coborâşuri, am mai avut puterea să cred că se poate. Şi l-am luat de soţ. Îndoieli au existat dintotdeauna şi ele nu au dispărut nici în acea zi, dar emoţiile au fost mai puternice. A fost o nuntă superbă. Va rămâne cea mai plăcută amintire a unei căsătorii ce a durat un an. Nu ne-am tăiat „moţul”. Am ales din tavă actul de divorţ. Am preferat să pun capăt, până când nu îmi pierdeam speranţa. Speranţa că totuşi, undeva, acolo, ar putea exista acel om blând care să mă împlinească. El nu a reuşit. Nu a înţeles niciodată cine sunt eu, dincolo de o pereche frumoasă de sâni şi un glas suav. Este încă un adolescent întârziat, care vrea să-şi demonstreze că este liber să facă absolut orice, chiar dacă firea sa rebelă şi nepăsătoare răneşte adânc un suflet. Şi în clipele de sfârşit ale acestei căsnicii, el vorbeşte doar despre sex. Sex, sex, sex. Unica sa rezolvare în situaţii de criză. Nu „a trebuit” să am puterea de a-l refuza. A fost mai simplu decât credea el. Şi eu. A fost atât de firesc să îi spun „NU”! Nu aş fi acceptat pentru nimic în lume să fac sex cu el. Aş fi preferat să fiu plătită de un străin. Detaşarea mea poate părea de condamnat pentru unii, dar pentru mine este atât de binevenită. Simt eliberarea de un trecut care mă apăsa puternic, care nu îmi mai dădea voie să respir, care mă omora încet, dar cu o acurateţe înspăimântătoare. Şi care într-un final m-ar fi transformat, iar eu nu vreau să îmi pierd zâmbetul. Este de nepreţuit pentru mine. Şi aş vrea să devină aşa şi pentru altcineva. Divorţul lasă urme. Eu mi le identific şi le accept, dar nu le iau drept un stigmat al sufletului meu. Îmi doresc să învăţ din greşelile pe care le-am făcut. Să am curajul de a nu mai accepta compromisuri care să-mi îngrădească libertatea de a visa. Am dreptul să aleg să fiu fericită. Iar divorţul se transformă în avocatul meu pentru o altă alegere în viaţă.     

Anamaria


  •  
  •  
  •  
  •