Relatia parinti - copiiEste foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinti-copii poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă,ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.

Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află şi, care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite, şi limitele, ce nu trebuie depăşite.

Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi –ar putea provoca mari probleme.

Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată în adolescenţă, vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relaţiilor de prietenie şi iubire.

Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme,şi de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte, şi, să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi.Părinţii sunt cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.

Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp … şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…

Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii adolescentului să facă ceea ce ei predică.

Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.

Comunicarea dintre părinţi şi copii este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles,a se descarca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate; în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.

Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe.

Cu alte cuvinte … adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat, personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi pe tot parcursul vieţii.

Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l trateze cu respect, ca pe un tânăr responsabil.

Psiholog/Psihoterapeut Adina MORARU

Related Images:

AdolescentulFamilia