Reforma din domeniul asistenţei sociale se află într-un accelerat proces de implementare, mai ales în ceea ce priveşte modernizarea administraţiei, diversificarea sistemului de alocaţii familiale, facilitarea accesului la prestaţii sociale inclusiv la venitul minim garantat, precum şi dezvoltarea unei reţele naţionale de servicii sociale.

Realizarea unui cadru unic pentru organizarea şi coordonarea sistemului naţional de asistenţă socială, care să includă întreaga problematică a acestui domeniu (protecţia familiei, copilului, persoanelor cu handicap şi oricărei persoane aflate în nevoie) a fost absolut necesară şi s-a realizat prin adoptarea Legii nr.46/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.

Voi detalia în cele ce urmează câteva din aspectele cu care m-am confruntat ca asistent social în activitatea sa.

Repunerea în drepturile băneşti, pregătirea documentaţiei necesare pentru întocmirea dosarelor de pensie  de boală, de urmaş, de pensie la limită de vârstă, anticipată, sau repunerea în drepturi pentru cazurile care nu s-au prezentat la timp la evaluarea periodică şi repunerea în drepturi a acestora.

Un alt aspect foarte important pe care a trebuit să-l rezolv de urgenţă a fost situaţia actelor de identitate, deoarece mai bine de trei sferturi dintre beneficiari aveau buletinele expirate de mai mulţi ani, sau nu aveau originalele la centru, fie nu mai aveau certificatele de naştere, fiind aduşi în cadrul centrului în regim de urgenţă fără documentaţia completă. Astfel în colaborare cu Serviciul de Evidenţă a Populaţiei din Techirghiol am început să duc cam la 20 de zile câte 20 de dosare pentru a le elibera Cartea de Identitate Provizorie la Reşedinţa, iar pe alt plan am chemat familiile la centru cu Contractul de Casă copie şi original pentru a le putea emite Cărţile de Identitate, valabile 10 ani. În paralel familia, şi/sau reprezentanţii legali au înţeles necesitatea ca actele de identitate sa stea în original la centru şi le-au adus  (în caz că le aveau acasă), le-am scos pe percurs şi certificate de naştere în colaborare cu Starea Civilă din cadrul Primariei Techirghiol. 

De asemenea am completat dosarele pentru încadrarea în gradul de handicap corespunzător pentru beneficiarii care nu aveau Certificat de Handicap, sau în momentul în care diagnosticul de internare de pe certificatul de handicap a suferit modificări, de ex: amputarea unui picior, un AVC, etc.; le-am depus apoi la CEPAH Constanţa.

În paralel cu toate aceste activităţi de clarificare a documentaţiei beneficiarilor în prevedere cu normativele legale privind serviciile sociale din centrele rezidenţiale, am colaborat permanent cu echipa multidisciplinară a instituţiei, formată din cel puţin trei specialişti: psihiatru, psiholog, asistent social sau medicul de familie în cazul în care aveam o internare pentru a elabora împreună Foaia de Evaluare Iniţială, Planul Individual de Servicii, apoi Planul Individual de Îngrijire, în care fiecare specialist trebuie să constate în maxim 7 zile de la internare starea beneficiarului şi să propună un plan de recuperae şi reabilitare pentru urmatoarele 6 luni , până la urmatoarele reevaluari, continuându-se programele dacă au avut rezultate, sau iniţiindu-se altele dacă rezultatul nu a fost cel dorit.

Iată cum m-am implicat într-un caz în realizarea planului individual de îngrijire şi recuperare: exista în centru o beneficiară cu diagnosticul de schizofrenie, internată de mai bine de 10 ani , fostă profesoară de franceză, care obişnuia să se exprime verbal preponderent în limba franceză, fiind adesea ridiculizată de ceilalţi beneficiari. Am propus ca în colaborare cu  psihologul şi terapeuţii de recuperare din centru să o încurajăm să îi înveţe pe beneficiarii dornici şi receptivi, în special pe cei câţiva tineri până în 20 de ani, veniţi prin transfer de la Centrele Rezidenţiale pentru Copii odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, câteva noţiuni de limba franceză. Prima etapă a fost să adunăm materialele necesare acestui proiect, adică manuale de limba franceza pentru începători, colaje, figurine din carton cu numere, animale, plante, etc., motivând-o şi pe beneficiară să întreprindem această activitate, ea fiind dornică şi receptivă. Al doilea pas a fost sa descurajăm atitudinea ridiculizantă a celor din jur asupra vorbirii în limba franceza, prin terapie cognitiv-compotamentală, suportivă şi de socializare individuală şi în grup, meloterapie pasivă şi activă, vizionări TV a scurt metraje sau desene animate, în limba franceză nesubtitrate, etc. Rezultatul a fost foarte satisfăcător, exact cum am prezis, cei tineri au avut o atitudine mult mai receptivă, aşa cum era şi normal, dar şi alţi beneficiari mai în vârstă şi-au însuşit sau reînsuşit câteva noţiuni elementare de limba franceză. 

De asemenea, am încercat sa îi ajut pe beneficiarii care erau în regim de supraveghere permanentă, fie pe motiv de agresivitate fizică şi/sau verbală faţă de cei din jur, fie pe motiv că erau dromomani. În primul caz am încercat sa aflu mai întâi din istoricul lor ce i-a condus la aceste tulburări de comportament, am fost în unele cazuri în ancheta socială la familie acasă, sau la sediul celorlalte centre în care au fost instituţionalizaţi, am făcut aceste demersuri, deoarece întotdeauna am vrut sa îmi iau informaţiile din mai multe surse înainte de a lua o hotărâre şi de a propune un plan de recuperare împreună cu echipa multidisciplinară.

Pentru beneficiarii care fugeau adesea din centru, am încercat sa aflu în primul rând  unde vor sa ajungă, şi spre stupoarea mea ei vroiau sa ajungă acasă, motivând că nu şi-au văzut familia de mai mulţi ani. Atunci am început să contactez familiile la telefon, să le trimit adrese de invitaţie la centru, iar în unele cazuri am fost cu beneficiarii la adresa unde vroiau sa ajungă. În cele mai multe cazuri am fost primiţi corespunzător, familia motivând ca nu a avut timp să vină în vizită, că au fost bolnavi, etc. dar au continuat programul de vizite la centru ulterior. În momentul în care familia nu a fost receptivă la intruziunea mea, am adoptat în funcţie de caz ori o atitudine de sensibilizare în care le explicam importanţa menţinerii legăturii cu centrul şi impactul pozitiv asupra stării beneficiarului dacă îl vizitează, în alte cazuri a trebuit sa fiu mai explicită făcând familia sa înţeleagă ca normativele legale ale serviciilor sociale tip rezidenţial prevăd o colaborare familie-instituţie, precum şi beneficiar-familie permanentă, pentru menţinerea măsurii de instituţionalizare, astfel sugerându-le să vina sa îi viziteze dacă tot nu vor să-i reintegreze în cadrul familial, în multe cazuri reprezentanţii legali având numeroase beneficii materiale în bunuri mobile şi imobile de pe urma instituţionalizaţilor. Principalele  probleme ale  ale bolnavilor psihici cronici instituţionalizaţi

Dorinţa de a părăsi centrul; Lipsa banilor, a ţigărilor şi a cafelei; Dorinţa de a primi vizite din partea familiei şi învoiri  în familie; Doresc bilet de voie să se plimbe în oraş; Medicaţia, unii nu doresc să li se administreze medicamente; Neînţelegerea din partea celorlalţi, conflictele cu alţi bneficiari din centru.

Atunci când  am toată documentaţia necesară şi toate informaţiile din cel puţin

trei surse pot sa elaborez un program de ajutorare pentru fiecare caz în parte, iar exemplele ar fi multe, câteva amintindu-le mai sus.

Etapele pe care le întreprind

– Adrese către primarii, reprezentanţi legali/familie sau medicina legală, vizite la aceste instituţii

– Eu le expun beneficiarilor şi le explic în permanenţă că pot avea rezultate pozitive sau nu, ei fiind foarte încantaţi ca îi ţin practic la curent cu demersurile pentru ei, şi bineînţeles se bucură că se interesează cineva de ei.

 -Câştigându-le astfel încrederea în mine şi menţinând-o , colaborarea este una de tip interpersonal, menajându-i întotdeauna, sunt extrem de atentă cum le transmit orice informaţie, de orice tip, pentru că sunt persoane imprevizibile, care au un echilibru foarte slab, iar activitatea mea are ca scop  a-i determina să fie cât mai independenţi şi să se implice cât mai mult în propria viaţă şi în hotărârile ce îi privesc.

-Îi încurajez întotdeauna să se ducă la cabinetul medical al asistentului de serviciu dacă vor o pastilă de cap, de exemplu, să vorbească cu medicii pe probleme medicale, şi în general cu fiecare specialist în parte, fără să depindă prea mult de mine, şi de intervenţia mea pe lângă ceilalţi specialişti.

Rezultatele implicării mele în activitate

Rezultatele sunt foarte bune, majoritatea beneficiarilor sunt acum vizitaţi la centru, chiar învoiţi în familie.

Numărul celor care erau în regim de supraveghere permanentă a scăzut cu 75%, prin simplul fapt ca i-am ascultat, am fost atentă la ceea ce îmi transmiteau şi am colaborat cu echipa multidisciplinară pentru a-i putea ajuta. 

În stabilirea relaţiei asistent social-beneficiar, am avut la bază în primul rând încrederea, înştiinţâdu-mi beneficiarii de la început asupra confidenţialităţii.

Am încurajat un beneficiar să-şi facă singur dosarul pentru eliberare CI (carte de identitate) la Reşedinţă, el a sunat-o pe sora lui sa îi aducă contractul de casă, copie şi original necesar pentru dovada domiciliu, a făcut copiile xerox necesare, a plătit taxa eliberării CI la Primărie, a completat cererile la Evidenţa Populaţiei şi si-a depus dosarul. Eu am avut încredere şi i-am dat buletinul expirat şi certificatul de naştere în original să le depună, astfel acum există la centru carte de identitate valabilă 10 ani pentru beneficiarul respectiv. Acest fapt i-a ridicat stima de sine, întărindu-i Eu-l, pozitivându-l şi are o mai mare cooperare cu cei din jur faţă de momentul anterior, când  stătea în pat toată ziua sau se uita la TV, comunicând numai la solicitare repetată din partea personalului şi a celorlalţi beneficiari. 

Daca a ar fi să sintetizez, strategia mea a fost aceea de a câştiga încrederea beneficiarilor, să poată vedea în mine o persoană capabilă profesional şi receptivă, să ştie că îi înţeleg. Eu nu i-am criticat şi judecat, am încercat sa acţionez atât la nivel conştient cât şi subconştient pentru a le schimba deviaţiile, prin mult calm, tact, răbdare, diplomaţie, si bineînţeles colaborare cu tot personalul instituţiei, de la specialişti, şef centru, personal îngrijitor, personal administrativ, deoarece toţi lucrăm cu beneficiari pentru beneficiari. Consider ca reţeta de a colabora cu cei din jurul nostru o constituie flexibilitatea, să poţi să socializezi adecvat, să colaborezi şi să întreprinzi lucruri pozitive cu toată lumea. Se ştie că fiecare individ este unic, cu caracteristici pozitive şi negative, iar dacă ne axăm pe latura pozitivă şi o diminuam pe cealaltă, rezultatele vor fi pe măsură aşteptărilor. Astfel, pacea, liniştea sufleteasca, împlinirea profesională şi familială, sunt doar o parte a acestor rezultate.

BIBLIOGRAFIE

1. Elena Zamfir – Sistemul de asistenta socială- suport de curs, Bucureşti 2006/2007;

2.  Elena Zamfir – Strategii anti-sărăcie si dezvoltare comunitara, Bucureşti, ed. Expert;

3. Ion Lucian Mehedinţi, Adrian Chicarosie, Uniunea Europeana – Istorie evoluţie. România in contextul integrării europene, Editura Sinteze, Galaţi, 2004;

4. Catalin Zamfir, Politici sociale in România – 1990 – 1998, Editura Expert, Bucureşti;

5. Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002.

Autor: Asistent social Apostol Aura Marinela


  •  
  •  
  •  
  •