Psihoterapia depresiei prin hipnoză ericksoniană.

Studiu de caz. Divorţul, o problemă sau soluţia la problemă?

divortConsemnată de mai bine de 2500 de ani, depresia continuă să fie una dintre cele mai răspândite probleme cu care se confruntă condiţia umană. Tulburarea depresivă este o boală cu multiple cauze. Factorii exteriori, educaţia joacă un rol important, la fel ca şi genetica şi personalitatea subiectului. Depresia este reacţia la un context anume şi dacă la unele persoane, ea se poate declanşa, există şi alte persoane care în contexte identice îşi păstrează echilibrul psihic. Atunci când depresia se declanşează intră în funcţiune “releul agravant intern”, corespunzător dezvoltării dispoziţiilor negative, gândurilor negre şi comportamentelor depresogene (Cungi, Note, 2002).

Dar boala nu trebuie văzută doar ca suferinţă ci şi ca şansă de schimbare a drumului de viaţă al pacientului permiţând o recadrare a evenimentelor, recadrarea fiind un instrument foarte puternic al psihoterapiei în general, şi hipnoterapiei, în special (Dafinoiu, 2003). Recadrarea aduce o schimbare de atitudine faţă de simptome şi terapeutul manifestă grijă deosebită pentru asigurarea condiţiilor schimbării.

Contemporană primului act terapeutic, psihoterapia a însoţit, în mod elocvent sau implicit, medicina în cursul istorie sale. Ea a fost prezentă şi dincolo de ariile acesteia, oriunde omul avea nevoie de sprijinul moral al omului (Ionescu, 1995).

Iniţial, psihologia s-a constituit în arta de a alina suferinţa umană şi a influenţat comportamentul uman, dar astăzi, ea îşi asumă rolul de tehnică şi a evoluat şi evoluează continuu spre linia unui profesionalism declarat fiind exercitat cu succes de către aceia care au disponibilităţi, aptitudini în acest sens.

Psihoterapia implică ştiinţă, artă, creativitate. Ea are în vedere omul tulburat, care dezvoltă într-o manieră singulară, particulară boala şi prin urmare, tot într-o manieră singulară, individuală va fi abordat clientul (pacientul).

Arta influenţării şi alinării suferinţelor corporale şi a durerilor morale are origini preistorice, dar istoria ştiinţifică a psihoterapiei a fost scrisă recent şi este contemporană cu  noţiunile care o desemnează. Termenul de “psihoterapie” a apărut în Anglia şi el aparţine lui D.H. Tuke, care a scris lucrarea „Ilustrări ale influenţei minţii asupra corpului, în stare de sănătate şi boală” în 1872.

Noţiunea de psihoterapie a fost consacrată în Franţa, odată cu studiul lui Bernheim:”Hipnotism, sugestie, psihoterapie”. În Franţa, termenul de psihoterapie a fost preluat nu doar de medici ci şi de scriitori ca M. Barres şi Ştefan Zweig. Zweig  menţiona, atunci când se referea la psihoterapie, de “vindecarea spiritului prin spirit” şi de vindecarea “corpului prin spirit”.

J. M Charcot a fost autorul ecuaţiei, după el axiomatice: “ Pentru boală psihică, tratament psihic”. Un alt elev al Şcolii de la Salpetriere, Alfred Binet, preconizează extinderea sugestiei şi în general, a psihoterapiei în domenii extramedicale şi mai ales, în domeniul psihopedagogiei, sociologiei, eticii, filosofiei.

Metoda terapeutică în esenţa sa medicală, prin scopul său declarat: asigurarea sănătăţii mentale, psihoterapia este în fapt o expresie a culturii şi include în cadrul tehnicilor sale reguli de conduită, valori morale, care, la rândul lor, descind din norme şi modele culturale.

Marea maladie a timpului prezent, cu implicaţii în toate problemele noastre şi care ne afectează la nivel individual şi social, este “ lipsa sufletului”. Când ne neglijăm sufletul, apar simptomele, care se pot manifesta prin sentimentul de neîmplinire, obsesii, vicii, boli psihosomatice. Interesul pentru suflet este mai mult decât încercarea de a eradica simptomele (Moore, 1966).

A da o definiţie precisă sufletului este o întreprindere intelectuală; sufletul a preferat din totdeauna imaginaţia. Adesea sufletul se dezvăluie într-o conversaţie plăcută, în ataşament, în dragoste, în prietenia sinceră, în planul intimităţii, al introspecţiei.

Psihoterapiile sugerează adesea cum oamenii ar putea învăţa asertivitatea, iubirea, iertarea, toleranţa, exprimarea directă a gândurilor şi sentimentelor, exersarea meditaţiei. Jung, unul din terapeuţii sufletului spunea ca “Orice problemă de natură psihologică este până la urmă o chestiune de religie”.

Tradiţia ne învaţă că sufletul se află undeva pe la mijlocul drumului între înţelegere şi inconştient, şi că instrumentul său de acţiune nu este nici mintea nici trupul, ci imaginaţia. Aducerea imaginaţiei în zonele care au suferit din cauza absenţei acesteia, poate aduce echilibrul acestora.

Milton Erickson a denumit uneori hipnoza sa hipnoză naturală, el considera oamenii ca posedând abilităţi naturale. Erickson iubea cu adevărat natura şi a considerat că oamenii dispun de o mulţime de abilităţi naturale demne de respect cum ar fi: intrarea în transă şi abilităţi de a experimenta fenomenul transei. De asemenea, Erickson considera  că inducţia transei nu trebuie să fie un lucru atât de formalizat: “veţi privi ceasul” sau de ritualizat; ea poate fi o conversaţie naturală. În hipnoză, Erickson nu încerca să-i înveţe pe oameni lucruri ce vin din exteriorul lor, ci îi provoca să evoce unele experienţe din interiorul lor. Nu-şi impunea propriile idei şi credinţe, spunând în consecinţă: “Aceasta este calea de a rezolva problema” sau “Uite, ia această nouă credinţă care-ţi este mult mai folositoare decât cea pe care ai avut-o.” Evocarea experienţelor naturale din interiorul oamenilor, extinderea şi direcţionarea lor, reprezintă travaliul terapeutic dorind influenţarea oamenilor şi direcţionarea lor spre evocarea propriilor experienţe pe care să le utilizeze în scopul atingerii propriilor lor obiective.

Hipnoza facilitează pătrunderea în propria minte pentru (re)accesarea unor reprezentări interioare fiind absorbiţi de anumite evenimente, concentrând atenţia asupra lor în timp ce interesul pentru ceea ce se întâmplă în exterior, scade. În permanenţă facem acest lucru şi aşa ne explicăm cum înţelegem ceea ce ne spun ceilalţi în vreme ce noi sunt preocupaţi de cu totul altceva. Nu există nici-o deprindere sau abilitate de care să fim capabili în transă şi de care să nu fim apţi şi în starea de veghe.

Finalitatea actului psihoterapeutic este dobândirea capacităţii de a acţiona coerent în faţa complexităţii vieţii ancorându-ne în mod flexibil pe o bază actuală fiind pregătiţi pentru a atrage şansele pe măsură ce se ivesc, de partea noastră. Dobândirea simţului personal al direcţiei, a congruenţei între scop şi acţiune, gestionarea schimbării, sunt transformări fundamentale ale personalităţii angrenate în împlinirea propriului scenariu de viaţă. Drumul pe care îl parcurgem nu este întotdeauna uşor şi lipsit de sinuozităţi, dar putem constata adesea că este mult mai simplu decât ne permitem să credem. Trăim într-o lume grăbită, instabilă, haotică  şi nu ne mai putem permite să aşteptăm să construiască alte persoane scenariul vieţii pentru noi şi să ne conducă. Este timpul să ştim cine suntem, ce dorim, încotro mergem, care ne sunt scopurile de viaţă, convingerile şi valorile şi să învăţăm CUM să devenim proactivi şi să aducem VIEŢII provocări punându-ne întrebări în legătură cu acele aspecte ale personalităţii noastre pe care dorim să le schimbăm, să construim planul nostru de viaţă şi să facem pas cu pas pentru atingerea  scopurilor, a misiunii.

Studiu de caz. Divortul

La cabinet s-a prezentat o pacientă cu depresie, trimiterea la psiholog a fost făcută de medicul psihiatru.

Anamneza

Pacienta în vârstă de 28 ani, diagnosticată cu depresie, a urmat un tratament indicat de medicul psihiatru, dar nu a reuşit să se reechilibreze încă.

Este căsătorită, are un copil, lucrează ca asistentă medicală, este studentă, locuieşte într-un apartament împreună cu soţul şi copilul. Părinţii locuiesc la ţară, în oraş mai are un frate cu care se vizitează rar. Depresia i-a afectat relaţia de cuplu, relaţia cu părinţii, parţial relaţiile interpersonale profesionale şi situaţia la facultate prin diminuarea concentrării având impresia ca nu mai face faţă, că a diminuat memoria şi încrederea în sine. Interviul şi anamneza au evidenţiat suferinţele pacientei, care a crescut într-o familie unde tata era autoritar, îi plăcea să bea şi adesea stârnea conflicte. Mai are un frate cu care se înţelege bine. A avut o copilărie tristă, pacienta îşi aminteşte că ar fi dorit să plece de acasă de multe ori din cauza conflictelor, dar nu a avut unde. A fost o elevă bună şi acum îşi continuă studiile cu foarte bune rezultate. S-a îndrăgostit de un medic şi susţine că a înşelat-o de multe ori, dar nu l-a surprins cu niciuna din iubitele lui; faptul că a fost înşelată a îndurerat-o foarte mult şi deşi a fost primul ei prieten, nu s-a simţit cu adevărat bine cu el niciodată. Într-o bună zi, a cunoscut un bărbat deosebit şi chiar dacă era conştientă că nu e bine să încalce normele morale, l-a înşelat pe prietenul ei. Ea nu regretă relaţia pe care a avut-o deoarece s-a simţit minunat în compania acestui bărbat, el a făcut-o să se simtă bine cu ea însăşi, a simţit că într-adevăr este femeie şi încă una valoroasă, a trăit clipe magice cu acest bărbat căsătorit cu o altă femeie. Regretă faptul că prietenul ei şi-a dat seama şi a descoperit noua ei relaţie. Cu toate acestea, prietenul pacientei în speţă, nu a dorit să se despartă, ci dimpotrivă, a cerut-o în căsătorie. Au împreuna un copil, dar a şantajat-o mereu că îi va spune mamei ei despre aventura cu celălalt bărbat. Aceasta a înrăutăţit relaţia lor, mai ales ca îi scoate în evidenţă doar defectele, o jigneşte şi o face să se simtă foarte vinovată atât pentru adulter cât şi din punct de vedere religios spunându-i că are de ”plătit”. Pacienta se plânge că este disperată şi că are momente grele de deznădejde. S-a gândit să divorţeze, dar ştie că mama ei va suferi, nu este sigură dacă îşi va putea permite să crească copilul şi se teme că acesta va suferi foarte mult pentru că îşi iubeşte nespus, tatăl. A fost la medic si biserică, a urmat toate indicaţiile, însă starea ei de sănătate nu s-a îmbunătăţit, conflictul intrapsihic persistă şi nu poate lua decizia de separare.

Obiectivele psihoterapiei

Am plecat de la premisa că fixarea obiectivelor împreună cu pacienta şi testarea ecologică a acestora de către subiect, angajarea autentică în procesul reechilibrării personalităţii, reprezintă condiţiile unui act psihoterapeutic de succes. Obiectivele au fost fixate de comun acord cu pacienta:

1. Liniştirea pacientei;

2. Integrarea părţilor aflate în conflict;

3. Deculpabilizarea;

4. Întărirea eului, creşterea încrederii;

5. Creşterea concentrării atenţiei în plan profesional şi şcolar;

6. Restructurarea  convingerilor (credinţelor) de viaţă prin schimbarea unor convingeri vechi ce-i sabotau personalitatea;

7. Puterea de a face alegeri responsabile prin testarea mentală a efectelor.

Examenul psihologic a evidenţiat o imagine de sine scăzută, devalorizare, agresivitate şi tendinţe depresive, hipocondriace, coeficientul de inteligenţă = 116 (peste medie).

Psihoterapia a cuprins douăsprezece şedinţe şi a integrat tehnici din hipnoză şi NLP (integrarea părţilor aflate în conflict prin sublinierea intenţiei pozitive a celor două părţi, cea care îi spune să divorţeze şi cea care doreşte să rămână în relaţie), reframingul, scenariile, metaforele şi poveştile terapeutice spuse în transă, strategiile cognitiv comportamentale, convorbirea nondirectivă, artterapia.

Efectele psihoterapiei

  • Câştigarea stării de linişte, pace interioară prin liniştirea copilului interior, împăcarea cu sine
  • Augmentarea încrederii în sine
  • Trăirea sentimentului de reunificare, unitate
  • Învăţarea lecţiilor de viaţă din experienţele trecute, care nu mai pot fi schimbate
  • Creşterea interesului pentru studii
  • O bună concentrare şi îmbunătăţirea memoriei
  • Încheierea cu succes a studiilor superioare
  • Sentimentul creşterii valorii personale
  • Implicarea în practicarea noii profesii
  • Câştigarea unui nou statut profesional
  • Îmbunătăţirea stilului de interacţiune, dezvoltarea relaţiilor interpersonale
  • Creşterea resurselor financiare şi prin urmare a calităţii vieţii
  • Câştigarea sentimentului de libertate
  • Puterea de a lua decizii responsabile
  • Înlocuirea convingerilor de viaţă disfuncţionale cu convingeri realiste

Am primit un telefon  de la pacientă şi m-a felicitat cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi mi-a transmis că se simte bine. Pacienta m-a vizitat la cabinet, era o persona împăcată cu sine, divorţase, se liniştise şi se simţea foarte sigură de sine. A încheiat facultatea, acum avea două slujbe, muncea mai mult, dar se simţea liberă şi puternică. A fost însoţită de copil, a solicitat o evaluare a acestuia. Instrumentele psihodiagnostice au evidenţiat o dezvoltare echilibrată a copilului. A plecat împăcată cu ea însăşi şi cu noua sa viaţă pe care a decis să şi-o aleagă. A plecat împăcată cu ea însăşi şi cu noua sa viaţă pe care a decis să şi-o aleagă înţelegând că boala nu trebuie văzută doar ca impas existenţial, ca suferinţă, ci şi ca şansă de schimbare a drumului de viaţă prin lărgirea sferei conştiinţei şi ridicarea la alt nivel al înţelegerii. Dacă la începutul conflictului cu ex-soţul, divorţul părea o problemă, la finalul psihoterapiei, divorţul a reprezentat pentru pacientă soluţia la problemă.

Psiholog dr. Aurelia MORARU

Bibliografie

  1. Bandler R., Grinde J., Tehnicile psihoterapiei, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007
  2. Cungi C, Note I.D., Cum să facem faţă depresiei, Ed. Polirom, Bucureşti, 2002
  3. Dafinoiu I., J.L. Vargha, Hipnoza clinica. Tehnici de inducţie. Strategii terapeutice. Ed. Polirom, Iaşi, 2003
  4. Dafinoiu I., J.L. Vargha, Psihoterapii scurte, Ed. Polirom, Iaşi, 2005
  5. Dafinoiu I., Personalitatea, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
  6. Dafinoiu I., Suport curs hipnoza, Constanta
  7. Dahlke R., Boala ca şansă, Editura Trei, Bucureşti, 2008
  8. Fontaine O., Fontaine P., (traducere de Geta-Liuba Dafinoiu), Ghid clinic de terapie comportamentală şi cognitivă, Editura Polirom, 2008)
  9. Ionescu G., Tratat de Psihologie Medicala, Ed. Asklepios, Bucuresti,1995
  10. Knight S., Tehnicile programării neurolingvistice, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008
  11. Lăzărescu M., (coordonator), ICD-10 Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Editura All, 1998
  12. Moore T., Îngrijirea sufletului, Ed. Colosseum, Bucureşti, 1996
  13. O’Hanlon W. H., Martin M., Hipnoza centrată pe soluţii
  14. Romilă A., DSM-IV, Asociaţia psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti, 2000
  15. Sidney R., Vocea mea te va însoţi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008
  16. Un seminar didactic cu Milton Erickson

Related Images: