Mitul relatiilor sexuale
Existenta relatiilor sexuale este, de regulă, ascunsă copiilor si tinerilor, ca reprezentând un subiect interzis vârstei lor inocente. Acestea sunt înlocuite cu relatiile de tandrete, bunătate, respect, ajutor, toate reprezentând virtuti morale care se opun pulsiunilor instinctual-sexuale.
Mitul relatiilor sexuale răspunde nevoii explicative de la vârsta pubertătii sau putin înainte de aceasta. El se manifestă initial ca o curiozitate în cadrul activitătii ludice a copiilor, de tipul jocurilor ”de-a mama si de-a tata”, ”de-a doctorul”, care urmăresc ”descoperirea” nuditătii sexului opus si, prin aceasta, ”ruperea” misterului separatiei.
Acest mit, care se repetă de la o generatie la alta în mod neîntrerupt, reproduce tema păcatului originar, temă legată de următoarele aspecte: curiozitatea fată de sexul opus, dorinta reciprocă de a se oferi unul altuia, contopirea prin apropiere. Toate însă încalcă un tabu, violează o interdictie. Consecintele ”relatiei dintre sexe” este tema păcatului originar, de care se leagă complexul Adam , precum si complexul Oedip.
Interdictia reprimă instinctul sexual, dar stimulează unirea erotică prin iubire. Este, de fapt, semnificatia simbolică a temelor complementare dintre ”iubirea sacră” si ”iubirea profană”. Trebuie subliniat faptul că, miturile sexuale sunt dezvoltate complementar si întretinute nu numai de curiozitatea copiilor si a tinerilor pentru teme interzise vârstei lor, ci si de fantasmele sexuale ale acestora, care au rolul compensator de a ”umple” vidul sau golurile de cunostinte anterior amintitelor teme mitice.
Miturile si fantasmele răspund unor întrebări firesti, dar ale căror răspunsuri sunt interzise acestor vârste. Absenta răspunsurilor produce neliniste, angoasă sau chiar stări nevrotice, motiv pentru care functia fantasmatică a miturilor are un efect compensator esential în plan psihologic.
În adolescentă, miturile sexuale încep să se ”explice” o dată cu etapa de initiere sexuală a tinerilor adolescenti. Initierea sexuală este un act de demitizare însotită de veritabile ritualuri de trecere de la copilărie la vârsta adultă. Astfel, se face separarea valorilor morale ale functiilor biologice ale sexului, iar tinerii sunt ”pregătiti” în vederea unei activităti sexuale normale, conform legilor biologice, dar si normelor social-morale. Un rol important în acest proces îi revine identitătii sexuale.
Identitatea sexuală nu se reduce numai la apartenenta unui individ la sexul masculin sau la sexul feminin, ci are semnificatii multiple: psihologice, morale, social-culturale, statute si roluri precise. Ea trebuie dezvoltată si cultivată riguros, orice încercare de interventie cu efecte schimbătoare asupra identitătii sexuale a indivizilor putând avea urmări nu numai neprevăzute si greu de controlat, dar si, în multe situatii, de o extremă gravitate atât pentru individ, cât si pentru societate. Din aceste considerente, identitatea sexuală nu are numai o semnificatie biologică, ci si una antropologică, de natură morală, socială, culturală etc. În sfera psihanalizei lui C.G.Yung, identitatea sexuală se raportează la cei doi ”poli” ai Eului: polul masculin sau animus si polul feminin sau anima. În raport cu aceste caracteristici, se disting un tip de Eu masculin si un tip de Eu feminin.
Identitatea sexuală depăseste însă atât cadrele sale strict biologice, cât si pe cele psihologice. Ea nu este numai marca individului, ci însăsi natura sa specifică, acel ”mod de a fi” masculin sau feminin al omului. De această ”marcă a identitătii” vor depinde statutul si rolul individului, pozitia si functiile sale în familie si societate, modul său de viată si, în final, destinul său.
În ce constă identitatea sexuală si care sunt diferentele de identitate dintre bărbat si femeie? Faptul că cei doi indivizi, bărbatul si femeia, sunt foarte diferiti între ei este cert. Mai mult chiar, această diferentă – dincolo de mentalitătile discriminatorii – este conditia esentială a atractiei dintre indivizi si unul dintre mobilurile comunicării, afectiunii si, în final ale vietii însesi.
Trăsăturile care definesc identitatea feminină se caracterizează prin alterocentrism. Femeia este altruistă; ea îsi plasează pasiunea nu asupra propriei sale persoane, ci asupra celorlalte persoane de care se simte atrasă si puternic legată: părinte, copil, sot, prieteni etc. Ea este dornică să se dăruiască, să trăiască pentru cei de care e legată afectiv. În plan psihologic si moral, aceste trăsături care configurează identitatea femeii sunt sentimentalismul, compasiunea, spiritul de sacrificiu, generozitatea, dar si unele aspecte contrarii, ca: ilogismul, gelozia, spiritul de intrigă, părtinirea, dorinta de acaparare. Din toate aceste aspecte, se degajă două trăsături principale, care par a le concentra pe celelalte: pasionalitatea si intuitia.
Femeia este destinată devotamentului si iubirii pentru alti. Din aceste motive, ea este în primul rând mamă si sotie (G. Lombroso, H. Marion). Orice formă de împlinire a destinului unei femei trece obligatoriu prin aceste roluri: nici o femeie nu se simte pe deplin realizată dacă nu este sotie, în primul rând, si, în al doilea rând, mamă. Aceste roluri îi împlinesc identitatea, îi oferă satisfactie si sigurantă.
Miscarea feministă modernă care cere pentru femei ”drepturi egale” cu ale bărbatilor are la bază un conflict si o confuzie a identitătii feminine, un refuz mascat al feminitătii, o violentare a unui statut natural al femeii. Dincolo de a fi un act istoric, reparator, egalitatea femeii cu bărbatul, în societatea modernă, a sfârsit prin a o înrobi mai mult, prin ”masculinizarea femeii” după expresia lui G. Lombroso, alterându-i în felul acesta identitatea.
Trăsăturile care definesc identitatea masculină se caracterizează prin egoism sau egocentrism. Bărbatul are nevoie de libertate pentru a putea fi el însusi, pentru a fi independent în relatiile sale, plăceri, ocupatii, profesiune etc. Dominat de ratiune, evită emotiile, este capabil de a se autoconduce, fiind sigur pe sine indiferent de opinia celorlalti. Interesele bărbatului se centrează asupra propriei sale persoane, spre deosebire de femeie care pune pe primul plan interesele familiei sale, sotul, copiii. Bărbatul este aproape în totalitate absorbit de interesele si activitătile sale sociale.
Bărbatul are nevoie de femeie, care ”rememorează” legătura maternă a copilăriei, de partenera sa de viată, pe care s-o iubească si de care să fie iubit, ocrotind-o. El e protectorul familiei, pe când femeia este elementul de stabilitate si continuitate al familiei. Familia este cea care scoate în relief rolurile diferentiate ale celor doi parteneri ai cuplului marital: femeia si bărbatul.
Aceste roluri se reflectă asupra copiilor, a cresterii si educării lor. G. Lombroso, în exceptionalele sale studii de mare finete si pertinentă despre sufletul femeii, afirmă că în familie, pentru copii, femeia este doică, educatoare, profesor, prieten, sfătuitor, iubită.
Altruismul feminin se opune egocentrismului masculin si, dincolo de aspectele lor psihologice, acestea constituie doi poli complementari care atrag si întregesc partenerii cuplului marital, contribuind la formarea si mentinerea familiei.
Femeia se caracterizează prin iubire: iubire pentru părinti, pentru sot, pentru copii. Prin acestia, ea lasă o urmă în viată, se simte împlinită. Bărbatul, dimpotrivă, se realizează prin creatiile sale profesionale sau sociale, raportate la egocentrismul său. Bărbatul este ceea ce produce prin munca sa; femeia e cea care se regăseste în dăruirea de sine, în copii, familie, acte caritabile. Femeia aspiră către iubire si stabilitate, pe când bărbatul aspiră către ambitie, glorie, putere, bogătie, pozitie socială.
Prin alterocentrismul său, femeia este supusă si devotată. Ea cere să fie iubită si ocrotită pentru că iubeste. Bărbatul prin egocentrismul său, este dominant, posesiv, putând ajunge la violentă. El si când ocroteste comandă si impune. Din nou, cele două identităti se întâlnesc si devin complementare.
Altruismul femeii o face dependentă de ceilalti si, în primul rând, de sot si copii. Plasându-si centrul vietii sale în ceilalti, ea devine în mod fatal dependentă de ei. Încercarea de a se desprinde esuează, întrucât îi lipseste egoismul, căzând în situatia tragică de a nu-si pune niciodată în acord pasiunea cu interesele. Aceasta este de fapt tragedia femeii moderne, obligată de societate să-si reprime personalitatea si iubirea pentru valorile rationale, specific masculine. Ea oscilează între interesele sociale, impuse de miscarea feministă, si pasiunile altruiste interne, sfârsind în mod lamentabil prin a nu fi nici persoană publică si nici sotie sau mamă, în sensul total al acestor roluri (G. Lombroso, A. Marion).
Un alt aspect interesant, este legat de modul de a percepe si utiliza libertatea de către femeie si de către bărbat. Pentru bărbat, libertatea este exterioară, legată de afirmarea egoistă de sine în plan social, ca autoritate. Pentru femeie, libertatea este deschiderea interioară, capacitatea de a se dărui celor iubiti. Ea este ca un trunchi din care trebuie să crească mereu ramuri noi care să o reprezinte si s-o împodobească. Bărbatul este ca un trunchi viguros, drept, creste înalt si robust, dar care nu dă lăstari.
Pentru bărbat, familia este o sarcină; pentru femeie, familia e o misiune, un destin, o necesitate vitală. Familia se întemeiază pe femeie si este păzită de autoritatea masculină. G. Lombroso afirmă că ”în adâncul fiecărei femei se ascunde un educator” care se manifestă în familie prin functia maternă a acesteia. Această functie este dublată si de cea de sotie.
Dacă identitătile sexuale reprezintă una din conditiile atractiei indivizilor în scopul realizării cuplului marital, la fel, viata în cuplu contribuie la precizarea identitătii sexuale, prin impunerea unor statute si roluri specifice. În familie, se vor dezvolta relatii de ordin biologic, psihologic, moral, spiritual, care vor contribui la ”completarea” reciprocă a partenerilor în decursul timpului.
Societatea modernă a produs importante mutatii în viata indivizilor, în relatiile interumane, în familie, în modelele de comportament, în sistemele de educatie. Acestea au avut, într-o mare măsură, un efect negativ asupra valorilor si modelelor traditionale de viată, inclusiv asupra familiei, a relatiilor dintre sexe si a identitătii sexuale.
Una dintre consecintele cele mai grave este reprezentată de libertatea sexuală aberantă, conduite violente, conflictele si competitia cu conotatii negative dintre sexe, care au înlocuit comunicarea, cooperarea si ordinea existente în trecut. De asemenea, a demitizat sexualitatea, a influentat în mod negativ structura si dinamica familiei, cresterea si educarea copiilor si adolescentilor.
Orice act de initiere presupune o introducere într-un univers al misterelor. Desi rezervate, ca semnificatie, spatiului cultural, ritualurile de initiere au o functie paidetică, de formare a sensibilitătii, gusturilor, modului de a gândi, de a actiona, de a se comporta etc. Ele marchează trecerea de la o etapă (de vârstă) a vietii la alta, având prin aceasta un rol pregătitor, de introducere într-o nouă etapă de viată a individului. Dincolo însă de aspectele pur culturale, trebuie descifrată si înteleasă semnificatia mobilurilor psihologice ale acestor manifestări.
În seria de ritualuri culturale, ritualurile cu semnificatie psihosexuală ocupă un loc aparte, destul de important. Ele sunt ritualuri de initiere/introducere în viata sexuală sau de cuplu, legate de etapele de vârstă a individului (trecerea de la copilărie la adolescentă si apoi la vârsta adultă); ritualurile de unire a cuplurilor; ritualurile de fertilitate; ritualurile de castitate/virginitate; ritualurile orgiastice etc. Toate au un caracter de spectacol, presupunând o participare colectivă a întregului grup social la acest tip de manifestări, care se succed, periodic, cu o anumită ritmicitate strict respectată, la date fixate.

Psihopedagog, Adina Moraru


  •  
  •  
  •  
  •