3.2.1. NEOTELEVIZIUNEA:
Se consideră că emisiunile produse și transmise prin intermediul televiziunii pot fi grupate în trei mari domenii:
– informativ- domeniu caracterizat prin emisiunea jurnalul TV, magazine de                  informare, dezbateri TV ș.a.;
– ficțiune- unde se încadrează filme, programe de divertisment și dramatice;
– publicitate- în care realitatea este supusă unor experimente spectaculoase, fiind reconstituită și oricum mai atractivă decât aievea, fiind menită să ridice cotele de audiență.

DIN DOMENIUL INFORMATIV luăm în discuție DEZBATERILE TV:
Mass- media modelează și transformă tot mai mult realitatea cotidiană, în special televiziunea, într-un spectacol (Paradigme ale comunicării. pg. 241).
Noile forme de dezbateri TV, specifice neoteleviziunii, câștigă tot mai mult teren: dintre acestea fac parte:
-TALK-SHOW- URILE – care se referă la o dezbatere, diferită de cea clasică, ce se caracterizează prin:
– grad înalt de imprevizibilitate,
– prin comunicare ca și cum moderatorii TV ar reprezenta un alter-ego al telespectatorilor,
– discuțiile între participanți,
-teatralizarea decorului; de asemeni sunt accentuate atitudinile polemice, chiar agresive și este favorizată integrarea telespectatorului în dispozitivul emisiunii(prin apeluri telefonice ce pot fi primite și, apoi, comentate temele menționate).
– REALITY SHOW- URILE- sunt axate pe transformarea telespectatorilor în adevărați voyeuri, în care au posibilitatea să devoreze reprezentările televizuale ale suferinței- deci sunt imagini de fapte diverse, probleme intime ale oamenilor comuni.
CUI ÎȘI DATOREAZĂ APARIȚIA NOUL TIP DE DEZBATERI TV-     TALK- SHOW-UL?
– acesta își datorează apartiția transformării IMAGINARULUI COMUNI-CAȚIONAL; ce este imaginarul comunicațional?
Imaginarul comunicațional al profesioniștilor din televiziune, cuprinde:
– norme prescriptive- ce condiționează desfășurarea discursurilor  mediatice;
– norme evaluative- ce se referă la reguli funcționale în cadrul mediului profesional;
– norme fictive- date de noua poziție a profesionistului de televiziune, care apare ca un alter- ego al publicului, la ale cărui așteptări este chemat să răspundă.
În culisele programelor de televiziune, moderatorii de programe, nefiind membri unei corporații, nu sunt adepți ai normelor evaluative și simpatizează cu normele fictive(Paradigme sociologice ale comunicării, pg. 243.). Ca o consecință, este evidentă tendința la teatralizare, dramatism al spectacolului în aceste emisiuni, În talk-show, spiritul polemic este la înălțime, fiind esența acestui tip de emisiune.
UNDE DUCE ACEASTĂ PUNERE ÎN SCENĂ TEATRALa  A EMISIUNILOR DE DEZBATERI TV? –
– la crearea senzației, entuziasmului, acapararea pieții, în ultimă instanță.
Centrarea imaginarului profesional pe normele fictive, favorizează acest obiectiv: totul devine o scenă de teatru, pe care se joacă o scenetă de către actori ce au diverse roluri comunicaționale. În România, exemplu de talk- show: Teo, furnizat la PRO-TV.
G. Lochard și J.C.Soulages împart aceste emisiuni în patru tipuri:
1- talk-show-uri bazate pe confidența publică- include interviuri cu VIP- uri sau cu oameni obișnuiți, vizând obținerea unei mărturii confidențiale;
2- talk-show-uri fondate pe vorbirea democratizată- presupun implicarea publicului; se realizează cu spectatori în platou, astfel încât se obține impresia unei transparențe totale și a unei cooperări continue;
3- talk-show-uri axate pe vorbirea disensuală(Marius- Tucă show), construit în jurul unei confruntări, fiind profund ancorat în lumea spectacolului, caută integrarea publicului în emisiune;
4- talk-show-uri centrate pe JOCUL DE ROLURI CATODIC- se arată ca niște partizani ai neseriosului, animatorul neimplicându-se în aparență
(exemplu:Noaptea târziu cu Mircea Badea).

În ce privește REALITY-SHOW-URILE, ele se centrează pe discursul profan și resping orice legitimitate; este suficientă trăirea nemijlocită, ca să fie discursul credibil; de asemeni acest gen de emisiuni operează o transformare semnificativă a spațiului public prin; ascultarea experienței unei vieți sau mărturii personale( De 3 ori femeie).
ETICA MASS.MEDIEI are drept obiectiv declarat
– crearea unei prese mai responsabile, care să respecte mai mult cetățenii și ADEVĂRUL, devenind astfel vocea critică a moralei.
( Lipovetsky, pg.266).
Televiziunea, prin faptul că își repară singură greșelile(situație întâlnită în zilele noastre în multe organizații care au înțeles rolul eticii în crearea imaginii), declarându-și singură proces sie însăși, face ca adeziunea publicului să crească, să solidarizeze cu televiziunea(publicul), ceea ce îi asigură un loc central în realitatea românească. Problemele televiziunii în materie de etică, nu constau în transmiterea adevărului, ci în evaluarea situațiilor în permanență noi- evaluare care generează întotdeauna conflicte. Astfel, trnsmiterea unei știri, naște întotdeauna și efecte spectaculare, care de fapt sunt inerente unui reportaj de televiziune.
În omnipotența sa, televiziunea poate să nască vedete, sau să le coboare de pe podium, să se amestece în viața particulară a oamenilor politici, însă în virtutea eticii, a exigențelor deontologice ale limitelor libertății de exprimare.

3.3. DIRECȚIILE ACTUALE ÎN MASS- MEDIA:
La nivel mondial există o tendință de internaționalizare, care subordonează direcțiile actuale ale spațiului mediei la nivel mondial. În acest context, al globalizării schimburilor în planul  comunicațiilor și informării, apar două pericole:
– al omogenizării și
– al standardizării.
Mai mulți sociologi au propus soluții de rezolvare ale acestor pericole, dintre care s-a impus punctul de vedere a lui MALIȚA( 1998), care, apreciază că în țările dezvoltate se manifestă din plin fenomenul
– exotismului și
– fascinației-  exercitate de culturile îndepărtate- de aici se trage concluzia că afirmația celor care susțin că circulația
– valorilor
– gusturilor și
– stilurilor are are SENS UNIC, este eronată; de asemeni sunt eronate și ideile celor care se alarmează și văd doar extinderea, de exemplu, a consumului de Coca- cola, sau prezenta lui Mc Donalds(Paradigme sociologice ale comucării, pg. 235).
Globalizarea a căpătat dimensiunile unei IDEOLOGII( înțelegând prin ideologie totalitatea ideilor și concepțiilor
– filosofice,
– morale și
– religioase, ce realizează partea teoretică a unui sistem), reușind să se realizeze cu ajutorul COMUNICĂRII, de fapt fiind indisociabilă de aceasta și revendicându-și o funcție fundamentală în gestionarea simbolică a ordinii sociale a CAPITALISMULUI MONDIAL INTEGRAT.
DIFICULTATEA NOII EPOCI, CARE ÎNCEPE ODATĂ CU SECOLUL XXI, ESTE ACEEA CĂ:
deși modelele explicative există, la scară internațională ele nu sunt general aplicabile; în planul mass- mediei, capacitatea de înțelegere a creierului uman este depășită de tehnologiile sofisticate ce oferă posibilitățile de comunicare la distanță; în ultimă instanță este vorba de menținerea unei REZONANȚE în  ritmul galopant al comunicării și al culturii, ceea ce face ca rapiditatea și complexitatea schimbărilor în planul actual al mass- mediei să necesite un set de patternuri dificil de dezvoltat.
ÎN CONSECINȚĂ, epoca postmodernă este încă fără finalitate, marcată de o gândire postmodernă(numită ca fiind slabă), care, deși invocă în sens critic voința de putere a lui Nietzsche, este sub tăcere, în viziunea lui, Lyotard având dreptate
(Sănătatea este tăcerea organelor)- oricum încă supraviețuim.

Psiholog,dr Aurelia Moraru

BIBLIOGRAFIE:
1. BĂDESCU, ILIE, NOOLOGIA, ED. BABEL, 2002
2. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA ȘI NOI TEHNOLOGII DE            COMUNICARE, PARADIGME ALE COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREȘTI,ED. TRITONIC, 2002
3. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA,EFECTELE COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREȘTI, ED. TRITONIC, 2002
4. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA, INTRODUCERE ÎN TEORIA COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREȘTI, ED. TRITONIC, 2002
5. LIPOVETSKY, GILLES, AMURGUL DATORIEI, ED. BABEL, 1996
6. PEDLER, EMMANUEL,SOCIOLOGIA COMUNICĂRII, ED. CARTEA ROMÂNEASCĂ, BUCUREȘTI, 1999