3.2.1. NEOTELEVIZIUNEA:
Se consideră că emisiunile produse şi transmise prin intermediul televiziunii pot fi grupate în trei mari domenii:
– informativ- domeniu caracterizat prin emisiunea jurnalul TV, magazine de                  informare, dezbateri TV ş.a.;
– ficţiune- unde se încadrează filme, programe de divertisment şi dramatice;
– publicitate- în care realitatea este supusă unor experimente spectaculoase, fiind reconstituită şi oricum mai atractivă decât aievea, fiind menită să ridice cotele de audienţă.

DIN DOMENIUL INFORMATIV luăm în discuţie DEZBATERILE TV:
Mass- media modelează şi transformă tot mai mult realitatea cotidiană, în special televiziunea, într-un spectacol (Paradigme ale comunicării. pg. 241).
Noile forme de dezbateri TV, specifice neoteleviziunii, câştigă tot mai mult teren: dintre acestea fac parte:
-TALK-SHOW- URILE – care se referă la o dezbatere, diferită de cea clasică, ce se caracterizează prin:
– grad înalt de imprevizibilitate,
– prin comunicare ca şi cum moderatorii TV ar reprezenta un alter-ego al telespectatorilor,
– discuţiile între participanţi,
-teatralizarea decorului; de asemeni sunt accentuate atitudinile polemice, chiar agresive şi este favorizată integrarea telespectatorului în dispozitivul emisiunii(prin apeluri telefonice ce pot fi primite şi, apoi, comentate temele menţionate).
– REALITY SHOW- URILE- sunt axate pe transformarea telespectatorilor în adevăraţi voyeuri, în care au posibilitatea să devoreze reprezentările televizuale ale suferinţei- deci sunt imagini de fapte diverse, probleme intime ale oamenilor comuni.
CUI ÎŞI DATOREAZĂ APARIŢIA NOUL TIP DE DEZBATERI TV-     TALK- SHOW-UL?
– acesta îşi datorează apartiţia transformării IMAGINARULUI COMUNI-CAŢIONAL; ce este imaginarul comunicaţional?
Imaginarul comunicaţional al profesioniştilor din televiziune, cuprinde:
– norme prescriptive- ce condiţionează desfăşurarea discursurilor  mediatice;
– norme evaluative- ce se referă la reguli funcţionale în cadrul mediului profesional;
– norme fictive- date de noua poziţie a profesionistului de televiziune, care apare ca un alter- ego al publicului, la ale cărui aşteptări este chemat să răspundă.
În culisele programelor de televiziune, moderatorii de programe, nefiind membri unei corporaţii, nu sunt adepţi ai normelor evaluative şi simpatizează cu normele fictive(Paradigme sociologice ale comunicării, pg. 243.). Ca o consecinţă, este evidentă tendinţa la teatralizare, dramatism al spectacolului în aceste emisiuni, În talk-show, spiritul polemic este la înălţime, fiind esenţa acestui tip de emisiune.
UNDE DUCE ACEASTĂ PUNERE ÎN SCENĂ TEATRALa  A EMISIUNILOR DE DEZBATERI TV? –
– la crearea senzaţiei, entuziasmului, acapararea pieţii, în ultimă instanţă.
Centrarea imaginarului profesional pe normele fictive, favorizează acest obiectiv: totul devine o scenă de teatru, pe care se joacă o scenetă de către actori ce au diverse roluri comunicaţionale. În România, exemplu de talk- show: Teo, furnizat la PRO-TV.
G. Lochard şi J.C.Soulages împart aceste emisiuni în patru tipuri:
1- talk-show-uri bazate pe confidenţa publică- include interviuri cu VIP- uri sau cu oameni obişnuiţi, vizând obţinerea unei mărturii confidenţiale;
2- talk-show-uri fondate pe vorbirea democratizată- presupun implicarea publicului; se realizează cu spectatori în platou, astfel încât se obţine impresia unei transparenţe totale şi a unei cooperări continue;
3- talk-show-uri axate pe vorbirea disensuală(Marius- Tucă show), construit în jurul unei confruntări, fiind profund ancorat în lumea spectacolului, caută integrarea publicului în emisiune;
4- talk-show-uri centrate pe JOCUL DE ROLURI CATODIC- se arată ca nişte partizani ai neseriosului, animatorul neimplicându-se în aparenţă
(exemplu:Noaptea târziu cu Mircea Badea).

În ce priveşte REALITY-SHOW-URILE, ele se centrează pe discursul profan şi resping orice legitimitate; este suficientă trăirea nemijlocită, ca să fie discursul credibil; de asemeni acest gen de emisiuni operează o transformare semnificativă a spaţiului public prin; ascultarea experienţei unei vieţi sau mărturii personale( De 3 ori femeie).
ETICA MASS.MEDIEI are drept obiectiv declarat
– crearea unei prese mai responsabile, care să respecte mai mult cetăţenii şi ADEVĂRUL, devenind astfel vocea critică a moralei.
( Lipovetsky, pg.266).
Televiziunea, prin faptul că îşi repară singură greşelile(situaţie întâlnită în zilele noastre în multe organizaţii care au înţeles rolul eticii în crearea imaginii), declarându-şi singură proces sie însăşi, face ca adeziunea publicului să crească, să solidarizeze cu televiziunea(publicul), ceea ce îi asigură un loc central în realitatea românească. Problemele televiziunii în materie de etică, nu constau în transmiterea adevărului, ci în evaluarea situaţiilor în permanenţă noi- evaluare care generează întotdeauna conflicte. Astfel, trnsmiterea unei ştiri, naşte întotdeauna şi efecte spectaculare, care de fapt sunt inerente unui reportaj de televiziune.
În omnipotenţa sa, televiziunea poate să nască vedete, sau să le coboare de pe podium, să se amestece în viaţa particulară a oamenilor politici, însă în virtutea eticii, a exigenţelor deontologice ale limitelor libertăţii de exprimare.

3.3. DIRECŢIILE ACTUALE ÎN MASS- MEDIA:

La nivel mondial există o tendinţă de internaţionalizare, care subordonează direcţiile actuale ale spaţiului mediei la nivel mondial. În acest context, al globalizării schimburilor în planul  comunicaţiilor şi informării, apar două pericole:
– al omogenizării şi
– al standardizării.
Mai mulţi sociologi au propus soluţii de rezolvare ale acestor pericole, dintre care s-a impus punctul de vedere a lui MALIŢA( 1998), care, apreciază că în ţările dezvoltate se manifestă din plin fenomenul
– exotismului şi
– fascinaţiei-  exercitate de culturile îndepărtate- de aici se trage concluzia că afirmaţia celor care susţin că circulaţia
– valorilor
– gusturilor şi
– stilurilor are are SENS UNIC, este eronată; de asemeni sunt eronate şi ideile celor care se alarmează şi văd doar extinderea, de exemplu, a consumului de Coca- cola, sau prezenta lui Mc Donalds(Paradigme sociologice ale comucării, pg. 235).
Globalizarea a căpătat dimensiunile unei IDEOLOGII( înţelegând prin ideologie totalitatea ideilor şi concepţiilor
– filosofice,
– morale şi
– religioase, ce realizează partea teoretică a unui sistem), reuşind să se realizeze cu ajutorul COMUNICĂRII, de fapt fiind indisociabilă de aceasta şi revendicându-şi o funcţie fundamentală în gestionarea simbolică a ordinii sociale a CAPITALISMULUI MONDIAL INTEGRAT.
DIFICULTATEA NOII EPOCI, CARE ÎNCEPE ODATĂ CU SECOLUL XXI, ESTE ACEEA CĂ:
deşi modelele explicative există, la scară internaţională ele nu sunt general aplicabile; în planul mass- mediei, capacitatea de înţelegere a creierului uman este depăşită de tehnologiile sofisticate ce oferă posibilităţile de comunicare la distanţă; în ultimă instanţă este vorba de menţinerea unei REZONANŢE în  ritmul galopant al comunicării şi al culturii, ceea ce face ca rapiditatea şi complexitatea schimbărilor în planul actual al mass- mediei să necesite un set de patternuri dificil de dezvoltat.
ÎN CONSECINŢĂ, epoca postmodernă este încă fără finalitate, marcată de o gândire postmodernă(numită ca fiind slabă), care, deşi invocă în sens critic voinţa de putere a lui Nietzsche, este sub tăcere, în viziunea lui, Lyotard având dreptate
(Sănătatea este tăcerea organelor)- oricum încă supravieţuim.

Psiholog,dr Aurelia Moraru

BIBLIOGRAFIE:
1. BĂDESCU, ILIE, NOOLOGIA, ED. BABEL, 2002
2. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA ŞI NOI TEHNOLOGII DE            COMUNICARE, PARADIGME ALE COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREŞTI,ED. TRITONIC, 2002
3. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA,EFECTELE COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREŞTI, ED. TRITONIC, 2002
4. CENTRUL PENTRU STUDII MEDIA, INTRODUCERE ÎN TEORIA COMUNICĂRII, UNIV. BUCUREŞTI, ED. TRITONIC, 2002
5. LIPOVETSKY, GILLES, AMURGUL DATORIEI, ED. BABEL, 1996
6. PEDLER, EMMANUEL,SOCIOLOGIA COMUNICĂRII, ED. CARTEA ROMÂNEASCĂ, BUCUREŞTI, 1999


  •  
  •  
  •  
  •