Hipnoza – de la magie la psihoterapia moderna III

Adâncirea transei
Hartland (1971), după instructajul mentionat anterior, continuă cu următorul procedeu de adâncire a transei: „Voi înceta să-ti vorbesc pentru un timp, iar tu vei continua să rămâi profund relaxat. Vei intra treptat într-o stare de relaxare tot mai profundă, tot mai adâncă, tot mai adâncă. Când voi începe să-ti vorbesc, vei fi mult mai relaxat, mult mai profund relaxat decât acum. Te simti foarte bine, nimic nu te mai tulbură. Te vei relaxa tot mai mult, si mai mult, cu fiecare expiratie devii tot mai relaxat”. Terapeutul va face o pauză de 10 secunde; dacă intervalul se prelungeste, subiectul poate trece în somn natural.
Se observă că, pe măsură ce subiectul răspunde mai bine la primele sugestii, el devine tot mai receptiv si transa se adânceste în mod spontan. Se pot administra sugestii pentru catalepsia pleoapelor (vezi cele mentionate la testul catalepsiei pleoapelor). Când ne îndoim că subiectul este în transă, nu trebuie să-l provocăm să deschidă ochii, ci să-i adâncim starea: „Pleoapele tale sunt grele, atât de grele încât dacă vei încerca să deschizi ochii nu vei putea. Dar nu vei încerca să deschizi ochii, nu simti dorinta de a deschide ochii, ci doresti să te relaxezi cât mai profund”.
Pentru a verifica în ce măsură inductia hipnotică a avut efect se recomandă realizarea testului rigiditătii bratului. Dacă subiectul nu-l realizează, se recomandă să fie trezit si rehipnotizat după o altă metodă. Dacă subiectul este receptiv pot fi folosite sugestii de tipul: „încearcă să îndoi bratul, încearcă…”
În cazul subiectilor a căror stare de inductie hipnotică a fost confirmată prin rigiditatea bratului si nedeschiderea ochilor se poate trece la adâncirea transei după următorul instructaj realizat tot de Hartland:
„Esti profund relaxat, dar poti intra într-o stare de relaxare si mai adâncă decât cea în care te afli acum. Doresti foarte mult să atingi o stare de relaxare cât mai profundă, pentru că aceasta este o experientă agreabilă care îti face foarte bine. Te vei relaxa cât mai profund si toate sugestiile pe care ti le voi da vor fi foarte eficiente. Eu voi număra acum până la 5 (se poate număra până la 10, 20 etc.) si pe măsură ce număr te vei cufunda într-o stare de relaxare tot mai profundă, tot mai adâncă, mai plăcută. Când voi ajunge cu numărătoarea până la 5, vei fi profund relaxat, toropit, atât de toropit că atunci când îti voi spune să revii, nu îti vei reaminti nimic din cele spuse sau făcute în timpul hipnozei. Acum încep să număr: 1 – relaxarea devine tot mai profundă, din ce în ce mai profundă; 2 – relaxarea devine si mai profundă si mai adâncă cu fiecare cuvânt spus de mine, cu fiecare expiratie te relaxezi tot mai mult, din ce în ce mai mult; 3 – relaxare adâncă, vocea mea te relaxează tot mai mult, tot mai mult, din ce în ce mai mult; te cufunzi într-o stare de relaxare foarte adâncă, foarte profundă, auzi vocea mea care parcă vine de undeva de departe; 4 – continuă să te relaxezi tot mai profund pe măsură ce număr. Toate sugestiile pe care ti le dau sau ti le voi da în viitor vor fi eficiente si în avantajul sănătătii tale. Vei îndeplini tot ceea ce îti spun să îndeplinesti. Nu te teme de hipnoză pentru că îti va face numai bine. Esti convins că nu ti se poate întâmpla nimic rău. Vei răspunde tot mai bine la sugestiile mele. Chiar dacă îti vorbesc, esti tot mai relaxat, tot mai profund relaxat. Ori de câte ori îti voi spune să auzi, să vezi, sau să simti ceva, vei trăi experiente vii, ca si cum ar fi reale. Vei auzi, vei vedea si vei simti ca în realitate ori de câte ori îti voi spune să simti sau să faci ceva, vei îndeplini imediat cerintele mele pentru că sunt în avantajul tău. Eu voi putea să înlătur sau să modific orice comandă pe care ti-o dau. Continuă să te relaxezi. Când voi ajunge cu numărătoarea la 5 vei fi foarte profund, foarte profund relaxat, adânc relaxat si toropit; 5 – profund relaxat, adânc relaxat. Nu vei reveni din relaxare decât atunci când îti voi spune să revii sau dacă mi se întâmplă ceva mie, ori te amenintă ceva. Altfel vei rămâne foarte relaxat, adânc relaxat si vei face tot ceea ce îti voi spune eu să faci. Când îti voi spune să revii, nu-ti vei mai aminti nimic din faptul că te-ai relaxat si te-ai odihnit”.
După adâncirea stării de relaxare, hipnotizatorul va începe să administreze sugestiile terapeutice specifice pentru care a fost indusă hipnoza. La subiectii prea pasivi, cu tendintă de a intra într-o stare letargică, trebuie avut în vedere că adâncirea transei să nu accentueze pasivitatea, somnul, ci tendinta subiectului de a coopera cu terapeutul.
Adultii au o teamă inconstientă de hipnoză si acest fapt îi împiedică să adâncească transa. Terapeutul trebuie să furnizeze informatii si explicatii suplimentare, să acorde o mare atentie formulelor sugestive pentru a evita interpretarea lor eronată de către subiect. De asemenea, nu se recomandă să folosească drept semnal de inducere a hipnozei un gest sau un cuvânt cu care subiectul se poate întâlni spontan în viata cotidiană. Multe efecte secundare ale hipnozei se datoresc mai des sugestiilor administrate gresit.

Dehipnotizarea
În cazul unui număr mare de subiecti este suficient să comandăm pe un ton plăcut, dar ferm: „Revino! Trezeste-te! sau Când voi lovi degetele, vei fi pe deplin treaz, trezeste-te”.
Pentru pacientii aflati într-o transă mai profundă este indicat ca revenirea să se facă gradat, ca în instructajul următor (Hartland, 1971):
„Imediat voi începe să număr de la 5 la 1. Când voi ajunge cu numărătoarea la 1 vei fi complet treaz, îti vei reveni complet, te vei simti bine, înviorat, odihnit, ca după un somn bun: 5 – vei reveni curând din relaxare; 4 – revii încet la normal; 3 – revii tot mai mult……
Pot exista diferite metode de rezolvare a acestor rezistente la revenire. O metodă frecvent folosită este interogarea subiectului aflat în hipnoză în legătură cu motivul refuzului său. Răspunsul subiectului poate sugera terapeutului ce sugestii trebuie administrate în acest caz.
Rosen (cit. Hartland, 1971) indică metoda scrisului automat, metoda privirii în bila de cristal sau cea a visului hipnotic ca solutii pentru aceste situatii. O altă metodă este ignorarea pacientului. Subiectului i se dau următoarle instructiuni: „Dacă nu doresti să te trezesti trebuie să te las asa cum esti”. Apoi, terapeutul ignoră subiectul si se ocupă de alte probleme. De cele mai multe ori, subiectul trece în somn natural si se trezeste spontan. Terapeutul trebuie să-l observe pe subiect si să-l lase să plece din cabinet numai atunci când acesta e complet treaz.
Williams (cit. Hartland, 1971) este de părere că terapeutul trebuie să folosească acele metode care, după părerea subiectului, îl pot trezi, să corecteze sugestiile ambigue date în inductia hipnotică, să inducă o transă secundară, să sugereze experiente care să ducă firesc la terminarea transei, să accepte unele conditii stabilite de subiect pentru a coopera si să folosească sofismele pentru a evita opozitia subiectului. Folosirea mijloacelor fizice (a pălmuirii) nu este indicată decât în cazul stărilor extreme de tip isteric, stări care nu tin de hipnoză, ci de anumite particularităti ale personalitătii subiectului.
Pe lângă tehnica de inductie expusă anterior, Hartland prezintă si o altă tehnică de inductie rapidă. Subiectul stă în picioare în fata terapeutului, iar acesta îi pune mâinile pe umeri si fixează cu privirea rădăcina nasului subiectului:
1. „Uită-te în ochii mei si imaginează-ti că vei adormi repede. Imediat vei intra într-un somn adânc, profund, odihnitor. Continuă să te uiti în ochii mei si vei simti o greutate care cuprinde tot corpul. Corpul devine tot mai greu. Picioarele sunt grele, foarte grele. Corpul este greu, tot mai greu, ca de plumb. Pleoapele devin grele, tot mai grele. Te cuprinde o stare de toropeală, de somnolentă. Te simti obosit, corpul este greu, greu ca de plumb. Simti nevoia să adormi. Pleoapele sunt atât de grele, că nu poti tine ochii deschisi. Ochii se îchid mai mult”.
2. „Imediat voi începe să număr de la 5 la 1. Când voi ajunge cu numărătoarea la 1 vei fi complet treaz, îti vei reveni complet, te vei simti bine, înviorat, odihnit, ca după un somn bun: 5 vei reveni curând din relaxare; 4 – revii încet la normal; 3 – revii tot mai mult…… – când voi ajunge la 1 vei reveni complet, te vei simti foarte bine; 1 – ai revenit complet, esti pe deplin treaz, ai mintea clară, limpede, esti complet treaz, vioi, alert”.
Dacă subiectul se simte totusi ametit, nu se tine bine pe picioare, are un aer năuc, terapeutul poate lovi palmele una de alta comandând pe un ton ferm: „Esti pe deplin treaz” sau poate repeta procesul de dehipnotizare. În nici un caz, terapeutul nu trebuie să lase subiectul să plece până când nu este sigur că a revenit complet la starea normală. Se recomandă ca subiectii care au intrat într-o transă mai profundă să fie lăsati să mâi astepte putin într-o cameră, înainte de a pleca, terapeutul urmând să mai verifice o dată starea acestora. Există cazuri foarte rare când subiectii pot acuza cefalee, confuzie, ameteli sau stări de vomă la revenirea din hipnoză. Acest fenomen apare mai ales când pacientii nu sunt de acord să îndeplinească sarcinile administrate de terapeut (de exemplu, în mod inconstient ei pot să nu dorească să se lase de fumat). Acest fenomen este interpretat ca o rezistentă la psihoterapie. Dar în practică pot apărea si alte tipuri de rezistente: starea hipnotică să se transforme într-o fugă sau o comă isterică sau într-o stare catatonică la un pacient psihotic: în aparentă subiectul se trezeste, dar poate mentine în stare de veghe comportamentul de tip hipnotic sau subiectul se trezeste, apoi reintră spontan în transă. Toate aceste rezistente la revenire se pot datora unor erori de tehnică atunci când, fără să-si dea seama, terapeutul i-a sugerat să nu se trezească, dar pot apărea si din alte cauze: existenta unor sentimente de ostilitate fată de terapeut, sugestii posthipnotice pe care subiectul nu vrea să le îndeplinească, existenta unor tulburări în sfera personalitătii (nevoia de a fi dominat, de a se supune, de a evita un conflict, de a fugi de realitate).
Williams (cit. Hartland, 1971) afirmă că subiectul poate dori să testeze capacitatea terapeutului de a-l controla, sau că aceste rezistente la revenire pot fi expresia unor erori si ambiguităti de instructaj).
De regulă, aceste dificultăti de revenire nu apar din prima sedintă de hipnoză, ci atunci când subiectul află în ce fel transa poate să folosească scopurilor lui.
Ochii se închid, se închid, nu poti să-i mai tii deschisi. Adormi, adormi, ochii se închid, dormi, dormi, somn profund”.
În utilizarea tehnicilor de inductie, terapeutul trebuie să tină seama de următoarle recomandări:
1) dacă nu e necesară o transă profundă, o metodă de inductie rapidă este adesea suficientă. Dacă este însă nevoie de o transă mai profundă, se recomandă utilizarea unei metode mai lungi, cu mai multe detalii; 2) metodele rapide fac impresie mult mai puternică asupra spectatorului; 3) uneori se poate esua cu o metodă, dar se poate reusi cu alta. De regulă, cu metode mai lungi se reuseste mai bine; 4) scopul terapeutic scontat se obtine mai usor prin utilizarea metodelor mai lungi pentru că acestea permit exercitarea unui control mai bun asupra pacientului.

Indicatiile hipnozei
Gibson si Heap (1991) prezintă o listă a tulburărilor în cazul cărora se poate utiliza hipnoza.
1. Controlul anxietătii
Hipnoza dă rezultate foarte bune în majoritatea problemelor în care obiectivul principal îl reprezintă controlul anxietătii si tensiunii psihice.
Nu există însă date suficiente care să ateste superioritatea hipnozei fată de tehnicile de relaxare. Terapeutul este cel care trebuie să aleagă metoda în functie de particularitătile pacientului si stilului personal de abordare terapeutică.
2. Tulburările psihosomatice
Hipnoza se utilizează cu succes si în tratamentul tulburărilor psihosomatice cum ar fi: migrenele, astmul bronsic, afectiunile dermatologice, si unele tulburări digestive (de pildă, colon iritabil) sau cardiovasculare.
Factorul terapeutic în cazul acestor afectiuni tine nu numai de relaxare, ci si de sugestiile terapeutice care pot influenta anumite functii fiziologice autonome la nivelul aparatelor cardiovascular, respirator si gastrointestinal, reducând în acelasi timp si durerea sau disconfortul pacientului.
În cadrul acestui domeniu de aplicatii al hipnozei putem include si pacientii care suferă de arsuri sau cei cu tulburări hemoragice, cum este, de pildă, hemofilia.
3. Procedurile medicale dureroase sau stresante Hipnoza se utilizează si pentru a-i ajuta pe pacienti să facă fată unor proceduri medicale sau stomatologice care produc anxietate, durere, disconfort si sângerare abundentă, proceduri cum ar fi interventiile chirurgicale, extractiile dentare, nasterile sau chimioterapia la pacientii cu cancer.
4. Modificarea atitudinilor si reactiilor pacientilor Sugestiile hipnotice si posthipnotice se utilizează si pentru modificarea modului în care pacientul simte, gândeste sau actionează în anumite situatii. Astfel, de pildă, unui fumător i se poate administra post-hipnotic sugestia că în momentul în care o tigară îi atinge buzele, subiectul va fi cuprins de o puternică senzatie de greată.
5. Hipnoza în terapia psihodinamică
Hipnoanaliza, combinatie între tehnicile hipnotice si psihanalitice, se utilizează în tratamentul acelor tulburări psihice care se datorează unor conflicte emotionale de natură inconstientă, precum si unor amintiri reprimate.
6. Tulburările obsesiv-compulsive
Hipnoza s-a dovedit a fi nu doar un adjuvant în tratamentul tulburărilor obsesiv-compulsive, Hoogduin (1988) demonstrând experimental că pacientii suferind de astfel de tulburări sunt slab hipnotizabili.
Cu toate acestea, se poate apela la hipnoză pentru reducerea anxietătii si stoparea gândurilor negative ale acestor subiecti, în acelasi timp, unele tehnici hipnoanalitice pot fi utile în dezvăluirea conflictelor latente de natură inconstientă care stau la baza instalării tulburării.
Hipnoterapia dă în schimb rezultate mult mai bune în cazul tulburărilor fobice: fobii simple, agorafobie si fobie socială.
În cazul fobiilor nu trebuie să se aplice doar hipnoza ca atare, ci aceasta trebuie combinată cu tehnici cognitive si comportamentale de desensibilizare.
Spre deosebire de obsesivi, pacientii fobiei au un scor ridicat de susceptibilitate hipnotică (Frankel si Orne, 1976).
7. Hipnoza în depresii
Pacientii depresivi pun probleme deosebite terapeutilor de orice orientare (Gilbert, 1984; Storr, 1979).
Pe aceeasi directie se înscrie Harllance (1971) care sustine că hipnoza este contraindicată în cazul depresivilor cu potential suicidar. Această precautie porneste de la ideea că hipnoza poate precipita reactiile suicidare ale clientului, deoarece modifică în sens pozitiv starea emotională a subiectului, conferindu-i acestuia suficientă energie pentru a-si duce la îndeplinire intentiile autodestructive.
Heap (1984/b) descrie cazul unui pacient depresiv care, după 11 sedinte de hipnoză cu sugestii de întărire a eului, a comis o tentativă serioasă de suicid.
Pacientii depresivi sunt subiecti dificili pentru hipnoză si pentru că ei au dificultăti de concentrare a atentiei, fapt ce îngreunează inducerea transei.
Mai mult, tehnicile hipnoanalitice de dezvăluire a continuturilor psihotraumatizante de natură inconstientă, îl determină pe pacient să se confrunte cu experiente dezagreabile care îi vor accentua si mai mult starea depresivă. Cu toate aceste dificultăti, hipnoza a început să fie aplicată cu rezultate mai bune la pacientii depresivi, în combinatie cu metodele terapiei cognitive.
Psihoterapeutul care lucrează cu astfel de cazuri trebuie să aibă în vedere si faptul că pacientul poate suferi de o tulburare afectivă unipolară depresivă sau bipolară, situatie în care este absolut necesară administrarea unui tratament psihiatric adecvat înainte de începerea oricărei psihoterapii.
8. Hipnoza la pacientii psihotici
Majoritatea autorilor sunt de părere că hipnoza este contraindicată la psihotici si aceasta din următoarele motive;
– este dificil, dacă nu imposibil, să stabilească o relatie cu pacientul psihotic, cufundat în lumea sa imaginară;
– psihoticii au, din aceleasi motive, mari dificultăti de concentrare a atentiei;
– tehnicile imaginative specifice hipnoterapiei pot conduce la exacerbarea ideilor delirante si halucinatiilor.
9. Tulburările de personalitate
Observatiile clinice si studiile experimentale au condus la concluzia că subiectii cu personalitate psihopatică nu răspund bine la nici un fel de psihoterapie si, prin urmare, nici la hipnoză. Acesti subiecti prezintă o structurare dizarmonică a personalitătii, nu se consideră bolnavi si nu solicită ajutorul altor persoane, ei considerând că ceilalti sau conditiile neprielnice ale mediului reprezintă factori responsabili de problemele lor.
10. Tulburările disociative
Unele studii nord-americane au evidentiat eficienta hipnozei în terapia unor tulburări disociative cum ar fi, de pildă, personalitătile multiple (Braun, 1984/b; Gonenwall, 1984).
Subliniem încă o dată faptul că hipnoza nu reprezintă o terapie în sine, ci un element în cadrul unor demersuri terapeutice

Hipnoza si tehnicile hipnotic în viziunea Ericksoniană
Transa hipnotică reprezintă un mod de functionare mentală care poate fi întâlnită frecvent si în viata cotidiană. Este vorba de acele momente în care atentia se deconectează de stimulii din mediu si, în acelasi timp, se produce o activare a mecanismelor psihice de natură inconstientă.
Erickson numea acest fenomen „transa comună cotidiană”.
Multi oameni aflati pe peronul gărilor, în metrou, în autobuz sau într-un bar, par putin absenti, cufundatii în gândurile lor si dacă cineva i-ar întreba la ce se gândesc, le-ar fi greu să răspundă.
Într-o stare hipnotică se află si un individ care urmăreste un film bun într-o sală de cinematograf. Un film este cu adevărat bun dacă spectatorul a uitat de sine si nu a mai simtit nici scaunul pe care stătea, în sălile de conferinte, atunci când vorbeste o personalitate marcantă, o parte a auditoriului se află în stare hipnotică. Persoanele respective ascultă cu „gura căscată”, cu o figură inexpresivă care creează impresia că sunt undeva departe. Multi dintre ei nici nu-si amintesc precis despre ce s-a vorbit, ei afirmând doar faptul că au petrecut o seară plăcută.
Starea de transă naturală reprezintă un moment de intuitie creatoare, în care o solutie la o problemă se impune dintr-o dată subiectului ca si cum acesta a suportat o iluminare bruscă, în cultura occidentală rationalistă s-a crezut multă vreme că ideile originale sunt rodul demersului constient al gândirii discursive.
Observatiile empirice, psihanaliza si experienta preluată de la culturile orientale au demonstrat faptul că analiza logică reprezintă doar o parte a activitătii de prelucrare a informatiilor care, după ce au fost procesate la nivel constient, sunt transferate inconstientului, care le supune altor mecanisme de prelucrare decât cele ale gândirii discursive. Inconstientul reevaluează experientele trecute ale unei persoane, le stochează în memorie, le supune unei analize de tip analogic si oferă solutii planului constient, moment în care subiectul afirmă: „mi-a venit o idee!”
Multe dintre marile descoperiri i-au surprins chiar pe autorii lor care au studiat si au gândit până la limita descurajării, în momentul în care acestia se asteptau mai putin, atunci când au renuntat la eforturi, psihicul lor aflându-se într-o stare de destindere confortabilă, descoperirea a apărut pe neasteptate.
Din punct de vedere fiziologic, starea hipnotică modifică activitatea sistemului nervos vegetativ, în sensul dezactivării sistemului simpatic (responsabil de contactele cu realitatea exterioară) si a activării celui parasimpatic, care produce modificări cardiorespiratorii specifice transei si chiar aparitia lacrimilor fără ca acestea să aibă neapărat o semnificatie emotională.
Apar, de asemenea, modificări ale traseului muscular, în sensul relaxării, dar si a aparitiei unor modificări ciudate, ca de pildă în cazul catalepsiei unui brat, care putea rămâne în aer mult timp, fără ca subiectul să obosească. Este ca si cum musculatura agonistă si antagonistă a bratului si-a modificat modul de a se contracta pentru a rezista fortei gravitationale, fără ca persoana hipnotizată să depună vreun efort, în timp ce aceeasi pozitie, mentinută în mod voluntar conduce foarte rapid la instalarea stării de oboseală.
Din punct de vedere electroencefalografic, undele care se înregistrează la un subiect hipnotizat sunt asa cum am mai subliniat unde alpha, unde de veghe relaxată, care se pot întâlni si la persoane care nu se află în hipnoză.
O explicatie mai interesantă pentru fenomenul hipnotic o furnizează teoria functionării diferentiate a celor două emisfere cerebrale.
Conform acestei teorii, emisfera dominantă (stânga la dreptaci) reprezintă sediul activitătii rationale logico-analitice, în timp ce emisfera non-dominantă (dreaptă) este sediul activitătilor psihice de tip analogic, al cărei material de lucru îl reprezintă mai mult experientele senzoriale, imaginile si care are o sensibilitate deosebită pentru sunete si forme.
Cu alte cuvinte, emisfera dominantă va fi responsabilă de activitătile psihice constiente, în timp ce cealaltă de cele de natură inconstientă. Starea hipnotică reprezintă rezultatul dezactivării emisferei cerebrale stângi si al activitătii celei drepte.
Tehnicile electroencefalografice demonstrează faptul că odată cu instalarea transei hipnotice, activitatea emisferei stângi se intensifică până la un moment dat, după care aceasta se dezactivează si începe să se activeze emisfera cerebrală dreaptă (Gruzelie, cit. Meggle, 1998, p. 62).
Observatiile clinice au confirmat faptul că în timpul inductiei hipnotice spontane sau provocate se produce un fel de saturatie la nivelul gândirii logice, moment în care subiectul se deconectează si se lasă să alunece la alte niveluri de procesare psihică. Această ipoteză ar putea explica de ce tehnicile de inductie hipnotică bazată pe confuzie sunt atât de eficiente. Acestea constau în administrarea unor mesaje imposibil de prelucrat în mod rational, fapt ce conduce la deconectarea mecanismelor constiente si la intrarea în functiune a celor de natură inconstientă (cit. Meggle, 1998, p. 63).
Rossi, un discipol al lui Milton Erickson, lansează o altă ipoteză cu caracter complementar, aceea a unor cicluri biologice care au loc în timpul zilei. Astfel, organismul uman este reglat de o serie de cicluri lunare, zilnice, precum si de unele mai scurte care rulează între 90 si 100 de minute, cicluri oarecum asemănătoare cu cele din timpul somnului.
Rossi este de părere că la fiecare 90 de minute, individul uman traversează faze de hipnoză diurnă care ar reprezenta un fel de echivalent al fazelor de somn cu vise. Aceste etape sunt cele în care subiectul are tendinta de a se decupla de realitate si împotriva cărora luptă adesea consumând cafea, alcool sau fumând.
Autorul se bazează pe un studiu realizat de americani în care s-a constatat faptul că în timpul serviciului, controlorii militari ai zborurilor aeriene au tendinta de a fi distrasi în mod ritmic la fiecare 90 de minute, timp în care scapă „avioanele de pe ecranul de control”.
Rossi este de părere că aceste faze hipnotice ar servi integrării experientelor acumulate în perioadele în care subiectul este activ si centrat asupra realitătii externe.
În aceste momente de „veghe paradoxală” (Roustang cit. Meggle, 1998, p. 64), activitatea mentală se orientează spre interior pentru a conduce cele învătate cu experientele trecute. Aceste conexiuni nu se realizează conform unor mecanisme logice
rationale, ci a unora bazate pe asociatii de tip analogic. Bazându-se pe această teorie, Rossi consideră că sănătatea psihică a subiectului constă în a coopera cu propriile sale cicluri biologice din timpul unei zile. Astfel, subiectul nu mai trebuie să considere o stare de slăbiciune nevoia sa de a se deconecta în timpul zilei, ci, dimpotrivă, ca o fortă creatoare care presupune prelucrarea informatiilor de către instante de natură inconstientă. Această teorie ar putea explica si motivul pentru care Erickson nu se grăbea să inducă pacientilor săi transa, el asteptând aparitia transei spontane pe care o utiliza în scopuri terapeutice.
În practică, inductia hipnotică de tip ericksonian constă doar în a favoriza la subiect declansarea fenomenelor de transă naturală.
Terapeutul care induce transa procedează în asa fel încât aceasta să se producă de la sine, fără eforturile sale deosebite.
Pentru aparitia transei spontane, terapeutul va realiza un cadru adecvat, utilizând un limbaj specific care se adresează inconstientului si în felul acesta, persoana îsi modifică în mod spontan tipul de procesare mentală.
Terapeutii de orientare ericksoniană sunt de părere că orice hipnoză nu este altceva decât o autohipnoză. Inductia hipnotică ericksoniană este lipsită de ritualul spectaculos al inductiei clasice, terapeutul utilizând tot ce aduce cu sine pacientul: comportamentul, simptomele sale, preferintele si conceptia sa despre lume.
Fiecare subiect fiind unic în felul său si inductia hipnotică aplicată acestuia trebuie să fie unică. Dacă terapeutul identifică interesele pacientului si vine în întâmpinarea acestora, între cei doi se stabileste o relatie de strânsă cooperare, în cadrul căreia pacientul manifestă disponibilitatea de a reactiona în acord cu cele sugerate de către terapeut si în felul acesta hipnoza devine posibilă. Agentul care produce vindecarea nu este psihoterapeutul, ci inconstientul pacientului. Terapeutul nu face decât să-l ajute pe pacient să renunte la eforturile sale constiente si să lase inconstientul să lucreze. Ceea ce comunică psihoterapeutul nu sunt decât anumiti stimuli meniti să activeze disponibilitătile inconstiente ale pacientului.
Starea hipnotică reprezintă astfel un proces caracterizat printr-o intensă activitate psihică, cu caracter dinamic si evolutiv si care are la bază strânsa colaborare între terapeut si pacient si nu un fel de letargie psihică în care terapeutul implantează niste sugestii în psihicul pasiv al pacientului.
În ciuda aparentei lentori a sedintelor de hipnoză, procesele psihoterapeutice se desfăsoară foarte rapid, iar atentia terapeutului este atât de focalizată asupra pacientului încât terapeutul poate intra, la rândul său, în transă.
Din punctul de vedere al hipnozei ericksoniene nu există subiecti buni sau mai putin buni pentru hipnoză.
Terapeutii de orientare ericksoniană sunt de părere că a hipnotiza si a fi hipnotizat reprezintă activităti umane normale care tin de ciclurile diurne ale atentiei concentrate sau de o anumită formă de comunicare interpersonală.
Se poate spune că cel mai bun subiect pentru hipnoză este o persoană sănătoasă, inteligentă, echilibrată si cooperantă, în timp ce aceia care sunt subiecti „răi” pentru hipnoză sunt psihoticii, debilii mintal si copiii sub 4-5 ani, care nu sunt capabili de fixarea si concentrarea atentiei. Meggie (1998) spune că incapacitatea de a intra în hipnoză nu reprezintă un titlu de glorie.

Psiholog dr. Aurelia Moraru

Bibliografie selectivă
1.Dafinoiu, Laszlo Vargha, Hipnoza-clinica, Editura Polirom , Iasi.2003
2. Gheorghiu, VI., Hipnoza – realitate si fictiune, Editura Didactică si Peda-
gogică, Bucuresti, 1977.
3.Gheorghiu, VI., Ciofu, l., Sugestie si sugestibilitate, Editura Academiei
Române, Bucuresti, 1982.
4.Holdevici, Irina, Vasilescu, l.P, Hipnoza si fortele nelimitate ale psihismului
uman, Editura Aldomars, Bucuresti, 1991.
5. Holdevici, Irina, Psihoterapia – un tratament fără medicamente, Editura
Ceres, Bucuresti, 1993.
6.Holdevici, Irina, Sugestiologie si terapie sugestivă, Editura Victor, Bucuresti,
1995.
7. Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, ed. lll-a revizuită si adăugită,
Editura AII, Bucuresti, 1997.
8. Holdevici, Irina, Ion Andreea, Ion, B., Psihoterapii moderne: Noua hipnoză
ericksoniană, Editura I.N.I., Bucuresti, 1997.
9. Holdevici, Irina, Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres,
Bucuresti, 2000.
10.Holdevici, Irina, Psihoterapii scurte, Editura Ceres, Bucuresti, 2000.
11. Holdevici, Irina, Gândirea pozitivă – Ghid Practic de Psihoterapie Rational-
Emotivă si Cognitiv Comportamentală, Editura Stiintă si Tehnică, Bucuresti, 1999.
12. Hdevici, Irina, Autosugestie si relaxare, Editura Ceres, Bucuresti, 1995.
and Sons, Inc., New York, 1963.

Related Images: