Inductia hipnotica
Inductia hipnotică reprezintă procedeul prin care se realizează transa hipnotică. Aceasta presupune concentrarea asupra unui obiect de dimensiuni mici, de regulă strălucitor, asupra unei anumite zone a corpului (de exemplu, punctul dintre sprâncene), asociată cu administrarea de către terapeut a unor formule sugestive de calm, relaxare, somnolentă.
Hartland (1971) enumera trei faze ale inductiei hipnotice: a) faza de pregătire; b) inductia hipnotică propriu-zisă; c) faza de adâncire a transei.
a) în faza de pregătire a inductiei hipnotice, terapeutul trebuie să explice subiectului în ce constă hipnoza, ce se asteaptă de la el si ce efecte poate avea aplicarea hipnozei. Se insistă mai ales asupra avantajelor pe care le are hipnoza în eliminarea unor simptome de care subiectul vrea să scape. Este necesar ca terapeutul să-l asigure pe pacient că nu are de ce să-i fie frică si că va trăi experiente agreabile. Subiectii anxiosi trebuie interogati de către terapeut asupra fricii lor si încurajati. De exemplu, în cazul unui subiect care se teme că ar putea fi manipulat de terapeut, este necesar să i se explice că el nu-si va pierde starea de constientă si că, dacă doreste, va putea iesi oricând din starea de hipnoză. În această fază de pregătire i se cere pacientului să fie cât mai pasiv si să nu încerce să-l ajute sau să se opună terapeutului. Se precizează că este interesul lui să beneficieze de avantajele hipnozei si că, dacă totusi nu vrea să fie hipnotizat, ar fi mult mai bine să se adreseze altui specialist, în continuare i se dă subiectului indicatia de a nu-si analiza starea, de a nu încerca să afle ce e cu el. El trebuie doar să respecte instructiunile terapeutului.
b) Faza de inductie hipnotică propriu-zisă cuprinde comportamentele impuse de terapeut subiectului, la care se adaugă ceea ce spune si face terapeutul. Inductia hipnotică presupune distragerea de la stimulii perturbatori externi, concentrarea asupra unui subiect de dimensiuni mici si asupra spuselor terapeutului, sugerarea relaxării si somnolentei, stimularea jocului liber si a imaginatiei.
După Kubie si Margolin (cit. Hartland, 1971), inductia hipnotică ar avea trei componente: 1) sugerarea imobilitătii;
2) fixarea privirii;
3) administrarea de stimul! monotoni.
După Gil si Brennman, în astfel de situatii terapeutul:
1) contribuie la sărăcirea stimulărilor senzoriale ale subiectului prin limitarea miscărilor corporale;
2) încearcă să altereze imaginea rezultată ca urmare a constientizării corporale a subiectului;
3) sugerează un fel de proces de disociere focalizând atentia subiectului asupra miscărilor proprii, astfel încât unele miscări care, de regulă, se produc în mod involuntar devin involuntare;
4) sparge tiparul relatiilor adaptative normale ale subiectului, creând un fel de atmosferă magică.
În inductia hipnotică, terapeutul are la dispozitie două strategii speciale:
1) o strategie de privare senzorială;
2) o strategie care dezvoltă un tip de relatie interumană specifică între terapeut si pacient, relatie cu un profund continut transferential.

Testarea gradului de hipnotizabilitate
Înainte de a trece la faza de inductie hipnotică propriu-zisă, terapeutul testează gradul de sugestibilitate prin teste aplicate în stare de veghe. Mentionăm câteva din aceste teste:
a) testul oscilatiei corpului;
b) testul catalepsiei pleoapelor;
c) testul înclestării degetelor;
d) testul rigiditătii bratului.
a) Testul oscilatiei corpului. Subiectului i se cere să stea cu spatele la experimentator si să-si relaxeze toti muschii (este indicat ca subiectul să poarte pantofi cu tocuri joase). Instructajul care se administrează este următorul:
„Doresc să stai în picioare cu vârfurile apropiate, închide ochii si relaxează-te. În câteva momente îti voi cere să-ti imaginezi că vii pe spate. Eu voi pune mâinile pe spatele tău si vei simti cum mâinile mele te trag tot mai mult, vii tot mai mult pe spate. Nu-ti fie teamă. Lasă-te dus, eu voi sta în spatele tău si te voi prinde…”. Se consideră sugestibil acel subiect care are tendinta de a cădea în directia sugerată.
b) Testul catalepsiei pleoapelor. Subiectului, asezat într-o pozitie comodă, i se administrează următoarele sugestii:
„Doresc să închizi ochii si să te relaxezi. Nu te teme, nu te voi hipnotiza încă. Fii atent la vocea mea si relaxează-te. Pe măsură ce te relaxezi, pleoapele tale devin tot mai grele, din ce în ce mai grele, grele ca de plumb. Curând vei constata că ti-e foarte greu să deschizi ochii, deoarece pleoapele tale sunt grele, foarte grele, grele ca de plumb, îti va fi foarte greu să deschizi ochii când ti se va spune s-o faci. Pleoapele tale sunt foarte grele,încearcă să deschizi ochii”.
Dacă subiectul are dificultăti în deschiderea ochilor, terapeutul îl poate considera un bun subiect pentru hipnoză.
c) Testul înclestării degetelor. I se cere subiectului să-si scoată inelele si i se administrează următorul instructaj:
„Doresc să-ti înclestezi degetele (se demonstrează). Acum uită-te în ochii mei si strânge degetele unele într-altele. Strânge degetele cât poti de tare. Pe măsură ce strângi degetele unele într-altele vei constata că degetele devin tot mai înclestate, tot mai bine strânse unele în altele, ca si cum ar fi sudate. Degetele sunt tot mai înclestate, tot mai strânse, tot mai înclestate, încât nu poti să le desfaci. Ti-e imposibil să le desfaci, încearcă să-ti desfaci degetele, cu cât încerci mai mult cu atât reusesti mai putin… încearcă! Dar nu poti”.
Cu subiectii care nu pot desface degetele sau le desfac doar partial se poate trece la inductia hipnotică.
d) Testul rigiditătii bratului. Subiectului asezat pe scaun i se dau următoarele instructiuni: „întinde bratul drept înainte, la înăltimea umărului (se demonstrează). Strânge pumnul, uită-te în ochii mei si imaginează-ti că bratul tău drept devine rigid, tot mai rigid, ca o bară de otel. Bratul tău devine rigid, teapăn, parcă ar fi o bară de otel si stii că este imposibil să îndoi o bară de otel asa cum este bratul tău. Bratul tău este rigid, tot mai rigid, încearcă, dar nu poti”. Ca si în cazul celorlalte teste de sugestibilitate, dacă subiectul nu poate îndoi bratul, terapeutul îl poate considera potrivit pentru hipnoză.
Înainte de inductia hipnotică, terapeutul trebuie să-i spună subiectului că închiderea ochilor nu este obligatorie pentru hipnoză. Mai ales în hipnoza profundă, subiectul poate rămâne cu ochii deschisi. Uneori, subiectul aflat în hipnoză poate deschide spontan ochii fără un motiv special, dar el se află totusi în transă, iar pentru închiderea ochilor se dă o simplă comandă: „închide ochii”.
Se descriu subiectului experientele pe care acesta trebuie să le trăiască, apoi sugestiile se dau la timpul prezent, ca si cum s-ar petrece chiar atunci, pe un ton monoton, repetitiv, blând. Când este evident că subiectul se află în hipnoză, se pot da sugestii într-o manieră mai autoritară.
Marlene Hunter (1988) subliniază faptul că pentru însusirea unei tehnici de inductie hipnotică este tot atât de important CE spui si CUM spui. Regulile de care tinem seama sunt următoarele:
• Terapeutul trebuie să se asigure că există o concordantă între cuvinte si tonul vocii. De pildă, când dăm sugestii de genul: „te relaxezi tot mai adânc, tot mai adânc, mai profund”… , vocea trebuie să reflecte sugestiile verbale.
• în măsura posibilitătilor, se recomandă evitarea negatiilor. Dacă spunem „nu vei mai simti panica” mai mult ca sigur că subiectul va trăi respectiva stare. O sugestie de tipul „te vei simti confortabil, în sigurantă…” are mult mai multe sanse de succes.
Adesea, chiar si cei mai experimentati terapeuti par să uite imbajul subconstientului este format din imagini, logica si cuvintele reprezentând model de lucru al nivelului constient.
• Este mai indicată utilizarea unor sugestii cu caracter permisiv, securizant, ca de pildă: „simte-te cât de relaxat doresti”, «sau „poate ti se va părea interesant să explorezi stările tale psihice”.
• Evitati, pe cât posibil, utilizarea cuvântului „încearcă”, deoarece acest termen evocă ideea că subiectul ar putea să nu reusească; este mai bine să utilizăm termeni ca „explorează”, „descoperă”, „învată” etc.
• Amintiti-vă că unele momente de tăcere plasate din când In când după afirmatii securizante de tipul „e mai bine asa” sunt bine venite.
• O regulă de bază o constituie atitudinea degajată a terapeutului, deoarece, în acest caz, si pacientul se va simti în largul său.
Există diferite tehnici de inductie hipnotică, din care vom enumera câteva: tehnica fixării cu privirea (este foarte obositoare pentru terapeut); tehnica fixării pe un obiect exterior. Astfel, pot fi folosite obiecte strălucitoare de dimensiuni mici, de exemplu: o bilă metalică fixată pe o tijă, o bilă de cristal pe care terapeutul o tine în mână, un capac de stilou. De asemenea, se poate folosi o tintă, ca de pildă, o bucată de carton cenusiu sau verde estompat, pe care se prinde un nasture matalic strălucitor, argintiu sau auriu. O altă tehnică are în vedere concentrarea pe degetele terapeutului tinute în pozitie de V, terapeutul coborând degetele si spunându-i subiectului că pleoapele acestuia coboară. Se mai foloseste si concentrarea pe punctul dintre sprâncene, pe un punct aflat pe perete sau pe tavan. La copii se foloseste frecvent concentrarea pe unghia degetului pe care se desenează un cap de păpusă.
Gibson si Heap (1991) sunt de părere că atunci când se discută despre procesul de inductie al hipnozei, trebuie avute în vedere două elemente:
• în primul rând subiectul hipnotizat acceptă să reducă activitătile cognitive de procesare a informatiei, lăsând această sarcină pe umerii terapeutului, situatie în care se produce o modificare a modului de a percepe realitatea înconjurătoare.
• în al doilea rând, vocea hipnotizatorului devine tot mai mult singurul canal de percepere a informatiei, subiectul hipnotizat receptionând un număr limitat de stimuli si idei care îi sunt sugerate de către terapeut.
Succesul hipnozei depinde în mare măsură de alegerea limbajului adecvat pentru fiecare subiect, limbaj ce trebuie să cuprindă metafore si termeni simpli prin intermediul cărora se descriu stările si comportamentele pe care trebuie să le realizeze persoana hipnotizată.
Asa cum am mai subliniat, este bine să se discute cu pacientul pentru a afla si pentru a înlătura prejudecătile, conceptiile gresite sau expectatiile nerealiste.
Hilgaard si Le Baron (1984) consideră că există trei componenete de bază ale procesului de inductie hipnotică: relaxarea, imaginatia si controlul comportamentului motor.

Inductia prin intermediul relaxarii
Este una dintre modalitătile cele mai răspândite si mai eficiente de inductie hipnotică se bazează pe sugerarea relaxării musculare. Această tehnică recurge adesea la metafora somnului, desi este evident că hipnoza si somnul sunt fenomene diferite sub aspect electrofiziologic.
Terapeutul va sugera subiectului destinderea musculară si somnul, desi, în acelasi timp îl împiedică să adoarmă continuând să-i vorbească si să-i ceară să fie atent la ceea ce se spune, în practică, acest gen de abordare are rezultate bune, deoarece majoritatea subiectilor înteleg prin „a adormi” să înceteze să mai fie atenti la stimulii exteriori, pe care nu mai trebuie să-i evalueze critic si să-i interpreteze.
Pentru a ilustra acest tip de inductie hipnotică, prezentăm un fragment din cadrul procedurii de inductie hipnotică în cadrul scalei de susceptibilitate hipnotică Sandford (Weitzenhoffer si Hilgard, 1959,15-16): „Te simti tot mai toropit si mai adormit, dar continui să asculti vocea mea. Concentrează-te la ceea ce îti voi spune … ascultă atent ceea ce îti voi spune. Treptat vei deveni tot mai toropit, tot mai adormit. Curând vei fi pe deplin adormit, dar vei continua să auzi vocea mea. Nu te vei trezi decât atunci când îti voi cere să o faci… te vei cufunda tot mai mult, tot mai adânc într-un somn profund, confortabil, odihnitor. Va fi un somn în care vei fi capabil să faci tot felul de lucruri pe care ti le voi cere eu… fii atent numai la care îti voi cere să fii atent”.
Există numeroase variante de texte prin care se realizează acest tip de inductie, toate având ca element comun sugerarea somnului simultan cu solicitarea subiectului să fie atent la ceea ce spune terapeutul, în felul acesta, subiectul este prins într-o capcană psihologică din care nu poate iesi decât acceptând ca sugestiile terapeutului să structureze si să intepreteze pentru el realitatea. Propozitia „va fi un somn în care vei fi capabil să faci tot felul de lucruri pe care ti le voi cere eu…” se referă la un tip special de somn care a fost descris de-a lungul timpului în cursul fenomenului de somnambulism.

Inductia prin tehnica imaginatiei dirijate
În cadrul acestui tip de inductie nu este nevoie să se sugereze relaxarea sau somnolenta, ci, prin intermediul imaginatiei dirijate, hipnoterapeutul va încuraja deblocarea fanteziei subiectului. Concentrarea atentiei doar asupra demersului imaginativ, cu excluderea altor stimuli, va facilita intrarea în hipnoză.
Hipnoterapeutul poate sugera subiectului să-si imagineze că se află întins pe o plajă, că simte mângâierea razelor soarelui, ascultă zgomotul valurilor, simte mirosul mării si trăieste o stare de calm si pace interioară.
Demersul imaginativ va fi astfel construit încât subiectul să se lase „furat” de cele sugerate, vizualizând pe ecranul mental imaginile ca într-un film sau, pentru unii subiecti, chiar ca în realitate. Captarea atentiei subiectului prin descrierea unor imagini cât mai vii are menirea de a produce modificări în sistemele perceptive ale acestuia. Astfel, subiectul hipnotizat se va baza doar pe cuvintele terapeutului care vor reprezenta unicul canal, prin intermediul căruia acesta va receptiona realitatea. Tot ceea ce sugerează hipnotizatorul, cu conditia să fie acceptabil pentru subiect, se va transforma într-o realitate actuală pentru acesta.
Trebuie subliniat faptul că, desi subiectii hipnotizati percep o lume ireală, ei au cunostintă de faptul că sunt hipnotizati si atribuie experientele neobisniute pe care le trăiesc stării de transă în care se află. Lumea ireală a fost construită prin intermediul sugestiilor terapeutice si la un anumit nivel al instantelor gândirii subiectului, această realitate este percepută ca atare.
Acest fenomen nu trebuie să ne surprindă, deoarece fiecare dintre noi am trăit, măcar o dată în viată, experienta vizionării unui film pasionant, când emotiile resimtite au fost atât de intense ca si în realitate, constienti fiind, în acelasi timp, că ne aflăm în fata ecranului. Desi, imaginile sunt elaborate de către terapeut, vivacitatea acestora îsi are originile în memoria subiectului. Hipnoterapeutul trebuie să-si aleagă cu multă grijă cuvintele pentru a putea fi sigur că detaliile sugerate au un corespondent în experienta internă a persoanei hipnotizate. Din acest motiv, este necesară o discutie prealabilă cu pacientul pentru a obtine informatii legate de scenele care ar fi mai potrivite pentru inducerea transei în cazul acestuia. Astfel, ar fi absurd să ne imaginăm că un individ care nu suportă marea s-ar putea relaxa dacă i-am sugera că se află întins pe plajă, la soare, în cazul în care subiectul nu-i este pe plac continutul imaginilor sugerate, hipnoza nu va putea fi indusă sau se va încheia de la sine.

Inductia prin intermediul controlării comportamentului motor 
Acest gen de inductie presupune influentarea comportamentului motor al subiectului. Tehnica utilizată în mod frecvent este aceea a inductiei prin fixare în cadrul căreia subiectului i se cere să privească un punct indicat de hipnotizator, în timp ce acesta din urmă administrează sugestii de greutate a pleoapelor, oboseală a privirii si, în cele din urmă, de închidere a ochilor.
Prezentăm în cele ce urmează un model de inductie prin fixare preluat din cadrul scalei de susceptibilitate Stanford (Wet-zenhoffersi Hilgaard, 1959).
„Relaxează-te, relaxează muschii. Fixează cu privirea tinta pe care ti-am indicat-o. Priveste-o cât poti de fix. Dacă privirea ta are tendinta să fugă, nu este nimic, readu-o din nou înapoi la tinta aleasă. După un timp vei observa că tinta se vede ca prin ceată, sau pare că se miscă sau îsi schimbă culoarea. E bine asa… dacă ti se face somn, este, de asemenea bine. Indiferent ce se întâmplă, lasă să se întâmple… si continuă să privesti cu toată atentia tinta indicată…va veni un timp când ochii tăi vor fi atât de obositi, încât îti va fi imposibil să-i mai tii deschisi si se vor închide de la sine. Când acest lucru se întâmplă, lasă să se întâmple…”
Tehnicile de inductie cele mai frecvent folosite constau în concentrarea pe un obiect de dimensiuni mici (de preferintă strălucitor), pe un stimul monoton (pendul, metronom, pe o anumită zonă a corpului) asociate cu administrarea de către terapeut a unor forme sugestive de calm, relaxare, somnolentă.
Textul utilizat în cadrul majoritătii tehnicilor de inductie hipnotică este orientat în directia cresterii motivatiei subiectului prin transmiterea unor informatii în legătură cu ceea ce se asteaptă de la el. Primele sugestii administrate sunt în general usor de urmărit si se referă la relaxarea corpului, închiderea ochilor si greutate musculară. Treptat, sugestiile se referă la comportamente care implică un nivel mai ridicat al abilitătilor de concentrare si imaginative ale subiectului si sunt mai dificil de urmat.
Există mai multe modalităti de a induce hipnoza si nu este evident care dintre ele este mai bună. Practica psihoterapeutică a evidentiat utilitatea însusirii de către terapuet a mai multor tehnici de inductie. S-a dovedit, de asemenea, că inductia clasică a hipnozei nu este neapărat necesară pentru a creste receptivitatea subiectului la sugestii. Astfel, Barber si Wilson (1977, 1978) au o metodă de inductie nonautoritară, răspunsurile subiectilor fiind măsurate cu ajutorul scalei de imaginatie creatoare, concepută de ei. Tehnica utilizează instructiuni care îi solicită subiectului să trăiască în plan imaginativ diverse situatii si are menirea de a demonstra în ce măsură acestia îsi pot utiliza imaginatia pentru a trăi în plan mental diverse stări, precum si de a crea atitudini si expectatii pozitive, referitoare la faptul că ei vor fi capabili să realizeze acele experiente.
Milton Erickson a elaborat multe tehnici de inductie hipnotică mai neobisnuite. Una dintre acestea este tehnica confuziei,care s-a dovedit eficientă mai ales la subiectii rezistenti, care încearcă să analizeze în mod excesiv ceea ce se petrece în timpul inductiei si nu se concentrează la ceea ce li se cere să facă (Erickson’, 1964; Erickson, Rossi si Rossi, 1976; Haley, 1967).
Tehnica implică administrarea unui sir de instructiuni dificil de înteles. Acesta cuprinde informatii nesemnificative, verbe la timpuri diferite si alte elemente menite să creeze subiectului confuzie până când acesta va fi gata să accepte orice fir logic al discursului si ceea ce îl face să-si modifice expectatiile si să reactioneze la sugestiile date de examinator.
Tehnica numită intrare în rezonantă (pacing) (Bandler si Grinder, 1975) este utilă atunci când terapeutul trece de la o metodă la alta, pentru că îi creează subiectului un set anticipativ (expectatie) cu privire la faptul că va răspunde la sugestiile care îi vor fi date în viitor.
Tehnica presupune administrarea de întăriri directe si implicite pe care terapeutul le administrează subiectului în timpul inductiei hipnotice, întăriri care îl determină pe acesta să creadă că răspunde la sugestii.
Un exemplu de întărire deschisă ar fi următoarea: în timp ce stai pe fotoliu ascultând vocea mea, cu picioarele relaxate… întăririle implicite se referă la comportametul non-verbal al examinatorului care imită pozitia vocii, ritmul verbal si chiar cel respirator al clientului. Un subiect receptiv la sugestii poate fi antrenat să intre în hipnoză la un semnal scurt, ceea ce permite renuntarea la tehnicile de inductie care durează prea mult.
O problemă importantă pentru hipnoterapeut constă în găsirea unor metode de crestere a receptivitătii subiectului la sugestiile hipnotice. Desi majoritatea autorilor sunt de părere că receptivitatea la hipnoză este o trăsătură stabilă a personalitătii (Bowers, 1976; Hilgard, 1965), aceasta poate creste în anumite limite, prin deblocarea subiectului, utilizându-se alte metode decât cele specifice inductiei hipnotice. Diamond (1977) subliniază că factorii care stau la baza acestor metode sunt următorii:
1. Factori ce tin de optimizarea învătării:
• Focalizarea atentiei asupra hipnoterapeutului si tehnicii de inductie;
• Utilizarea metodei aproximărilor succesive ale răspunsului comportamental asteptat de la subiect;
• Repetarea (exersarea răspunsurilor nou achizionate);
• Oferirea de întăriri si feed-back-uri pentru răspunsurile pozitive (în sensul sugestiei).
2. Factori ce tin de formarea unui set (montaj) atitudinal. Procedeele implică utilizarea unor tehnici de crestere a motivatiei pentru hipnoză si a acceptării hipnozei încă înainte de aplicarea propriu-zisă a acesteia; relaxare, reducerea anxietătii, construirea unei relatii bazate pe încredere între terapeut si client .
3. Strategii cognitive. Au drept obiectiv învătarea subiectului să se deschidă spre interior pentru a receptiona sugestiile hipnotice: eliminarea grijilor si problemelor exterioare, dirijarea imaginatiei în acord cu cele sugerate si concentrarea atentiei si gândirii asupra sugestiilor. Col (1993) a elaborat o tehnică de crestere a receptivitătii hipnotice bazată pe relaxare, concentrare spre interior si pe utilizarea imaginatiei. Tehnica este prezentată subiectilor ca o metodă de detensionare în care sugestiile pot fi aplicate mai eficient. Clientilor li se explică că ei pot învăta să reactioneze la sugestii, pot să-si administreze autosugestii prin intermediul cărora să obtină modificări pozitive în sfera personalitătii, să scape de simptome nedorite si să-si rezolve problemele de viată. Se subliniază faptul că este vorba de o deprindere si că aceasta se perfectionează prin exersare. Pacientii nu trebuie să se astepte la rezultate miraculoase, ci ei trebuie doar să învete să utilizeze anumite disponibilităti psihice naturale pe care oamenii nu le folosesc în mod obisnuit. Terapeutul va întări expectatia subiectilor în legătură cu faptul că sunt capabili să utilizeze resursele lor psihice ascunse. Se explică subiectului modul cel mai eficient în care pot fi utilizate sugestiile: „Doresc să vă explic câteva lucruri în legătură cu modul în care functionează sugestiile, astfel încât, atunci când vi le administrati singuri, acestea să fie mai eficiente. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le evitati.
În primul rând, nu vă străduiti din răsputeri să îndepliniti ceea ce vi se cere, pentru că sarcina nu implică vointă sau o concentrare deosebită a atentiei. Evitati, de asemenea, tendinta de a analiza ceea ce se petrece, pentru că atunci sugestiile nu mai actionează.
Dacă vă veti imagina că mintea dumneavoastră este ca un râu care curge lin, fără fortare prin locuri frumoase si linistite, sugestiile administrate vor ocupa locul dominant în creierul vostru si vor avea efecte maxime. Este vorba de o metodă care presupune destindere si relaxare, în cazul în care vă simtiti distrasi, nu se întâmplă nimic, reveniti cu calm la gândurile voastre si lăsati-le să se deruleze tot mai mult, ca de la sine.
Nu vă faceti griji dacă atentia fluctuează, pentru că acest lucru este normal, mai ales atunci când vă obisnuiti cu metoda. Constientizati pur si simplu faptul că atentia v-a fost distrasă si redirectionati-o spre fluxul calm si linistit al sugestiilor pe care le administrati”.
Odată ajuns aici, terapeutul va răspunde la întrebările pacientului, repetând cu alte cuvinte ceea ce s-a spus deja. Următoarea etapă presupune introducerea unei sarcini sugestive la care poate răspunde aproape orice persoană, în felul acesta se maximizează sansele subiectilor de a avea succes în cadrul primei sarcini si, astfel, să-si sporească expectatiile să obtină succese în continuare.
Col (1993) propune utilizarea pendulului lui Chevreul. Subiectul tine cu două degete capătul sforii de care este atârnată o greutate, sprijinind cotul de o masă. Terapeutul îi sugerează să tină bratul relaxat si să se concentreze asupra pendulului, imaginându-si că acesta descrie diverse miscări. Instructajul sună astfel:
„Te rog tine capătul pendulului între degete (se demonstrează). Stai linistit si relaxează-te. As dori acum să te concentrezi astfel încât pendulul să devină singurul lucru important pentru tine. Priveste-l cu atentie, analizează-i detaliile, forma, culorile, determinându-l să devină centrul atentiei tale.
Focalizarea atentiei devine tot mai îngustă, culorile se estompează si, în curând, pendulul va începe să se miste înainte si înapoi”.
Este util ca terapeutul să accentueze, prin intermediul sugestiilor, miscările pe care le descrie pendulul. Se continuă cu nceleasi sugestii, terapeutul încercând să ritmeze sugestiile după miscarea pendulului: Pendulul se miscă înainte si înapoi, înainte si înapoi, tot mai mult se deplasează, tot mai departe, înainte si înapoi, se miscă tot mai liber, înainte si înapoi, înainte si înapoi (odată ce miscarea s-a stabilizat si devine evidentă, se poate trece la o nouă miscare). Acum pendulul îsi va schimba directia de miscare, va începe să se miste în cerc. Se va misca în cerc, va descrie tot mai multe cercuri…se miscă în cerc…”
Subiectii răspund diferit la aceste sugestii, dar si o reactie de mică amplitudine poate reprezenta o experientă convingătoare. S-a demonstrat astfel subiectului că are capacitatea de a rectiona la sugestii, într-o etapă următoare, li se demonstrează modul în care ei îsi pot administra autosugestii, pentru aceasta terapeutul cerându-le să-si imagineze că pendulul descrie diferite miscări. Putine persoane nu reactionează la acest gen de sugestii, dar este evident că fluxul gândurilor acestora are tendinta să zboare, fapt evidentiat de miscările bruste ale pendulului. Dacă acest lucru se observă, terapeutul trebuie să-i oprească si să-i întrebe la ce anume s-au gândit. Li se sugerează apoi să continue exercitiul. Pornindu-se de la exemplul pendulului, se explică subiectului modul în care gândurile pot influenta muschii si alte organe ale corpului. Se poate trece apoi la inducerea hipnozei. Subiectul este solicitat să se aseze cât mai comod pe un fotoliu, sprijinind capul si bratele pe bratele fotoliului, i se cere apoi să rotească ochii si să privească punctul dintre sprâncene, explicându-i-se că rotirea ochilor va produce oboseala acestora si astfel, ochii vor avea tendinta de a se închide.
Instructajul administrat este următorul: „Vă rog să priviti punctul dintre sprâncene, să-l priviti cu toată atentia, să simtiti încordarea din ochi, care devine tot mai mare, tot mai mare. Simtiti tot mai multă încordare, tot mai multă încordare si ochii devin tot mai obositi, tot mai obositi, tot mai obositi”. Dacă terapeutul observă faptul că pacientul începe să clipească, se dau sugestii menite să accentueze reactia: „Clipesti, clipesti tot mai mult, tot mai mult, iar pleoapele tale devin tot mai grele, tot mai grele, grele, obosite de atâta încordare, obosite de prea multă încordare. Pleoapele devin tot mai grele, tot mai grele si au tendinta de a se închide”.
Există un număr redus de subiecti care continuă să clipească si se opun tendintei naturale a ochilor de a se închide, în astfel de cazuri, terapeutul le spune pur si simplu să închidă ochii si continuă astfel:
„E bine asa. Tine ochii închisi si roteste privirea pe dinăuntru spre punctul dintre sprâncene. Vei simti o încordare si o greutate în ochi, senzatie care te cuprinde tot mai mult, tot mai mult. Greutatea din zona ochilor cuprinde tot corpul care devine tot mai greu, tot mai greu, se confundă cu fotoliul, devine tot mai greu si mai relaxat. Simti cum greutatea din zona ochilor se răspândeste în tot corpul”.
Terapeutul va administra în continuare sugestii de relaxare musculară (Irina Holdevici, 1996).
Relaxează acum fiecare grupă de muschi în parte… relaxează fruntea… fruntea destinsă, relaxată, linistită… Relaxează ochii… pleoapele devin tot mai grele, tot mai grele si relaxate, tot mai relaxate. Relaxează obrajii, maxilarele, ceafa si gâtul. Relazează umerii, relaxează bratele, de sus, de la umeri spre coate, palme, până la degete. Relaxează pieptul, abdomenul, spatele. Corpul devine tot mai relaxat, tot mai relaxat. Relaxează coapsele, gambetele, labele picioarelor, degetele. Picioarele sunt tot mai relaxate, tot mai relaxate.
Te gândesti acum din nou la bratele tale si îti imaginezi că bratele devin grele, tot mai grele, grele ca de plumb. Musculatura se lasă din cauza relaxării si bratele devin tot mai grele, tot mai grele, grele, foarte grele. Picioarele devin si ele grele, foarte grele, grele ca de plumb. Picioarele devin tot mai grele, grele ca de plumb si mai relaxate, întregul corp este cuprins de o stare de relaxare plăcută, odihnitoare. O greutate si o relaxare profundă cuprinde tot corpul. Corpul moale, greu, destins, relaxat”.
Col (1993,) propune pentru adâncirea transei următorul text:
„Acum, după ce ai relaxat complet corpul, as dori să-ti imaginezi că iesi din corp si îti privesti corpul care se relaxează pe fotoliu, având grijă de el însusi si respirând calm si linistit. Cu fiecare expiratie corpul se relaxează tot mai mult, tot mai mult, se relaxează tot mai mult si tu începi să plutesti, cufundându-te tot mai adânc într-o stare de relaxare plăcută, profundă, odihnitoare. Cu fiecare expiratie, cobori tot mai adânc, tot mai adânc si acorzi mai multă atentie cuvintelor mele si gândurilor tale.
Corpul tău se îngrijeste singur de sine.
Muschii tăi sunt complet relaxati, complet relaxati. Orice încordare, tensiune a dispărut din corpul tău si îti este tot mai usor să-ti urmăresti gândurile si vocea mea. Urmărindu-ti gândurile si vocea mea tot mai mult si mai mult, sugestiile pe care ti le voi administra sau pe care ti le vei administra singur vor fi mai puternice, vor avea efecte maxime.
Te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult, profund, tot mai adânc, te concentrezi tot mai mult asupra gândurilor tale. Eu voi începe să număr de la 1 la 10 si cu fiecare număr te vei cufunda tot mai mult, tot mai adânc în starea de relaxare, iar gândurile tale vor deveni tot mai mult centrul atentiei tale, astfel încât sugestiile pe care ti le administrezi vor avea efecte maxime”.
Terapeutul va sugera apoi subiectului că poate să lucreze singur acasă si că poate reveni din relaxare oricând doreste. După revenirea subiectului din starea de transă, acesta trebuie interogat cu privire la trăirile sale si la dificultătile întâmpinate. Acestea din urmă trebuie discutate împreună cu terapeutul care va ajuta pe client să le depăsească.
În încheiere, trebuie să subliniem încă o dată rolul expectatiilor în inductia hipnotică si în psihoterapie, în general, expectatii pe care terapeutul trebuie să le speculeze în avantajul clientului său.
O tehnică de inductie hipnotică foarte cunoscută este metoda de inductie hipnotică prin fixarea privirii, preconizată de Hartland (1971). l se cere subiectului să se aseze comod pe un scaun sau fotoliu si i se dau următoarele instructiuni: „Doresc să privesti un punct din tavan, să-ti fixezi atentia asupra lui. Orice punct este potrivit. Alege un punct pe care ti-e comod să-/ privesti. Nu-ti face probleme dacă privirea se abate de la punctul respectiv sau dacă ai tendinta de a clipi. Dacă ti se întâmplă acesf lucru, readu încet privirea la punctul fixat. Fixează-l cât poti de bine. Stai relaxat. Relaxează-te si fii atent doar la vocea mea, la ceea ce îti voi spune. Corpul tău se relaxează din ce în ce mai mult. Relaxează labele picioarelor, gleznele, gambele, coapsele, bratele, mâinile, întregul tău corp devine tot mai relaxat si o stare de toropeală plăcută te cuprinde tot mai mult. Simti o greutate plăcută care îti cuprinde tot corpul. Corpul devine greu, tot mai greu, foarte greu. Bratele devin grele, foarte grele, tot mai grele. Picioarele devin grele, foarte grele, din ce în ce mai grele. Esti tot mai relaxat, toropit, de parcă ai fi pe punctul de a adormi. O senzatie de căldură plăcută, adormitoare îti cuprinde întregul corp. Curând te vei cufunda într-o stare de relaxare adâncă, o stare care seamănă cu un somn plăcut, odihnitor. Pleoapele devin grele, tot mai grele, din ce în ce mai grele, foarte grele. Gândeste-te la toropeala si somnolenta care te cuprind. Vocea mea te adoarme, te relaxează, te face tot mai relaxat. Vocea mea te face să doresti să te relaxezi. Ti-e imposibil să mentii ochii deschisi, ochii se închid, clipesti tot mai des pentru că nu mai poti tine ochii deschisi. Clipesti tot mai des si în curând nu vei mai putea tine ochii deschisi, pentru că pleoapele devin grele, foarte grele, ca de plumb (ar fi utilă coordonarea acestor sugestii cu miscările reale de clipire). Devii tot mai toropit, mai relaxat si în curând nu vei mai putea deschide ochii. Pleoapele devin tot mai grele, tot mai grele si mai strâns lipite (dacă subiectul nu închide ochii în mod spontan, i se spune pe un ton ferm: Acum închide ochii si fii atent în continuare la ceea ce îti voi spune). Ochii sunt închisi acum si te relaxezi profund, tot mai profund. Vei fi atent numai la vocea mea. Îti vei reveni doar atunci când îti voi spune eu să-ti revii. Te vei simti foarte linistit si relaxat. Nimic nu te va tulbura. Te vei relaxa profund, foarte profund. Pe viitor, ori de câte ori vei pronunta cuvinte de relaxare, toropeală, te vei relaxa rapid. Dacă se va întâmpla ceva ce-ti poate pune viata sau sănătatea în pericol, te vei trezi imediat, spontan si vei putea face fată situatiei”.
l se mai poate sugera subiectului că se va trezi în mod spontan după un anumit timp.
S-a observat că unii subiecti mentin ochii întredeschisi si au un tremur al pleoapelor. Aceste fenomene nu trebuie considerate rezistente, deoarece frecvent subiectii respectivi se află în transă, în stare de hipnoză, comportamentul subiectilor diferă de la un individ la altul. Unii par relaxati, ca adormiti, iar altii par rigizi sub aspect muscular (deci nici mentinerea ochilor închisi nu este o conditie obligatorie). Pot fi evidentiate o serie de trăsături ale celor hipnotizati cu specificarea că manifestările aparente depind si de cele sugerate de inductia hipnotică si de expectatia subiectilor. Trăsăturile celor hipnotizati sunt: imobilitatea posturală, în absenta sugestiilor de miscare, lipsa dorintei de a comunica, subiectii trebuind să fie întrebati de mai multe ori înainte de a se decide să răspundă, folosirea unui limbaj sărac, adesea soptit, lentoare psihomotorie si pasivitate, îngustarea câmpului constiintei, hipersugestibilitate.

[…]

Dr. în Psihologie- psiholog, Aurelia Moraru


  •  
  •  
  •  
  •