Perspectivele unui tânar în România actuală, comparative cu perspectivele din occident sunt elegant spus limitate. Nu este o noutate pentru nimeni. Limitarea pare a fi notă definitorie pentru majoritatea ţărilor aflate în fostul bloc comunist

Existenţa personală, relaţionarea interpersonală au acelaşi tipar, aceleaşi trebuinţe ca oriunde altundeva : dezirabilitate, acceptare, evoluţie, progres, satisfacţie, realizare. Tendinţele acestea statuează structura internă şi imboldurile individului şi acestea au fost şi propriile mele trăiri. Un tânăr aflat într-o Românie în tranziţie sau tranzitorie înţesată de neajunsuri, baraje şi piedici. Sau cel puţin astfel se contura realitatea de prima mână servită constant.

Odată stabilite priorităţile pe termen mediu şi lung (atunci când există), după terminarea bacalaureatului, oricărui tânăr nu-i mai rămâne decât să treacă la realizarea acestora .Un loc de muncă stabil, satisfacerea stagiului militar, terminarea unei facultăţi, începerea unui mariaj, axarea  pe petrecerea timpului liber sunt câteva din variantele luate adesea în calcul.

Urmarea  cursurilor  unei facultăţi de psihologie a fost opţiunea mea. Materii de specialitate, cărţi, cursuri, impresii noi, stări de spirit împărtăşite, cadre didactice, experienţa relatată, perspective pozitive, evidenţieri dorite – parţial reuşite, comprehensiunea noilor mentalităţi întâlnite, partcularizarea, apariţia preferinţelor (de o parte şi de alta…), pe scurt – totalitatea  trăirilor aferente –în demersul cognitiv asumat, prind individul, îl captează.

Insuficient. Derularea cotidianului poate fi satisfacătoare ,dar este eminamente limitată, subjugată materialului. Contextul social plin de evenimente trebuie susţinut de un minim confort  material. Aici au inceput să fermenteze ideile de mai bine, de sporire a calităţii vieţii.

Am descoperit lucruri elementare. Nimeni nu gândea pentru mine, în locul meu. Sau că trebuie să văd în cele mai mici detalii ceea ce pare realizabil. Suficient, mi-am spus, este cazul sa trec la acţiune.

Încrezător, impetuos, disperat, rezervat şi deschis la nou, am abordat majoritatea   provocărilor apărute. Tumultul balcanic cu angrenaj birocratic-punitiv instituţional se dezlănţuie într-o splendoare dostoievskiană. Caractere predefinite, neşlefuite, tari dar şi umile, ramolisment mental stalinist, viclenie polară cameleonică înecata în complexe, ardoarea de înavuţire facilă, simplismul aparent, codat, sunt lecţii pe care le-am învăţat treptat.  Neplacut…

Imbolduri ?  Să Negociez starea de fapt mental, dar mai ales decizional, în sfera acţională. Complicat ! Frustrant ! Şi ce a urmat ? Treptat, noile obligaţii şi demersuri nebătătorite mi le-am asumat. Metodic, cu orizonturi de aşteptare implicite mi-am elaborat propriul scenariu profesional, succesul în carieră. Paşi mici, dar  în mod constant.

Calitatea umană întâlnită pe parcursul experienţelor, prin selecţie, se dovedeşte cel mai important factor de stabilitate al reuşitei.. Am cultivat şi menţinut colaborarea cu membrii echipei pe care am  alcătuit-o şi modul pozitiv de abordare a responsabilităţilor.

Am coordonat  şi am vizat « extragerea » a ceea ce este mai bun din fiecare angajat. Pentru obţinerea efectului scontat am folosit şi manipularea pozitivă conştientă prin folosirea unor mici tactici de comunicare, evitând lezarea orgoliului personal sau profesional, conducând cu abilitate şi artă întreaga echipă pentru realizarea coeziunii acesteia.

Am luat în calcul şi crearea unei aure, a unei specificităţi reperabile, constante, admirative, care constituie un efort, dar şi o cale spre reuşită. Manipularea prin carismă, urmarea instrucţiunilor pe considerente subiective, emoţionale, fluidizează intenţionalitatea, implementarea ideilor se realizează fără  rezistenţă. Esenţială este absenţa subestimării interlocutorului sau apariţia erorilor de comunicare ; naţionalitatea, respectul, timpul şi spaţiul, prejudecăţile, relaţia femeie-bărbat, limbajul non-verbal, reptrezintă alte criterii pe care le-am luat în consideraţie.

La definirea clară a obiectivului am luat în ecuaţie terenul şi momentul, căile de ieşire sau aliaţii, evitarea agresiunilor inutile, statuarea atitudinală relaxată.

Tabloul enunţat are la bază o conceptualizare creionată din necesitate  şi autocăutare. Unele atitudini  le-am preluat din « zbor », le-am adoptat instinctiv, altele , le-am analizat conştient şi le-am adaptat la trebuinţe. Detaliez cele susţinute mai sus prin următoarele strategii pe care le-am implementat în activitatea mea cu clienţii : gândeşte invers sau pune-te  în locul interlocutorului, anticipează, declanşează resorturile şi retensionează-le ca neatinse.

Anticipând acţiunile viitoare ale  semenilor, în special ale persoanelor importante din proximitate,  am reuşit să pot  întrevedea beneficiile serioase ale ale inerrelaţionării în activitatea desfăşurată. Anticiparea este un tipar de gândire şi de acţiune necesar.

Alţi oameni sunt porniţi să « vina de hac » sau cel puţin să focalizeze scena, atenţia sau, mai rău, exact resursele vizate personal. Dificil de îngurgitat  şi digerat iniţiative de acest gen.

M-am concentrat permanent pe rezultat. Odată pierdută concentrarea, în angrenajul impasului ocazional, bruiajul devine singura realitate  ce poate conduce la eşecul activităţii. Energia necesară obţinerii succesului vine din interior – nimeni altcineva nu o va oferi, de aceea motivaţia şi viziunea scopului oferă energia susţinerii şi atingerii obiectivelor.

Asumarea pe deplin a controlului asupra tuturor activităţilor întreprinse în corelare cu  focusarea pe rezultat  conferă siguranţă, fermitate, profilaxie.

Verbalizarea cotidiană în mijlocul activităţii, alături de colaboratori trebuie sa fie simplă, dar nu simplistă, la obiect dar şi îmbogăţită sau dacă situaţia impune,  chiar sofisticată. Este necesară flexibilitatea, un « cameleonism » decent.

Lovitura cea mai dificilă în cadrul unei organizaţii va veni întotdeauna din interior,  de aceea am manifestat vigilenţă la nemulţumirile celor apropiaţi şi a beneficiarilor deplinei încrederi.

A te  dezvălui, a nu fii total opac, gradual, regizat, dar uman asigurând astfel efectul şi rezultatele dorite, reprezintă o altă strategie în comunicarea de calitate cu echipa . Conceptia modernismului rudimentar contemporan se axează pe potenţa individului în pseudodiagnoza fulger, consider că i se dă curs prea uşor.

Am învăţat să ma reinventez de la concesii minore până la evaporarea întregii accepţiuni dovedită falimentară.

M-am întreabat constant cum pot îmbunătăţi activitatea atunci când am fost în impas, înainte să pun totul sub semnul îndoielii ? Doar deprinzând o gândire pozitivă conform căreia orice problemă are o soluţie, a fost răspunsul la întrebare. Împiedic constant degenerescenţa, plafonarea şi autolimitarea – cei mai nocivi paraziţi psiho-sociali.   

Aşa cum spuneam mai devreme, necesitatea, trebuinţa, au oferit resurse şi soluţii pentru impasul material temporal. După anul ’90 climatul social s-a închegat, devenind treptat competitiv. Persuasiunea care stă la baza soluţiilor găsite, testate şi puse în practică au asigurat confortul de know-how. Supus tiradei mistificărilor aberante, oricine poate ceda sau se poate mobiliza exemplar. Gustul amar al descoperirii stării de fapt  se poate combate doar prin conştientizarea  şi recunoaşterea valorii umane acolo unde există. Gust amar deoarece climatul psiho-socio-economic are în ansamblu un aspect vulgar, nefiresc. Devorează, consumându-şi participanţii, obligând la crearea unor pseudoreguli proprii, anormale.

Aceasta este perceptia emoţională a unui tânăr licenţiat în psihologie, aflat în confruntarea cu mediul managerial de nişă, românesc.

Autor: Psiholog Cristian APOSTOL


  •  
  •  
  •  
  •