Familia și psihoterapia sunt mai legate decât pare: când cineva drag începe terapia, familia trăiește și ea o schimbare. Unii simt speranță, alții curiozitate, alții o teamă surdă: „Ce povestește acolo despre noi?” sau „Am greșit eu cu ceva?”. Toate aceste reacții sunt firești. Articolul acesta e pentru partenerul, părintele sau copilul adult care vrea să ajute și nu știe exact cum.
Familia și psihoterapia: omul trăiește într-un sistem
Niciun om nu trăiește singur. Familia funcționează ca un sistem, în care membrii depind unii de alții: ce i se întâmplă unuia îi atinge pe toți, iar schimbarea unuia îi schimbă și pe ceilalți. În psihologie, asta se numește principiul totalității și al circularității.
Pe scurt, pentru dumneavoastră înseamnă două lucruri. Pe de o parte, terapia celui drag vă va influența și pe dumneavoastră, de obicei în bine, uneori cu perioade mai tensionate. Pe de altă parte, felul în care îl susțineți poate ajuta mult schimbarea pe care o caută.
Ce ajută
- Răbdarea. Terapia nu funcționează ca un antibiotic. Schimbările vin treptat, iar uneori, înainte să fie mai bine, pare că e mai greu.
- Un spațiu fără interogatoriu. Dacă vrea să vă povestească ce a discutat, ascultați. Dacă nu, nu insistați. Ce se spune la ședință e confidențial și e firesc să rămână așa.
- Sprijinul practic. Uneori ajutorul cel mai concret e să-i faceți loc în program, să-l duceți la cabinet sau să nu comentați costul ședințelor.
- Grija față de dumneavoastră. Un om obosit și îngrijorat ajută greu. Nu trebuie să purtați totul singur.
Ce e mai bine să evitați
- Presiunea pentru rezultate rapide („Tot nu ți-a trecut?”).
- Întrebarea „Ce ți-a zis psihologul despre mine?”. Scopul terapiei nu e să caute vinovați.
- A lua terapia ca pe o acuzație. Faptul că cineva din familie cere ajutor nu înseamnă că familia a eșuat. De multe ori, e un semn de curaj.
- Sfaturile de tipul „Gândește pozitiv” sau „Alții au probleme mai mari”. Sună bine intenționat, dar îl fac să se simtă neînțeles.
Când vine și familia la ședință
Uneori, e util ca familia să participe direct. Asta se poate întâmpla în mai multe feluri:
- Terapia de cuplu, când dificultatea ține de relație. O ședință de cuplu durează 90 de minute.
- Ședințe comune, la cererea pacientului și cu acordul lui, când e nevoie ca familia să înțeleagă ce trăiește sau să învețe cum să-l ajute.
- Terapia de familie, când problema nu e a unei singure persoane, ci a felului în care funcționează toată familia.
Tot cu acordul pacientului și doar la cererea lui, psihologul poate ține legătura și cu medicul curant.
Copiii și adolescenții în terapie
Cabinetul lucrează cu copii de la 4 ani. La copii, părinții sunt parte din terapie: ei aduc informații despre copil, iar psihologul le poate da sugestii concrete pentru acasă.
La adolescenți, echilibrul e mai delicat. Adolescentul are nevoie să știe că poate vorbi deschis, iar părinții au nevoie să știe că e pe drumul cel bun. De obicei, cu părinții se discută direcția generală a terapiei și ce pot face ei, în timp ce detaliile rămân între adolescent și psiholog, cu excepția situațiilor în care siguranța lui e în pericol.
Dacă cineva drag trece printr-o perioadă grea sau dacă simțiți că ar ajuta și o ședință împreună, mă puteți găsi la cabinet, în Constanța, sau online. Găsiți prețul ședințelor și datele de programare pe site.
Psiholog dr. Aurelia Moraru
Comenteaza