Familia, partenerul Echipei de Îngrijire în Psihoterapie

Familia reprezintă o verigă indispensabilă din lanţul îngrijitorilor. Importanţa sa este indiscutabilă, colaborarea sa aduce un ajutor inestimabil. Ea este aceea care, de mult timp, chiar înaintea intrării în instituţie, s-a ocupat de bolnav. Ea îi cunoaşte gusturile şi poate săi exprime nevoile. Pentru familie, spitalizarea în centrul de îngrijire de lungă durată este dificil de acceptat. Această situaţie este adesea percepută ca un eşec al tentativelor, de a putea supraveghea membrii familiei în universul său, chiar dacă aceştia şi-au pierdut sever autonomia. Confruntaţi cu obligaţia de a-i plasa, membrii familiei încearcă cât mai bine să se organizeze şi să se ajusteze realităţii instituţiei.
O instituţie
care doreşte să ofere o calitate a vieţii superioară beneficiarilor săi trebuie să favorizeze participarea sporită şi mai directă a familiei, conform studiilor făcute de Olnette Souci, 1990, în „Interdisciplinarite
en gerontologie”.
De altfel, centrele spitaliere au de câştigat dacă percep familia ca pe un partener, ca membru-parte al Echipei de
îngrijire.

         Contribuţia sa, departe de a fi un accesoriu sau un accident, constituie un aport esenţial pentru toată echipa de îngrijire. Comunicarea se face mai bine,” poarta” este deschisă schimburilor de experienţă şi informare.

         Impactul plasamentului unui membru al familiei într-un centru de îngrijire este foarte mare pentru familii. Ele trăiesc, ca acesta, o nouă situaţie de viaţă şi dificultăţile inerente acestei schimbări.

         Situaţia găzduirii este percepută adesea ca sfârşitul unui ideal care a eşuat. Stresul familial creşte continuu dacă bolnavul este atins de demenţă, pierderea funcţiilor cognitive şi emotive fiind foarte greu de acceptat.

         Intrarea în instituţie are ca efect partajarea legăturii dintre instituţionalizat şi familia sa, legătura ţesută cu multa migală în timpul anilor şi de care, acum, familiile se simt deposedate.

         Dacă examinăm problema dintr-o perspectivă sistemică, dificultăţile trăite de familii se explică prin principiile totalităţii şi circularităţii care sunt proprii sistemelor şi indică interdependenţa membrilor.

         O dată cu intrarea în instituţie, nu doar persoana găzduită suferă dar, de asemenea şi familia sa, de unde necesitatea de a considera adesea familia ca un colaborator. Într-o mare măsură, de ea depinde reuşita instituţionalizării, în funcţie de acceptarea sau rejecţia sa.

          Familia care trăieşte găzduirea unuia din membrii săi face faţă unui proces lung şi dificil. Toată funcţionalitatea sa anterioară trebuie să fie regândită. Situaţia solicită o regândire a rolurilor şi o reamenajare a vieţii cotidiene. Atât la familii cât şi la membrii bolnavi realitatea astfel trăită ne arată existenţa schimbărilor în natura responsabilităţilor sale; că fiecare evoluează în două universuri diferite şi că relaţia trebuie să fie restituită.

         Familiile au nevoie de a li se face un loc în centrul de primire sau găzduire şi de a avea o relaţionare între ele şi organizaţiile de sănătate. Ele au nevoie ca cei ce intervin să înţeleagă dificultăţile lor, durerea de a plasa părintele, dificultatea de a face faţă necunoscutului, de a se adapta funcţionării familiei într-o nouă conjunctură, de a împărţi controlul cu necunoscuţii.

         Este indispensabil ca întreg sistemul (pacient şi anturaj) să aibă ocazia de a-şi exprima frustrările, angoasele, grijile, revoltele, suferinţele lor.

         Familiile au de asemenea nevoie de informaţii asupra bolii părintelui, asupra îngrijirilor şi tratamentului. Ele solicită demonstraţii, sfaturi şi atitudini pe care să le adopte faţă de comportamentele agresive, de retragere şi depresie. Ele au nevoie ca echipa îngrijitoare să-i înveţe cum să se pregătească pentru a le permite să fie ajutători, îngrijitori. Ele au nevoie ca ajutorul lor să depăşească temerile, fricile lor. Ajutând familiile oferi anumite cunoştinţe şi anumite deprinderi pentru a fi intr-adevăr utile. Pentru a fi cu adevărat utile membrilor instituţionalizaţi, familiile au nevoie să dobândească anumite cunoştinţe şi anumite deprinderi de la Echipa de Îngrijire.

Psiholog dr. Aurelia MORARU

 

Related Images: