EVALUAREA VALENȚELOR PSIHOTERAPIEI ÎN CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ (CRRNP)

(Partea a II-a)

Psiholog dr. Aurelia Moraru

Psihoterapeut independent, Constanta

1. Obiectivele cercetării

Cercetarea noastră şi-a fixat următoarele obiective:

1. Identificarea condiţiilor care pot favoriza dezvoltarea unor relaţii interumane armonioase şi crearea unui climat psihosocial sanogenetic, apropiat de cel dintr-un cămin normal în vederea recuperării şi reechilibrării lor psihocomportamentale

2. Experimentarea şi validarea unor modalităţi de comunicare interpersonală şi de intervenţie psihoterapeutică, menite să redeştepte interesul beneficiarilor pentru viaţă şi activitate şi să-i scoată din izolare mobilizându-le potenţialul lor biopsihic

3. Identificarea unor metode de consiliere a familiilor pe direcţia creşterii aportului lor la reechilibrarea psihică a beneficiarilor şi la reinserţia lor socială.

2. Ipotezele cercetării

1. Având în vedere faptul că bolnavul este nu numai o entitate fi zică, biologică, ci şi una psihologică, presupunem că reintegrarea lui optimă în comunitate depinde de îmbinarea terapiei medicamentoase cu anumite strategii psihoterapeutice.

2. Dat fiind faptul că fiecare maladie somatică sau psihică se caracterizează printr-o cauzalitate aparte şi printr-un profil simptomatologic distinct, estimăm că există unele diferenţe între bolnavi din punctul de vedere al disponibilităţii de recuperare psihologică şi reinserţie socială. Particularizând la subiecţii noştri, presupunem că există diferenţe semnificative între bolnavii cu afecţiuni neuropsihice şi cei cu afecţiuni neurologice, în sensul că primii vor manifesta o disponibilitate crescută de integrare comparativ cu bolnavii neurologici.

3. Ştiut fiind că orice bolnav vine dintr-o familie şi că trebuie să se întoarcă finalmente în familie, estimăm că suportul acordat de familie bolnavului este un factor cu rol esenţial în finalizarea reuşitei procesului de reintegrare

4. Având în vedere influenţele multiple care se exercită asupra bolnavului instituţionalizat, presupunem că o bună colaborare între factorii de bază care emit aceste influenţe – personalul instituţiei, psihologul, psihoterapeutul, familia, bolnavul însuşi – este în măsură să creeze premisele recuperării reale şi pe termen lung a persoanelor cu tulburări psihice.

5. Estimăm că evaluarea relaţiilor de ordin psihosocial care se instituie între bolnavi în cadrul centrului de recuperare pune bazele formulării unui prognostic acurat al succesului reintegrării bolnavului în comunitate.

3. Subiecţii cercetării, structura lotului de subiecţi

Cercetarea s-a desfăşurat pe un număr de 285 de beneficiari, atât bărbaţi cât şi femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani, cu studii variind de la absenţa lor, în cazul retardaţilor mentali, până la studii superioare; perioada internării variază de la 1 an la 28 de ani. Aplicarea experimentului formativ a fost efectuat în perioada noiembrie 1996 – iunie 2002 în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, pe un lot de 90 beneficiari. Am efectuat o eşantionare prin randomizare din populaţia de referinţă.

4. Metodele şi instrumentele cercetării

În cercetare am recurs la următoarele metode: observaţia participativă, convorbirea, studiul de caz, experimentul clinic formativ, intervenţia psihoterapeutică.

Iniţial, am selectat din populaţia instituţionalizată cazul ILA cu scopul recuperării psihosociale şi al reintegrării acestuia.

Am fost surprinşi în mod plăcut să constatăm că implementarea activităţii psihoterapeutice a dat roade, beneficiarul fiind recuperat şi reintegrat psihosocial.

Aceasta ne-a motivat să ne continuăm demersul psihoterapeutic organizat pe grupuri de beneficiari.

Experimentul clinic formativ pe care l-am realizat a avut scopul de a studia eficienţa demersului psihoterapeutic complex în recuperarea bolnavului psihic cronic. Acest demers psihoterapeutic a fost alcătuit din combinarea psihoterapiei instituţionalizate cu psihoterapia de familie, urmând o succesiune de etape, conform figurii 1.

Figura 1. Fazele demersului psihoterapeutic

În general, strategia de cercetare utilizată este cea a tratamentului constructiv, care răspunde la următoarea întrebare: ce ar putea fi adăugat unui tratament pentru a-l face şi mai eficient?

În cazul nostru, întrebarea la care răspunde demersul psihoterapeutic este: ce am putea adăuga psihoterapiei instituţionalizate pentru ca ea să devină şi mai eficientă?

În unitatea de analiză, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, am utilizat experimentul clinic formativ, unde metodele de recuperare psihosocială a beneficiarilor, se desfăşoară în condiţiile reale ale unui trai instituţionalizat.

(va urma)


  •  
  •  
  •  
  •