EVALUAREA VALENȚELOR PSIHOTERAPIEI ÎN CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ (CRRNP)

(Partea a IV-a)

Psiholog dr. Aurelia Moraru

Psihoterapeut independent, Constanta

Rezultatele obţinute la grupul experimental fără suport social

Comportamentul social indezirabil s-a ameliorat în procent de 100%, la toţi cei 22 de beneficiari.

Tabel 2. Comportamentul global înainte de experiment

Figura 2. Comportamentul global înainte de experiment

Tabel 3. Comportamentul global după experiment

Figura 3. Comportamentul global după experiment

Această ameliorare îşi găseşte explicaţia în aplicarea psihoterapiei cognitiv-comportamentale

şi a terapiei ocupaţionale. Activitatea terapeutică s-a repercutat pozitiv asupra comportamentului beneficiarilor, ea creând spaţiul interacţiunilor dintre aceştia. Dacă înainte de experiment beneficiarii se comportau deviant prin cerşit, furt, minciună, fugă din unitate, agresivitate verbală şi fi zică, în urma demersului terapeutic, aceştia şi-au restructurat comportamentul prin internalizarea respectului pentru norme şi valori, disciplină şi respect în raport cu angajaţii, ceilalţi beneficiari, familia de origine şi diminuarea agresivităţii verbale şi fi zice.

Efectuând testul non-parametric Wilcoxon, observăm o diferenţă semnificativă între comportamentul social al subiecţilor înainte de psihoterapie şi comportamentul social al subiecţilor după terapie, în cazul grupului fără suport social (z=4,69, p<0,01), în sensul unei ameliorări semnificative a acestuia.

Comportamentul comunicaţional defectuos s-a ameliorat în procent de 100%, la toţi cei 28 de beneficiari. Această ameliorare îşi găseşte explicaţia în aplicarea cu succes a psihoterapiei psihagogice, raţional-emotive şi a jocului de rol. Aceştia au suferit restructurări majore de comportament şi comunicare prin diminuarea agresivităţii verbale şi prin internalizarea normelor şi valorilor sociale şi prin dezvoltarea asertivităţii. Dacă înainte de experiment, beneficiarii comunicau lent, şoptit, cu intonaţie plată şi mimică săracă, după experiment aceştia puteau să comunice coerent, cu voce sonoră şi cu inflexiuni; de asemenea, limbajul nonverbal era congruent cu cel verbal, iar privirea se schimbase dintr-una fugară, imobilă într-una vie şi deschisă ce realizează direct contactul vizual. Mimica săracă, hipomobilă, hipermobilă, dinaintea experimentului s-a transformat intr-una adecvată.

În situaţia comportamentului comunicaţional pentru grupul fără suport social constatăm o ameliorare semnificativă a acestuia comparativ cu starea subiecţilor înainte de psihoterapie (z=5,29; p<0,01).

Comportamentul cognitiv a suferit o ameliorare în procent de 83,3%, adică la 25 din cei 30 de beneficiari; terapia cognitivă a contribuit la o ameliorare substanţială a gândirii beneficiarilor; aşa cum se cunoaşte din literatura de specialitate, tulburările psihice afectează gândirea şi, odată cronicizat acest proces disfuncţional, este deosebit de greu a se lucra şi a obţine restructurări totale ale cogniţiei. Chiar şi atunci când au loc remisiuni ale simptomelor, în personalitatea bolnavilor psihici se mai păstrează anumite disfuncţionalităţi. Dacă înainte de experiment beneficiarii aveau incoerenţă ideo-verbală, disimulare, cogniţii iraţionale, distorsionate, în urma experimentului s-au obţinut restructurări cognitive în forma coerenţei ideo-verbale, o gândire mai profundă şi mai logică în ceea ce priveşte realitatea. A avut loc o lărgire a orizontului cognitiv prin internalizarea de noi informaţii şi totodată s-a produs o reactivare a memoriei.

La acest nivel, ameliorarea este din nou semnificativă în cazul subiecţilor fără suport social (z=5,00; p<0,01), aspect ce ne permite afirmaţia că psihoterapia a influenţat semnificativ ameliorarea acestei componente.

Comportamentul psihoemoţional a fost ameliorat intr-un procent de numai 36,7% în urma psihoterapiei, doar 11 dintre cei 30 de beneficiari cu dezechilibru emoţional s-au ameliorat. Evidenţiem că nu s-au obţinut ameliorări substanţiale în această sferă a personalităţii din cauza absenţei suportului emoţional din partea familiei. Psihoterapia instituţionalizată este insuficientă pentru a acoperi nevoile afective ale beneficiarilor şi ea nu-şi propune şi nici nu poate fi un substitut al relaţiilor naturale. Cu toate acestea, beneficiarii, de unde înaintea experimentului erau anxioşi şi depresivi, manifestări ce se reproduceau şi în sfera somatică sub forma tremurului, neliniştii, fatigabilităţii, plânsului, după experiment, aceştia au căpătat într-o anumită măsură o bună dispoziţie un început de speranţă, simptomele diminuându-se în intensitate.

Latura afectivă este de asemenea ameliorată sub impactul psihoterapiei, observând o diferenţă semnificativă între situaţia iniţială şi cea finală, în sensul ameliorării comportamentului psihoemoţional al subiecţilor fără suport social (z=3,31;p<0,01).

Activitatea desfăşurată în cadrul terapiei ocupaţionale a crescut la 82,7% dintre beneficiari (la 24 din cei 29 de beneficiari apatici); ei s-au implicat în diverse activităţi şi în mod gradat s-a produs redeşteptarea interesului lor pentru viaţă şi activitate. Ca urmare a implicării lor în activităţile organizate în instituţie şi a obţinerii unor produse de calitate (picturi, sculpturi, modelaj, împletituri) au fost valorizaţi şi recompensaţi material, obţinând şi bilete de învoire în societate. Şi dacă înaintea experimentului beneficiarii îşi pierduseră orice interes pentru activitate, întrerupând-o adesea, după experiment aceştia au devenit mult mai receptivi, stabili, finalizând activitatea şi obţinând un randament de la satisfăcător la foarte bun.

Activitatea, în grupul subiecţilor fără suport familial se ameliorează semnificativ în urma psihoterapiei (z=4,70; p<0,01), deci putem vorbi de un succes şi la nivelul acestei componente.

(va urma)


  •  
  •  
  •  
  •