EVALUAREA VALENȚELOR PSIHOTERAPIEI ÎN CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ (CRRNP)

(Partea a III-a)

Psiholog dr. Aurelia Moraru

Psihoterapeut independent, Constanta

5. Datele experimentului clinic formativ

Prin această metodă, ne-am propus planificarea şi evaluarea valenţelor formative ale psihoterapiei instituţionalizate şi de familie utilizate ca metode individuale şi de grup în vederea optimizării disponibilităţilor relaţionale, comunicaţionale, cognitivemoţionale şi comportamentale ale beneficiarilor şi a comutării atenţiei lor de la starea de boală spre alte preocupări active.

Am socotit, de asemenea, că prin crearea unui climat psihosocial sanogenetic în instituţie, vom contribui la reechilibrarea personalităţii beneficiarilor şi la adaptarea acestora la mediul instituţionalizat şi la reuşita reintegrării.

Am pornit de la presupoziţia că asocierea celor două variabile – activitatea psihoterapeutică şi oferta de suport social – constituie varianta formativă optimă, care conferă beneficiarilor cu potenţial psihofizic restant din centrele de recuperare şanse crescute de recuperare şi reintegrare în comunitate. Aceasta, spre deosebire de situaţiile când absenţa unei variabile, de exemplu lipsa suportului social, reduce simţitor sau chiar anulează şansele reintegrării în comunitate, deşi un efect benefic se obţine şi în aceste condiţii pe seama prezenţei celeilalte variabile – activitatea terapeutică – care asigură ameliorarea comportamentului global al subiecţilor şi a climatului instituţionalizat.

Pentru recuperare, readaptare şi reinserţie în comunitate a subiecţilor, selecţia

am realizat-o în funcţie de anumite criterii, cum ar fi :

• afecţiunea psihică a beneficiarului pornind de la diagnosticul medical de internare

• resursele psihofizice prezente la testul de evaluare psihologică

• motivaţia de a-şi optimiza capacităţile de relaţionare, comunicare, autocunoaştere, creşterea încrederii în sine (s-a întrebuinţat metoda convorbirii)

• interesul declarat pentru activitate şi reintegrare socio-familială ce a reieşit din interviul dirijat

• aptitudinile beneficiarilor relevate în urma evaluării acestora

Pornind de la schema demersului terapeutic din figura 1, în vederea cercetării clinice am elaborat un design experimental, subiecţii fiind împărţiţi în trei grupe în funcţie de doi factori:

1. variabila independentă, cu două trepte:

• psihoterapia cu suport social

• psihoterapia fără suport social

2. variabila dependentă este reprezentată de comportamentul global al beneficiarilor.

Cei 90 de beneficiari i-am repartizat în două grupuri experimentale şi un grup de

control, fiecare grup având cate 30 de beneficiari:

• primul grup, compus din beneficiari fără suport social, în care s-a utilizat psihoterapia instituţionalizată, iar ca variabilă dependentă întâlnim comportamentul global;

• al doilea grup, compus din beneficiari cu suport social, în care s-a utilizat psihoterapia instituţionalizată şi psihoterapia de familie, iar ca variabilă dependentă, comportamentul global;

• grupul de control, compus din beneficiari în raport cu care nu a fost manipulat nici un factor experimental;

Pentru psihoterapia de familie, am contactat telefonic familiile beneficiarilor în vederea participării la activitatea psihoterapeutică, pentru a înţelege mai bine boala psihică şi modul de relaţionare al familiei cu subiectul. Este cunoscut faptul că, în cele mai multe cazuri, relaţiile familiilor cu bolnavul psihic sunt disfuncţionale, reintegrarea în familie are loc doar în momentul în care relaţiile dintre aceştia se ameliorează, familia redevenind suportul afectiv şi instrumental al bolnavului.

Cât priveşte variabila dependentă – comportamentul global – pornim de la ideea că în sfera conceptului de comportament se includ nu doar manifestările motorii direct observabile, ci şi alte tipuri de manifestări: gândurile, sau comportamentul cognitiv şi sentimentele, emoţiile, sau comportamentul psiho-emoţional.

Prin comportament global înţelegem: comportamentul valorizat social, comportamentul verbal, comportamentul cognitiv, comportamentul psiho-emoţional şi activitatea. În cercetarea noastră, am întrebuinţat o grilă de observaţie a comportamentului global consemnând, într-o manieră adecvată, comportamentul manifest al subiecţilor înaintea experimentului şi după experiment. Cu ajutorul acestei grile multidimensionale am surprins în mod sintetic comportamentul global al beneficiarilor, pe care l-am fragmentat în cinci dimensiuni: comportament social, comportament comunicaţional, comportament cognitiv, comportament psihoafectiv şi comportamentul acţional. Deoarece nu putem studia comportamentul global în mod calitativ, a fost necesară desprinderea unor faţete (dimensiuni) ale acestuia şi aceasta ne-a permis operaţionalizarea acestui construct teoretic. În demersul psihoterapeutic, variabila dependentă este reprezentată de comportamentul global pe care l-am surprins manifestându-se sub forma ameliorării (îndreptării, îmbunătăţirii) echilibrului psihic al beneficiarilor mergând până la reechilibrarea acestora, condiţie sine qua non a reintegrării. Reechilibrarea reprezintă sinteza unităţilor de comportament descrise în tabelul de mai jos.

Tabelul 1. Operaţionalizarea indicatorilor manifeşti ai echilibrului psihic

Consemnarea comportamentelor vizate am realizat-o continuu, direct şi sistematic, dar şi indirect, prin culegerea de informaţii de la personalul medical, personalul auxiliar de îngrijire şi de la familiile aparţinătoare. Pentru a surprinde comportamentul beneficiarilor, am folosit ca instrument operaţional, fi şa de evaluare recuperatorie prin activităţi de terapie ocupaţională, în care am înregistrat activitatea acestora pe cabinete de terapie ocupaţională. Activitatea psihoterapeutică de recuperare a fost organizată bisăptămânal, pe grupe alcătuite din patru beneficiari, în şedinţe de câte o ora şi patruzeci şi cinci de minute. Strategia de recuperare psihosocială a beneficiarilor s-a realizat prin intermediul unor metode şi tehnici individualizate, în cabinete special amenajate, pe următoarele tipuri de terapii: psihoterapie individuală şi de grup; artterapie; meloterapie; ludoterapie; croitorie şi împletituri; kinetoterapie; fizioterapie; socioterapie; activităţi confesionale; activităţi de club.

Înaintea efectuării experimentului, universul populaţiei din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol se caracteriza printr-o serie de comportamente negative, ce aveau ca impact crearea unui climat psihosocial conflictogen, unde domnea “legea junglei”, beneficiarii pierzându-şi orice interes pentru comportamentele valorizate social. Aceasta conducea la o slabă integrare a beneficiarilor în acest mediu, la imposibilitatea desfăşurării activităţii psihologului din cauza stresului şi a agresării verbale de către beneficiari, ca şi a ameninţărilor proferate de aceştia.

Acest comportament se perpetua prin preluarea şi repetarea acestuia de către noii veniţi. În general, comportamentul social indezirabil se caracteriza prin:

• manifestări comportamentale negative: agresivitate verbală şi fi zică, exercitată atât asupra colectivităţii cât şi asupra cadrelor medicale şi auxiliare de îngrijire, cerşetorie, furt, părăsirea frauduloasa a unităţii, conflicte cu familia, tentative de suicid, acte autolitice, automutilări;

• comunicare lentă, dificilă, uneori chiar absentă;

• disfuncţionalităţi ale gândirii, scheme de gândire maladaptative, gândire negativă, eronată, iraţională;

• manifestări emoţionale negative, dominate de tristeţe, depresie, anxietate, sentimente nihiliste;

• activitate cotidiană caracterizată de indiferenţă, adesea încetinită, sau chiar absentă.

În urma analizei efectuate pe beneficiarii din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, am constatat o uniformizare a conduitelor şi acţiunilor precum şi o depersonalizare a acestora. Cauza rezidă în restrângerea mobilităţii, impuse de normele ce derivă din instituţionalizare, din cerinţa de ordin clinic şi organizaţional, determinată de necesitatea ca bolnavul să fi e accesibil în orice moment personalului medical.

Izolarea, concepută iniţial ca o condiţie esenţială a tratamentului moral, spre a-l îndepărta pe bolnavul psihic de efectele patogene ale mediului sociofamilial, era considerată un mijloc de vindecare; ea era atât utilă cât şi necesară pentru securitatea bolnavilor, a familiilor lor şi a ordinii publice. Astăzi, instituţia care administrează bolnavii psihici cronici a devenit un teren sumbru, loc de pază, o gestiune pur administrativă a devianţei. Ea provoacă, întreţine şi agravează cronicizarea bolnavilor psihici a căror internare riscă să fi e adesea definitivă.

Restrângerea mobilităţii a avut ca efect negativ generarea la beneficiari a stărilor de anxietate, sentimente de alienare şi dependenţă sporită. Odată cu suferinţele induse de boală, beneficiarul a fost nevoit “să sufere şi o reducere a lumii lui”, caracterizată prin reducerea posibilităţilor de mişcare, incapacitatea de a juca roluri normale, restrângerea interacţiunii cu cei din exterior, concentrarea atenţiei asupra propriei condiţii psihofizice. Ca urmare a acestor modificări, ei şi-au pierdut orice interes pentru lumea din afară şi pentru orice eveniment care are legătură directă cu persoana lor. În acest context instituţionalizat, a avut loc o restrângere a autonomiei beneficiarilor şi a iniţiativei acestora, deoarece aceştia au suferit un proces de modificare a propriei personalităţi şi de izolare faţă de contextele de viaţă obişnuite.

(va urma)


  •  
  •  
  •  
  •