MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN GRĂDINIŢĂ

Educaţia ecologică este un proces care are scopul să îmbunătăţească calitatea vieţii prin asigurarea oamenilor cu modalităţile de care au nevoie pentru a rezolva şi împiedica problemele de mediu. Educaţia ecologică poate ajuta oamenii să câştige cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, valori şi angajamentul de care au nevoie pentru a gospodări eficient resursele pământului şi de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

În grădiniţă putem realiza educaţia ecologică prin: activităţile de cunoaşterea mediului (observări, lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, jocuri didactice), prin desene, prin plimbări şi vizite, prin discuţii libere, spontane, prin activităţi practice în natură, prin dramatizări şi scenete.

În primul rând mă voi referi la rolul deosebit al observărilor. Am urmărit ca prin activităţile de observare să antrenez toţi copiii şi pe lângă sistematizarea cunoştinţelor despre părţile componente, mod de viaţă, adăpost, foloase, la sfârşitul activităţii să discutăm despre modul în care putem proteja natura. Permanent am apelat la experienţa de viaţă a copiilor, la modul în care au reacţionat în diferite situaţii cum au avut grijă de animale, de plante. Le-am cerut să-mi dea exemple pozitive şi negative de comportamente faţă de natură. Prin participarea activă a copiilor se realizează reţinerea informaţiei ştiinţifice şi reţinerea unor scheme logice de acţiune şi gândire specifice anumitor categorii de obiecte din mediul înconjurător şi orientarea pe baza lor, în situaţii noi.

Am observat plante şi animale aduse în clasă dar şi animale şi plante în mediul lor natural. Am folosit observarea spontană, în curtea grădiniţei: melcul, buburuza, omida etc. dar şi observarea în timp îndelungat a plantelor: stadiile prin care trece toporaşul până la înflorire, păpădia, „ploaia de aur”, pomii fructiferi, toate aceste observări s-au desfăşurat în curtea grădiniţei. Copiii au observat căderea frunzelor – toamna, copacul fără frunze – iarna, înmugurirea, înflorirea pomului şi formarea fructelor – primăvara, coacerea fructelor – vara şi culegerea fructelor – toamna. După aceste observări am putut desena „pomul” în cele patru anotimpuri. Am sesizat că desenele erau cu atât mai precise cu cât observările erau mai dese şi urmate de discuţii mai ample pe marginea celor observate. Pentru a-i responsabiliza le-am dat temă de casă: să observe un pom fructifer din curtea lui, a vecinului, sau din altă parte.

Pentru o mai bună cunoaştere a condiţiilor de care are nevoie o plantă pentru a se dezvolta, am pus la încolţit grâu. Unor seminţe puse la încolţit le-am asigurat toate condiţiile necesare unei bune dezvoltări: apă, căldură, lumină, pământ bun, aer; altele le-am pus unde aveau numai o parte din aceste condiţii (căldură, lumină, pământ bun, aer dar fără apă, altele au avut apă, pământ bun, căldură, aer dar nu au avut lumină, altele au avut apă, aer, pământ bun, lumină dar nu au avut căldură); tuturor acestor seminţe copiii le-au acordat o dragoste deosebită, au vorbit cu ele în timp ce le udau; pentru o mai bună înregistrare a datelor fiecare copil a notat (prin desen) transformările ce le observa la plantă. Prin aceste modalităţi de desfăşurare a activităţilor copilul este pus în situaţia de a căuta, de a pune întrebări, şi de a găsi răspunsuri corecte. Curiozitatea copilului este atrasă nu numai de obiectele pe care le percepe, ci şi legăturile interne, cauzale care există între obiectele şi fenomenele percepute. Întrebările pe care le pun copiii dovedesc interesul de cunoaştere al acestora manifestat prin întrebări variate. Astfel ei îşi îmbogăţesc orizontul de cunoaştere şi înţeleg că plantele au nevoie de anumite condiţii pentru a se dezvolta.

Lecturile după imagini „Munci de primăvară”, „Parcul primăvara”, „Vara la mare”, „Cu cortul la munte” şi convorbirile „Ce ştim despre primăvară?”, „Ce ştim despre florile de primăvară?”, „Animalele din ţara noastră”, „Ce ştim despre animalele domestice?” au venit să valorifice cunoştinţele însuşite în cadrul observărilor. Copiii au răspuns cu plăcere la întrebări făcând permanent referire la experienţa lor de viaţă.

Pentru a se obişnui să observe natura care-i înconjoară am instituit un moment de povestire: „Drumul de acasă până la grădiniţă” şi „Drumul de la grădiniţă până acasă”. Aceste povestiri le-am realizat în activitatea didactică de dimineaţă la colţul „Bibliotecă”. Am mai folosit povestirea ca modalitate de educaţie ecologică în cadrul activităţilor comune: „Poveste despre animalul meu preferat”, „Ce mi-a povestit copacul?”, „O zi în parc”, „Povestea puiului de vulpe”, „De ce s-a supărat Motănel” (povestiri create de copii).

Prin activităţile de cunoaşterea mediului am urmărit cu precădere: să se familiarizeze cu problemele de mediu, să-şi formeze deprinderi şi obişnuinţe necesare de cunoaştere, grijă, descoperire şi protejare a naturii, să dobândească şi să-şi consolideze cunoştinţele despre natură, să se antreneze în acţiuni sociale utile (îngrijirea plantelor, amenajarea grădinilor, plantarea de pomi), să-şi formeze dorinţa şi deprinderea de a petrece timpul liber în mijlocul naturii.

În ceea ce priveşte desenul o activitate interesantă mi s-a părut tema „Eu spun şi tu desenezi”. Am început să povestesc copiilor despre ghiocel: de la rădăcină până la floare. Pe măsură ce povesteam ei completau desenul. Pentru a verifica cunoştinţele, şi pentru a vedea dacă sunt atenţi am strecurat „greşeli” în povestire: „rădăcină lemnoasă” sau „frunze mici şi rotunde”. Pentru a se apropia şi mai mult de natură am realizat câteva activităţi de desen în curtea grădiniţei: „Pomi înfloriţi”, „Jocuri în curtea grădiniţei”. Copiii au fost încântaţi că am desfăşurat activitatea în curtea grădiniţei şi şi-au propus şi ei să deseneze în curte, când ajung acasă.

În activităţile complementare am desfăşurat activităţi cât mai atractive: am folosit softul educaţional PitiClic – Vara, „În excursie” unde trebuiau să răspundă repede şi clar despre cunoştinţele însuşite anterior despre animale. Ne-am distrat la carnaval cu măştile de animale realizate în cadrul activităţii practice.

În activităţile extracurriculare mi-am propus teme care se pot discuta, realiza cu copiii: „Plimbare prin cartier” (unde am avut ca obiective: să observe schimbările petrecute în natură în anotimpul toamna, să colecteze materiale necesare pentru desfăşurarea unor activităţi practice, să protejeze mediul înconjurător); „Unde se aruncă gunoiul?” (cu obiectivele: să cunoască modalitatea de ambalare a gunoiului, să cunoască locul unde se pot arunca gunoaie, să ia atitudine faţă de cei care nu respectă acest lucru); „Aer curat” – plimbare la Pădurea Verde (să cunoască importanţa păstrării aerului curat, fără noxe, să cunoască soiuri de plante ce cresc în pădure, să ocrotească şi să iubească pădurea); „Să cunoaştem animalele” – Vizită la Grădina Zoologică (să cunoască specii de animale de la noi din ţară şi din alte ţări, să cunoască modul de hrănire, să iubească şi să ocrotească animalele); „Şi noi iubim animalele” (cu obiectivele: să redea prin desen, pictură, colaj animale mari şi mici, să exerseze deprinderea de protecţie a animalelor). Trebuie să menţionez că la Grădina Zoologică le-am dat explicaţii suplimentare: în natură animalele trăiesc în păduri şi în alte zone, în libertate. Animalele sălbatice care se află la Grădina  Zoologică ar trebui să fie libere în interiorul parcului, dar, acest lucru nu este posibil, deoarece, o parte din oameni nu le-ar proteja, iar ele nu ar fi în măsură să-şi procure hrana şi să reziste în aceste condiţii, iar unele din ele sunt deosebit de periculoase. De aceea au fost grupate în acest loc pentru a permite locuitorilor oraşelor să le vadă. De asemenea le-am atras atenţia să nu bage mâna în cuştile animalelor, să le dea mâncare.

În completarea activităţilor de educaţie ecologică am ieşit cu copiii în natură ori de câte ori a permis timpul şi de fiecare dată am fost alături de ei pentru a le arăta, îndruma şi răspunde la întrebările puse în legătură cu mediul.

Diversitatea acţiunilor extracurriculare pe care le-am desfăşurat cel puţin o dată pe lună au avut un aport benefic asupra formarii personalităţii copilului. Când i-am antrenat la aceste activităţi le-am spus despre rolul pe care-l vor juca atunci când vor fi mari şi ei vor decide .

Contactul nemijlocit al copiilor cu aceste activităţi sporesc eficienţa demersului educaţional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea ce stârneşte curiozitatea lor vie. Activităţile cu conţinut ecologic îşi găsesc finalitatea în comportamentele dobândite de copii: de a fi mai buni, mai sensibili faţă de ambient, de a fi mai protectori, mai plini de solicitudine, de a acţiona mai disciplinat, de a fi mai responsabil, mai plin de iniţiativă şi mai prompţi în respectarea unor reguli.

Activităţile de educaţie ecologică ajută copiii să manifeste sensibilitate faţă de întreg mediul şi problemele lui; ajută copiii să înţeleagă funcţionarea mediului, interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu; copiii dobândesc valori şi sentimente de grijă faţă de mediu; să utilizeze cunoştinţele şi abilităţile dobândite, în vederea unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului.

Prin activităţile ecologice desfăşurate cu profesionalism copiii se dezvoltă intelectual, emoţional, voliţional, moral. Prin observări concrete copiii evaluează sănătatea mediului şi îndrumaţi de educatoare pot găsi măsuri de protecţie. Astfel, se formează atitudini pozitive faţă de mediul degradat. Prin unele activităţi desfăşurate cu preşcolarii, aceştia pot constitui model pentru adulţi, înfrânând unele impulsuri ale adulţilor care distrug într-o clipă armonia naturii.

„Mediul poate fi definit ca tot ce se află în jurul nostru, vieţuitoarele şi obiectele. Este aerul pe care-l respirăm, soarele care ne dă căldura, apa şi hrana care ne întreţin organismul, reprezintă acoperişul deasupra capetelor noastre, plantele, animalele, pietrele şi râurile, oceanele şi munţii, insulele îndepărtate, tot ce se poate vedea, simţi, mirosi, auzi sau gusta. Reprezintă viaţa pentru noi, fără el nu am putea supravieţui”.

BIBLIOGRAFIE

Mohan Gh., Ardelean A. — Ecologie şi protecţia mediului, Editura Scaiul, Bucureşti, 1993

Mohan Gh., Neacşu P.     Teorii, legi, ipoteze şi concepţii în biologie, Editura Scaiul,Bucureşti, 1992.

Braus, Judy and David Wood —  Educaţia de mediu în şcoli. Să creăm un program care funcţionează! Washington, D.C.: Peace Corps ICE, August 1993 (Pământul e comoara noastră – Manual de educaţie ecologică).

Educatoare: Eva Faur

Grădiniţa nr.1, Dumbrava

Studentă la Facultatea de psihologie Babeş-Bolyai Cluj-Napoca


  •  
  •  
  •  
  •