Motto: ”Tot ce-i fixat si innascut se atenueaza prin educatie, dar nu se inlatura”  – Seneca, Epistulae ad Lucilium, 11, 1

Educatia (de la latinescul ducere, a conduce), este o actiune de a forma un copil si de a-l “dirija” catre starea de adult; se va nota ca acest termen, prin insasi etimologia sa, priveste atat aspectul intelectual cat si aspectul psihologic sau moral, pe cand instruirea se limiteaza la intelect, eludand latura morala.
Principiile educatiei variaza potrivit cu conceptia despre om si menirea acestuia: de la Rabelais, care voia un “cap bine mobilat”, pana la Montaigne, care prefera un “cap bine facut” ; de la Rousseau, care insista asupra aportului naturii (spectacolul naturii trebuind sa inspire sufletului omenesc principiile elementare ale moralei), la Auguste Compte, care, dimpotriva, sublinia rolul societatii in formarea si reformarea spiritului in sensul cel bun.
Cu toate ca azi civilizatia moderna cere specialisti si da o instructie din ce in ce mai tehnica si partiala, numai o educatie generala si umanista poate forma specialisti capabili sa se” recicleze” in permanenta, pe masura progreselor neancetate ale tehnicii si a transformarilor lumii moderne. Scopul educatiei este sa instruiasca in primul rand, apoi sa adapteze pe plan social si, in sfarsit, sa formeze o judecata libera si personala.

Educatia este arta de a dezvolta calitatile morale, intelectuale, artistice si fizice pe care copilul le poseda in stare potentiala.

Educatia nu vizeaza modificarea naturii celui de care se ocupa, ci sa-l ajute sa se dezvolte armonios in mediul lui. Ea necesita cunoasterea trebuintelor sale, a legilor cresterii sale fizice si mentale, depinzand de ideea pe care si-o face despre om: in Sparta , oras militar al Greciei antice, copiii erau supusi unei discipline de fier.
In pofida recomandarilor marilor pedagogi (Montaigne, Komensky), educatia autoritara a persistat pana la inceputul secolului XX si numai ca urmare a influentei lucrarilor unor psihologi contemporani (Binet, Claparede, Dewei, Walon) s-a raspandit o forma de educatie mai adaptata la realitate. Aceasta incepe de la nasterea copilului, ba chiar inainte, prin educarea parintilor. Acestei sarcini necesare i se consacra “scolile parintilor”, fondate (1928) si animate de umanisti si psihopedagogi (A. Isambert, A. Berge…), ale caror cercuri de studii si conferinte sunt frecventate cu asiduitate.

Educatia este ansamblul de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului, ale oamenilor, ale socientatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice: buna crestere, comportare civilizata in societate.

Platon spunea ca educatia are drept scop sa dea sufletului si corpului intreaga frumusete si perfectiune de care sunt susceptibile.
I. Kant credea ca educatia urmareste realizarea intregii perfectiuni de care natura omului este capabila.
E. Durckheim definea educatia ca fiind actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor care nu sunt inca coapte pentru viata sociala. Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte la copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale pe care le reclama de la el atat societatea, politica in ansamblul ei cat si mediul social caruia ii este cu deosebire destinat.
E. Planchard: “Educatia consta intr-o activitate sistematica exercitata de adulti mai ales asupra copiilor si adolescentilor cu scopul de a-i pregati pentru viata pe care vor trebui si vor putea s-o traiasca intr-un mediu dat. “
O. Reboul: “Educatia este activitatea care permite unui individ de a-si dezvolta aptitudinile fizice si intelectuale ca si sentimentele sociale, estetice si morale in scopul real pe cat posibil a responsabilitatii sale ca om intr-o anumita societate.”

Educatia este socializarea metodica a tinerei generatii (varianta prescurtata).
Stiintele educatiei sunt constituite din ansamblul disciplinelor stiintifice care studiaza partial sau total conditiile de existenta si de functionare a faptelor si situatiilor educationale.

Educatia implica o perspectiva multidisciplinara. Ea este o realitate pluridimensionala care implica nevoia de a fi cercetata din perspectiva diferitelor ei aspecte si dimensiuni la o prima aproximare cand discutam despre educatie.
Procesul educational este complex si implica dimensiunea psihologica a persoanei, sociologica si antropologica. El se realizeaza in relatiile interumane, interpersonale prin comunicare, implicare afectiva si relationare intre generatii. Procesul educational nu este doar o transmitere a cunostintelor ci si un proces de socializare a fiintei umane prin care are loc trecerea din stadiul de fiinta biologica in cea de fiinta sociala. Un rol deosebit il are si familia, in primii trei ani de viata, familia este intreaga societate a copilului. Freud a fost inclinat sa considere familia nu doar ca pe un prim laborator al vietii umane, care pune bazele persoanei noastre, ci si ca pe un unic laborator, care decide intregul curs al vietii noastre. Familia trebuie sa acorde o deosebita atentie modului de educatie a copilului si sa fie constienta ca ea reprezinta primul model pe care il va imita tanara mladita.

Iuvenalis a surprins cu multa maiestrie aceasta in satira dedicata parintilor, dovedindu-se a fi un bun educator. El da multe sfaturi parintilor despre modul in care trebuie crescuti si educati copiii, parintii sa fie atenti ca acestia sa nu vada sau sa auda gesturi si vorbe necuviincioase:

“Sa n-auda fii vostri, in caminul parintesc,
Nici cu ochii lor sa vada, fapte care murdaresc;
Nu-i lasati de curtezane sa se apropie! Feriti-i!
Sa asculte tot ce canta la betie, parazitii!
Pe copii ca pe comoara cea mai scumpa sa-i cinstiti.
Cand va-ncearca vreo ispita, voi la ei sa va ganditi,
Caci atunci cand o sa-i cheme cenzorul la judecata
Semanand la chip si suflet cu nevrednicul lor tata,
Ei vor merge mai departe in pacat pe-aceleasi cai,
Si se vor sili sa fie, intru totul, fiii tai!”

Problema aceasta este de mare actualitate, mai ales in societatea moderna cand cresterea si educarea copiilor cere o atentie deosebita, pentru ca ei reprezinta viitorul. Parintii reprezinta pentru copii prima si cea mai puternica autoritate morala, responsabilitatea lor fiind aceea de a creste si educa.

Asupra personalitatii umane, un impact deosebit il au si alte comunitati sociale, precum scoala, comunitatea profesionala, organizarea economica si politica a statului. Un rol similar il are casatoria, prin care persoana isi intemeiaza propria familie. Rolul ereditatii nu poate fi nici el negat. De aceea, variabilele determinante ale persoanei sunt: ereditatea, familia, scoala, profesia, casatoria si statul.

Continuare in Educatia, conditia sine-qua-non a formarii personalitatii (II)

Psihopedagog Anca Moraru


  •  
  •  
  •  
  •