Erau doi bolnavi, ce nu se puteau misca din pat, in acelasi salon de spital unul era la fereastra si celalalt nu .
Se intelegeau bine. Cel de la fereastra mereu ii povestea celuilalt ce privea de la fereastra : un parculet inflorit cu perechi de indragostiti sarutandu-se, copii ce se joaca si multa lume vesela ce se plimba .
Intr-o zi cel de la geam a avut un atac de cord, si in timp ce medicii se chinuiau sa il resuscite, cel ce nu era la fereastra s-a gandit : „ce bine-ar fi sa moara”!…
Desi il indragea, desi se intelegeau atat de bine, el a gandit asa .
Caci voia sa ii ia locul in patul de la geam, ca sa poata vedea si el toate minunile acelea, caci se saturase sa priveasca doar tavanul si peretii salonului .
Si pacientul de la fereastra a murit chiar in acea noapte.
Dimineata, cand se schimbau asternuturile, el l-a rugat pe ingrijitor sa il mute in patul de la fereastra .
Acesta s-a aratat destul de mirat, dar nu a avut nimic impotriva si l-a mutat in locul mortului.
Bolnavul s-a uitat prin fereastra prin care a dorit atat de mult sa priveasca .
Apoi, a inceput sa planga deoarece pe fereastra nu se vedea decat peretele vechi al cladirii de vizavi.


  •  
  •  
  •  
  •