Dimensiunea psihosocială a iubirii

Motto:
« Viaţa nu e altceva decât un vis, iar daca stiţi sa creaţi o viaţă din iubire, visul poate deveni o capodoperă ». Miguel Ruiz

Natura şi rolul îndeplinit de iubire în viaţa oamenilor a primit în istoria culturii interpretări variate. Una dintre cele mai vechi interpretări este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o forţă cosmică grandioasă, generatoare şi creatoare (Erosul orficilor, principiul organizator al Universului la Empedocle, entuziasmul eroic al lui G. Bruno, principiul unificator al cerescului şi al teluricului, al finitului şi infinitului în romantismul german, forţa motrice şi diriguitoare a evoluţiei la Ch. Peirce). Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerand-o pe cea spirituală (raţională) ca superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale (cunoaşterea frumosului ideal ca atare, identificare a iubirii şi cunoaşterii la Platon, accederea către culmile lumii inteligibile, beatitudinea iubirii divine la M. Ficino, libertate interioara izvorată din cunoaşterea raţională, „amor dei intellectualis” la Spinoza, penetrarea conţinutului ideal sau absorbirea în noi a lucrului cunoscut ca o contopire erotică la F. Schlegel).

Iubirea în literatură
Victo Hugo
considera  iubirea, “chiar parte din suflet. E de aceeaşi natură. Dragostea e ca o scânteie divină şi ca sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în maduva oaselor şi-l vezi strălucind pâna în adancurile cerului”.
Acest sentiment cunoaşte numeroase clasificări. Se poate vorbi de prietenie, de dragoste familială (fraternă, filială, paternă, maternă, maritală) şi de dragoste religioasă (adoraţie, veneraţie).
Viaţa şi literatura ne arată că iubirea poate fi fulgeratoare, nebună, iresponsabilă, sau dimpotrivă ascunsă, platonică, gravă, metafizică, razbunatoare. Iubirea poate fi vulgară, carnală, dar tot ea poate atinge nu o dată zonele cele mai înalte ale spiritualizării fiinţei umane.
Shakespeare i-a adus cel mai frumos omagiu prin “Romeo si Julieta”, piesă în care el îi surprinde esenţa, apropiindu-se de eroi cu dragoste, tandreţe şi înţelegere, transformându-i în simbolul iubirii adolescentine ce sfârşeşte prin sacrificiul suprem deoarece ea nu putea fi continuată în această viaţă.

În opinia lui Jose Ortega y Gasset, “ o dragoste deplină, care s-a nascut în adâncul unei persoane, nu poate probabil să moară. Ramâne grefată pentru totdeauna în sufletul senzitiv. Circumstanţele – bunaoară departarea – îi vor putea împiedica nutrirea necesară, şi atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface într-un firişor sentimental, scurta vâna de emoţie ce va continua sa izvorască în subsolul constiinţei. Iubirea nu va muri, calitatea ei sentimentală dăinuie intactă. În acea profunzime radicală, persoana care a iubit continuă să se simtă absolut ataşată de fiinţa iubită. 

Tema iubirii este admirbil ilustrată şi în creaţia marelui poet şi prozator român, Mihai Eminescu.

Iubirea este cea mai veche tema literară înscrisă în toate mitologiile şi religiile lumii. Conform acestora, ea începe chiar din momentul Creării lumii deoarece Dumnezeu ne-a făcut din iubire. În mitologia greacă, Geea este pamântul fertil, al perpetuării vieţii, reprezentând partea feminină iar Uranus este cerul, puterea supremă, ce poate crea timp şi spaţiu.
Dacă vom reflecta asupra iubirii, vom ramâne foarte surprinşi datorită complexităţii acestui sentiment.
Conform “Micului dicţionar enciclopedic”, iubirea este “faptul de a iubi”, “sentiment erotic pentru o persoana de sex opus”, “sentiment puternic de simpatie, de admiratie şi de afecţiune pentru cineva”, înrudite ca sens fiind termenii “eros” şi “amor”.
În “Dicţionarul de filosofie”, ea apare ca “termen atribuit unui sentiment moral-estetic funciar, opus egoismului. Iubirea se manifestă în aspiraţia dezinteresată şi pătrunsă de abnegaţie către obiectul său: o persoană sau o colectivitate, o idee sau o valoare, o activitate profesională sau socială. Naşterea şi dezvoltarea acestui sentiment, pe plan istoric şi individual, este intim legată de formarea personalităţii. Iubirea dintre sexe vizează persoana umană în plenitudinea sa fizică, morală şi intelectuală, în frumuseţea individualităţii sale unice şi irepetabile, fiind generatoare de fericire autentică numai în această calitate.

Viziunea psihologică şi psihosocială a iubirii
Din punct de vedere psihologic, iubirea ia naştere printr-un fenomen de ” cristalizare” care a fost descris de Stendhal( Despre iubire, 1822) şi care este analizat ca o fixaţie progresivă a bucuriei pe care ne-o procură relaţiile cu o persoană determinată ; Stendhal opune iubirea adevarată ” loviturii de fulger”, care cel mai adesea este destinată să dispară tot atât de repede pe cât a venit.
Din punct de vedere psihanalitic, iubirea, sentiment de ataşare a unei fiinţe faţă de o alta, adesea profund, chiar violent, dar despre care psihanaliza arata că poate fi marcat de ambivalenţă şi că, mai ales, nu exclude narcisismul( Dicţionarul de psihanaliză).

Studiul iubirii nu poate fi realizat de o singură ştiinţă, ci necesita o abordare multidisciplinară şi interdisciplinară. Această calitate interdisciplinară o îndeplineşte psihologia socială, ştiinţa care studiază fenomenele de graniţă generate de interacţiunea dintre factorii sociali şi cei psihologici.
Noi nu studiem doar iubirea de dragul iubirii, deoarece nu există raporturi fără suporturi, ci studiem şi suportul acesteia, OMUL şi prin aceasta personalitaea umană.

Interacţiunea, baza actului interpersonal
Iubirea nu se naşte din senin, ci în urma interacţiunii dintre două persoane. În procesul interacţiunii, persoanele se îndreaptă una spre cealaltă cu anumite ipoteze în ceea ce priveşte atracţia şi modul în care fiecare o percepe pe cealaltă. Există o legatură inversă care animă cuplul interpersonal. Atracţia unei persoane pentru altă persoană variază în funcţie de percepţia pe care primul o are faţă de celălalt, percepţia atracţiei celuilalt în raport cu el. Relaţia de atracţie reciprocă este constantă în iubire. Cel ales este perceput ca un individ care oferă de asemenea atracţie.
Interacţiunea dintre doua persoane reprezintă baza actului interpersonal, act ce defineşte iubirea.
În interacţiune sunt implicate trei categorii de elemente :
1. Particularităţile psihice individuale ;
2. Ceilalţi indivizi cu cerinţele, motivele, atitudinile lor ;
3. Situaţia, contextul interacţiunii.
Capacitatea partenerilor de a se adapta unul celuilat, ca într-un dans, interacţiunea optimă depinde de corectitudinea cu care fiecare percepe şi evaluează modul cum apare în ochii celuilalt. Rezultă astfel un ciclu de procese : interacţiune, modificarea partenerului, perceperea modificării, adaptarea la modificare, implicarea în relaţie.
Iubirea ca relaţie interpersonală cuprinde : sentimente, convingeri, reguli, motivaţii, valori, comportamente.
Iubirea este o trăire foarte complexă ce apare şi este întreţinută prin interacţiunea şi ajustarea continuă a persoanelor implicate în actul interpersonal al iubirii.
Pentru ca iubirea să fie un act de durată, este necesar ca actorii care formează cuplul iubirii să se cunoască profund, să cunoasca evenimentele în mod continuu şi să aibă capacitatea de a transpatrunde personalitatea partenerului prin a conştientiza sistemul cunoştinţelor celuilalt. Transpătrunderea socială este rezultanta interacţiunii între cele două personalităţi aflate în relaţie şi la nivelul carora se petrec o serie de procese cognitive.
Relaţiile interpersonale acoperă un spectru foarte larg al atracţiei. Cea mai puternică emoţie şi relaţie interpersonală pozitivă este dragostea.

Dragostea în psihologia socială.
Dragostea a fost ignorată multă vreme de psihologia socială şi a fost tratată ca un fel de Cenuşăreasă în raport cu atracţia. Deşi s-a aflat în conul de umbră al cercetărilor psihosociale pâna în 1980, interesul pentru dragoste a renăscut.
Problemele studiului ştiinţific al iubirii s-au concretizat în trei factori:
1. Măsurarea conceptului este dificilă
2. Conceptualizarea şi operaţionalizarea au ridicat probleme
3. Neacordarea fondurilor pentru cercetare
Dragostea romantică e caracterizată de intensitatea emoţională, pasională. Pasiunea e alcatuită din componente emoţionale, comportamentale şi “chimice”(Liebowitz, 1983).
Dragostea romantică e minunată şi confuză datorită unui principiu bifactorial bazat pe teoria emoţiei elaborată de Schachter şi Singer. Emoţia implică atât trupul cat şi psihicul/mintea. Iubirea romantică este o excitaţie psihică şi o interpretare cognitivă care ne indică faptul că aceasta este dragostea.
Iubirea romantică a fost definită de Rubin(1973) într-u studiu temerar prin joncţiunea a trei componente:
1. A ţine la cineva
2. Ataşamentul
3. Intimitatea

În vederea cercetării, Rubin a creat doua instrumente de masurare a iubirii:
1.O scală prin care a măsurat emoţia iubirii
2.O scală prin care a măsurat atracţia
.

Relatiile de cuplu şi stabilitatea lor
Psihologii sociali au reţinut urmatorii factori psihosociali cu impact pozitiv asupra stabilităţii şi duratei relaţiei de cuplu:
1. Întelegerea autentică a partenerului de cuplu
2. Împărtăşirea ideilor şi informaţiilor
3. Împărtăşirea sentimentelor profunde
4. Oferirea şi primirea suportului afectiv
5. Dezvoltarea personală şi ajutorul acordat partenerului în dezvoltarea sa
6. Ajutorarea partenerului de cuplu în cotidian
7. Reciprocitatea dorinţei
8. Oferirea şi primirea tandreţei

Ce include iubirea?                                                                                                                                                                   Iubirea, asemenea prieteniei apropiate include:
1. Plăcerea reciprocă dintre parteneri
2. Acceptarea
3. Încrederea
4. Respectul
5. Ajutorul reciproc
6. Confidenţa
7. Întelegerea
8. Spontaneitatea (Keith Davis, 1985)
Autorul menţionat mai sus, în studiul numit de el “Tapiseria iubirii”, afirmă că iubirea cuprinde două grupuri de factori: pasiunea şi afecţiunea. La rândul ei, pasiunea include : fascinaţia, exclusivitatea şi dorinţa sexuală.

Lungul drum al intimitatii
Majoritatea psihologilor sociali, împărtăşesc ideea că pentru iniţierea şi construirea unei relaţii de iubire pe termen lung, partenerii cuplului iau în calcul urmatoarele aspecte:
• Beneficiile prezente
• Anticiparea celor viitoare
• Evaluarea costurilor
• Grija pentru egalitate( Altman, 1974, Levinger, 1980)

Etapele dezvoltarii relaţiei de iubire
În urma cercetărilor efectuate, Backman(1981) si Secord si Backman(1974) au concluzionat că există câteva etape în dezvoltarea unei relaţii de iubire:
Etapa explorării
• Etapa tratativelor
• Etapa angajamentelor
• Etapa emergenţei aşteptărilor reciproce
Deşi viziunea şi abordarea iubirii în psihosociologie sunt diferite, cercetătorii au concluzionat că pe parcursul relaţiei au loc modificări comportamentale odată cu adâncirea şi aprofundarea acesteia.

Intimitatea, condiţia stabilităţii cuplului
Intimitatea face parte integrantă din “motorul viu” al fiinţei umane şi conferă adesea individului resurse reale de adaptare şi eficienţă socială. Ea asigură acţiunilor cuplului o sursă sporită de energie, rezistenţă crescuta la stres, “imunitate psihosocială” pe scena vieţii.
H.S. Kaplan considera intimitatea drept o calitate particulară a două persoane de a fi aproape sub aspect emoţional, cu alte cuvinte de a dizolva orice distanţă psihologică care ar putea bara o comunicare completă şi autenică.
Intimitaea ca latură afectivă a relaţiei de cuplu este considerată drept garanţia dezvoltării şi stabilităţii acestuia.
 

Teoria triunghiulară a dragostei

R.G. Sternberg si S. Grajek (1984) au formulat ”teoria triunghiulară a dragostei”.
1. Pasiunea
2. Cunoaştera de sine şi a celuilalt
3. Intimitatea,
reprezintă elementele dragostei.
Tipuri de intimitate:
Fuzională, bazată pe o relaţie de interdependenţă, proprie stării de îndrăgostire şi
Matură, care permite dezvoltarea propriei individualităţi şi autonomiei, considerată mai avantajoasă pentru cuplu.
Armonia unui cuplu, chiar dacă se construieşte pe o intimitate fuzională la începutul relaţiei, ulterior se va menţine prin stimularea şi recunoaşterea autonomiei partenerilor care permite maturizarea şi dezvoltarea reciprocă a acestora.

Iubirea deplina, una din cele mai înalte şi profunde trăiri
Drumul catre iubirea deplină, este unul greu, plin de primejdii…Cand un copil învaţă sa meargă, fiecare căzătură este un pas spre a învăţa să se ridice. Copilul nu începe să meargă de când s-a născut, el trebuie să treacă prin diferite etape pentru a învăţa să meargă ; acelaşi lucru e valabil şi pentru iubire.
Toate experienţele în cuplu sunt paşi pe Calea Dragostei. Nu poţi elimina aceste etape. Uneori suntem adevăraţi copii şi cum bine ştim, înainte de a putea alerga, copilul nu poate elimina anumite trepte ale învăţării, precum să se întindă pe jos, să meargă de-a buşelea, să stea în şezut, să se ridice, să cadă, să se ridice din nou… dar fiecare pas este un progres şi să nu uităm că paşii mici fac schimbările mari ; chiar şi eşecurile noastre ne conduc spre reuşită cu condiţia să învăţăm din ele, sa luăm lecţia şi să continuăm a dezvolta relaţii şi a spera.
Cel ce nu vrea să alerge, acela nu va cădea niciodată, cel ce vrea să iubească cu adevarat acela va cunoaşte adevărata Dragoste. Motivul există, intenţia există, sinceritatea există pentru a realiza ţelul şi, desigur, căderile inerente sunt de asemenea acolo, dar drumul continuă….
Şi să nu uităm că un adevarat îndrăgostit niciodată nu se plânge. El iubeşte. Se simte cu adevarat bogat. Caci bogat este numai acel ce pastrează cu tărie în inima sa, dragostea pentru semeni. Atunci cand devii un îndragostit, adevărata bătălie a început. Te lupţi cu tine însuţi, te reconstruieşti experimentând iubirea ca pe una din cele mai înalte şi profunde trăiri. Iubirea este una din cela mai mari valori ale OMULUI, ea este cea care da sens şi suprasens vieţii.

Bibliografie
1. Golu, P.,Fundamentele Psihologiei Sociale, Editura Ex. Ponto, Constanţa, 2000
2. Mitrofan, I.,Ciupercă, C., Psihologia Relaţiilor Dintre Sexe, Editura Alternative, 1997
3. Mitrofan, L., Atracţia Interpersonală, Editura Sper, Bucureşti, 2002
4. Chevalier,J., Dicţionar de Simboluri, Editura Artemis, Bucureşti,1994
5. Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972
6. Dicţionar de Filosofie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,1999
7. Dicţionar de Psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000
8. Hugo, Victor, Cugetari, Editura Albatros, Bucureşti, 1982

Psiholog dr. Aurelia Moraru


  •  
  •  
  •  
  •