Când ai plecat, acolo-n zarea -n care te-ai îndepărtat
cerul s-a albit de parcă-i decupat si-si exhibă-n soare urâta rană, locul amputat
ca o gură rânjită sinistru, ce lacom s-a căscat.

Anafor de antimaterie, noapte fără de lună si fără de stele
în care visele mele, atât de fragile, alunecă absorbite pe rând
de vârtejul concentic, repetând, repetând, în cadenta uscată a clipelor
ce din clepsidra timpului au căzut
mersul lucrurilor si-al vremurilor care sensul si-au pierdut.

si iar privesc în lături si as vrea să fug…
Din întuneric, cu pasi furisati, de lup, cu ochi ce-n noapte strălucesc
Fricile mele, la ospăt sosesc….

ANA SOLCAN


  •  
  •  
  •  
  •