Criza vârstei mijlocii: cât durează și cum se manifestă

Criza vârstei mijlocii este perioada în care bilanțul propriei vieți începe să fie făcut în comparație cu ceea ce ne imaginam că vom deveni. Apare, în general, între 35 și 50 de ani și nu este o boală, ci o tranziție: sfârșitul unei etape și începutul alteia.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se pierde atunci nu este tinerețea, ci iluzia că mai avem un număr nelimitat de posibilități. Este o „moarte psihologică”: moartea imaginii despre ce ar fi putut fi viața noastră. Doare, dar este firească, iar după ea urmează o repornire, cu roluri și responsabilități potrivite etapei în care suntem de fapt.

Cât durează

Nu are o durată fixă. La majoritatea oamenilor, perioada de tranziție se întinde pe câțiva ani — se instalează în jurul vârstei de 35 de ani și se așază până spre 45–50. Ce face diferența nu este vârsta, ci dacă persoana apucă să pună în cuvinte ce se întâmplă cu ea. Când tensiunea rămâne nespusă, ea iese prin decizii bruște: schimbarea serviciului, a locuinței sau a partenerului.

Cum se manifestă

• un bilanț permanent, însoțit de sentimentul că ce s-a realizat este prea puțin;
• anxietate difuză, fără un motiv clar de care să te poți agăța;
• episoade depresive, oboseală, pierderea plăcerii în lucruri care înainte o dădeau;
• iritabilitate și tensiune în cuplu, adesea pe motive mărunte;
• impulsul de a schimba ceva radical, repede, fără o decizie gândită;
• întrebarea „asta a fost tot?”, care revine în momentele de liniște.

Nu toate apar la toată lumea și niciunul nu este, singur, un diagnostic.

De unde vine presiunea

Este mai mult un fenomen social decât unul biologic

Momentul în care apare ține de durata formării profesionale și de vârsta la care se atinge vârful carierei, nu de o schimbare din corp. De aceea se plasează la vârste diferite, de la o persoană la alta și de la o generație la alta.

Planul profesional

Între 35 și 40 de ani, viața profesională ajunge de obicei la un punct de cotitură: pentru unii, o poziție de vârf; pentru alții, rutina. Formarea s-a încheiat, identitatea profesională este deja construită, iar sentimentul de încorsetare într-o meserie poate deveni apăsător. Raportarea aceasta la carieră și la venit a fost multă vreme mai degrabă a bărbaților; astăzi este, în egală măsură, și a femeilor.

Presiunea familială

Criza cuplului se suprapune adesea peste adolescența copiilor. Tensiunea dintre părinți accentuează emoțiile negative ale adolescenților, iar criza adolescenților intensifică, la rândul ei, criza părinților. Efectele se adună în interiorul aceleiași familii.

Situația propriilor părinți

În aceeași perioadă, părinții noștri trec și ei printr-o criză — cea a pensionării — sau încep să aibă probleme de sănătate și au nevoie de sprijin. Generația de mijloc ajunge astfel să susțină, simultan, și copiii, și părinții.

Criza vârstei mijlocii la femei

La femeile care s-au dedicat în întregime copiilor și casei, etapele de tranziție tind să se amestece și să fie trăite în același timp, în momentul în care „cuibul rămâne gol”: copiii pleacă la facultate, în alt oraș sau în altă țară, se angajează, se căsătoresc.

Pot apărea atunci probleme psihoemoționale asemănătoare cu cele din adolescență: sentimentul de insecuritate, o imagine de sine confuză, anxietatea că „ar trebui făcut ceva”, dublată de dificultatea de a alege între alternative. Ajută flexibilitatea, capacitatea de adaptare la situații noi și găsirea unor preocupări care să umple timpul rămas liber — lectură, pictură, muzică, fotografie, dans, o limbă străină, sport, grădinărit. Uneori ajută și câteva ședințe de consiliere, exact pentru a limpezi ce urmează.

Menopauza

Dincolo de modificările biologice, menopauza este etapa în care au loc restructurări în personalitatea femeii și în care ea se reconsideră ca ființă sexuală. Pe de o parte, se pierde capacitatea teoretică de a avea copii; pe de altă parte, apare teama de a deveni un fel de creatură asexuată.

În realitate, literatura de specialitate arată că viața sexuală poate fi chiar mai bună după 40 de ani: dispare frica de sarcină, iar plecarea copiilor de acasă înlătură una dintre sursele frecvente de conflict între soți.

Ce ajută, concret

Trecem cu toții prin toate etapele de vârstă. Întrebarea nu este cum le evităm, ci cum le trecem mai liniștiți.

• Mișcare regulată. Un sfert de oră pe zi este suficient pentru tonus, somn mai bun și o stimă de sine mai stabilă. Efectul asupra dispoziției este documentat și nu depinde de performanță.
• Renunțarea la „nu mai e de vârsta mea”. Hainele, preocupările, cercul de prieteni — criteriul sănătos este ce vi se potrivește acum, nu ce se presupune că se poartă la o anumită vârstă.
• Recuperarea a ceea ce vă făcea bine înainte. Amintiți-vă cum erați la vârsta la care vă simțeați cel mai mult dumneavoastră și vedeți ce din acel fel de a fi mai poate fi trăit azi.
• Un stil de viață care nu întreține anxietatea. Alimentația, alcoolul și somnul influențează direct nivelul de nervozitate și frecvența atacurilor de panică.
• Decizii mari luate cu răgaz. Dorința de schimbare este legitimă; graba nu este. O decizie importantă merită întâi discutată, apoi luată.

Când merită să cereți ajutorul unui psiholog

Când starea durează de mai multe luni și nu se mișcă; când somnul, apetitul sau capacitatea de a lucra sunt afectate; când tensiunea din cuplu a devenit permanentă; când vă surprindeți că vă pregătiți să schimbați radical ceva doar ce să scăpați de o stare. În toate aceste situații, câteva ședințe ajută la limpezirea a ceea ce se întâmplă, înainte ca deciziile să fie luate sub presiune.

Dacă tensiunea și neliniștea sunt partea cea mai greu de dus, ele se pot și măsura: evaluarea anxietății cu inventarul STAI-Y.

Psiholog specialist Adina Moraru