Nu, încă n-am uitat să zbor…
Aripile-mi întind uşor si trupul ca săgeata a pornit , spre norii visători
spre-naltul fără de sfârşit
Şi nu mai sunt materie, sunt gând si-naltul îl străbat cântând
ca vântul ce aleargă prin câmpii , ca ploaia rece răpăind în zori de zi,
ca spicele ce freamătă dansând sub mângâierea unui soare blând , ca luna ce se-ascunde printre duzi , desi în brate-ar vrea ca s-o ascunzi…
Mi-ntind aripile si-mi cânt , dorul de tine.
Iar timpul, trece lunecând pe lânga mine , nepăsător si surd.
ANA SOLCAN
Comenteaza