Acest stravechi si ecumenic simbolism al imersiunii in apa, ca instrument de purificare si regenerare, a fost acceptat de crestinism si implinit cu noi valente. Botezul Sfantului Ioan urmarea nu tamaduirea neputintelor trupesti, ci mantuirea sufletului, iertarea pacatelor. Ioan Botezatorul propovaduia ”botezul pocaintei spre iertarea pacatelor” (Luca, 3,3), adaugand: „Eu unul va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai mare decat mine … El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc” (Luca, 3, 16). In crestinism, botezul devine instrumentul principal de regenerare spirituala, caci imersiunea in apa botezului echivaleaza cu moartea lui Cristos. „Au nu stiti, arata Sfantul Pavel (Rom.,6.3) ca toti cati in Cristos Isus ne-am botezat, intru moartea lui ne-am botezat?”. Simbolic, omul moare prin imersiune si renaste, purificat, reinnoit, asemenea lui Cristos, inviat din mormant. „Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, – pentru ca, precum Cristos a inviat din morti, prin slava am crescut impreuna cu El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui”(Rom, 6,4-5).

Din imensul numar de texte patristice care interpreteaza simbolismul botezului, ne vom multumi sa amintim doar doua: unul care se refera la valentele soteriologice ale apei, celalalt, la simbolismul moarte – renastere al botezului. Tertulian (De bapt., III-V) face o lunga apologie a insusirilor exceptionale ale apei, element cosmogonic sanctificat dintruinceput prin prezenta divinitatii. Caci apa a fost intaiul „lacas al Duhului Sfant”, care a preferat-o atunci tuturor celorlalte elemente … Apei i-a poruncit mai intai sa produca fiinte vii … Apa este cea care, prima, produce ceea ce are viata, astfel ca uimirea noastra sa inceteze cand, intr-o zi, ea va zamisli viata prin botez. In insasi crearea omului, Dumnezeu a folosit apa pentru a-si desavarsi opera. Este adevarat ca pamantul i-a oferit substanta, dar pamantul ar fi fost inapt pentru aceasta opera daca nu ar fi fost umezit si inmuiat…De ce ea, care produce viata pe pamant, nu ar da viata si cerului? … Orice apa naturala dobandeste astfel, prin stravechea prerogativa cu care a fost inzestrata la origine, virtutea sanctificarii prin sacrament, cu conditia ca Dumnezeu sa fie invocat pentru acest lucru. Indata ce se rostesc cuvintele, Sfantul Duh, coborand din ceruri, se opreste asupra apelor pe care le sfinteste prin fecunditatea sa; apele astfel sfintite se impregneaza, la randul lor de virtutea sanctificanta … Ceea ce tamaduia odinioara trupul vindeca astazi sufletul; ceea ce aducea sanatate in timp aduce mantuire in eternitate …”.

Omul vechi moare prin imersiunea in apa si da nastere unei fiinte noi, regenerate. Acest simbolism este admirabil formulat de Ioan Hrisostom (Homil, in Ioh., XXY, 2;P. Saint-yves, Corpus, p.149), care, vorbind despre polivalenta simbolica a botezului, scrie: „El reprezinta moartea si ingroparea, viata si invierea … Cand ne cufundam capul in apa ca intr-un mormant, omul vechi este scufundat, ingropat in intregime, cand iesim din apa, apare in acelasi timp omul nou”.

Toata preistoria botezului ”urmarea acelasi lucru, moartea si invierea – desi pe alte niveluri religioase decat cel instaurat de crestinism. Nu este vorba aici de „influente” sau „imprumut”, pentru ca asemenea simboluri sunt arhetipale si universale; ele reveleaza situatia omului in cosmos, valorizand in acelasi timp pozitia lui fata de divinitate (de realitatea absoluta) si de istorie. Simbolismul apelor este produsul intuitiei cosmosului ca unitate si a omului ca un mod specific de existenta care se realizeaza exclusiv de-a lungul „istoriei”.

 Mircea Eliade, Tratat de Istorie a Religiilor, Ed. Humanitas, 2005, Bucuresti (Fragment din Capitolul „Apele si simbolismul acvatic”)


  •  
  •  
  •  
  •