Cabinet Individual de Psihologie - Psiholog dr. Aurelia Moraru

Relatia parinti - copiiEste foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinti-copii poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă,ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.

Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află şi, care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite, şi limitele, ce nu trebuie depăşite.

Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi –ar putea provoca mari probleme.

Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată în adolescenţă, vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relaţiilor de prietenie şi iubire.

Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme,şi de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte, şi, să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi.Părinţii sunt cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.

Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp … şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…

Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii adolescentului să facă ceea ce ei predică.

Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.

Comunicarea dintre părinţi şi copii este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles,a se descarca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate; în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.

Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe.

Cu alte cuvinte … adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat, personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi pe tot parcursul vieţii.

Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l trateze cu respect, ca pe un tânăr responsabil.

Psiholog/Psihoterapeut Adina MORARU

Related Images:


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
2017-04-21T00:03:43+00:00 20 Oct 2007|Lucrari colaboratori|20 Comments

About the Author:

20 Comments

  1. DENNYS 23 ianuarie, 2009 at 01:12 - Reply

    MULTUMESC MI-A FOST DE MARE AJUTOR ACEST ESEU.AM LUAT UN 10 LA SCOALA SUNT PE CLASA A9 .MS

  2. rebeca 1 februarie, 2009 at 03:03 - Reply

    da ai f mare dreptate…inteleg ca esti Psihopedagog…dar orcum te-ai exprimat cum trebuie si ai facut ca acest discurs sa spun asa sa fie pe intelesul tuturora….
    felicitari

  3. lavi:) 5 februarie, 2009 at 17:40 - Reply

    asa este..dat totusi este dificil sa fii adolescent si nu e vb k nu ma inteleg parinti..dar pur si simplu…ei ma subapreciaza…ma compara cu celelalte fete de varsta mea cu care nici macar nu am nicio legutara,eu nu sunt ca ele(nu am anturaje proaste,nu[…]nu,[…]).Mi-am dat silinta sa fiu o fiica buna ,sa nu-i dezmagesc,sa-i fac mandrii de mine,dar mereu sunt dezamagiti…treaba lor…nustiu ce-as putea face eu mai mult de atat…:(:(

  4. AlExutza[:x] 24 martie, 2009 at 21:52 - Reply

    da asa este…..faza e k varsta adolescentina te da peste cap t face sa descoperi noi experientze…dar…nush dupa mn eu nu as fi de acord sa vb tot cu parinti mei de ex…daca eu vb ceva cu mama mea ea ma paraste tatalui mei si nu imi cade bn….de ex era sa ramas insarcinata dar nu a fost asa slava domnului iar daca eu iy ceream un sfat mamei mele ea iy spunea tatalui meu si cn stie ce se mai intampla asa mai bn vb cu iubitul meu el ma intelege mereu si ma sprijina si mia demonstrat`o de multeori…deci nu trebuie sa apelam mereu la parintzi k cn stie ce se va intampla

  5. cory 3 mai, 2009 at 15:17 - Reply

    sunt super de akord cu tot!!! e greu sa fii adolescent… dar si parinte.. ce e mai fain!? copil… :)) sa fii tu insuzti mereu !!! nu este intotdeauna usor dar ai mereu de castigat!

  6. Miky 18 ianuarie, 2010 at 16:48 - Reply

    Dap.Mi-a fost de mare ajutor.
    Probabil ca si colegii mei de clasa o sa copieze eseul acesta.:)
    Multumesc foarte mult!

  7. cristina 9 februarie, 2010 at 20:00 - Reply

    TOATE FETELE LA VIRSTA DE 16-19 ani nu sunt intelese de catre parintii lor.vo spun din propria mea experienta.trebuie rabdare fetelor.timpul va rezolva totul.

  8. mami 30 martie, 2010 at 21:35 - Reply

    Daca ar citi atat parintii cat si copiii ceea ce ati scris aici poate s-ar lamuri anumite lucruri. Asa este. Parintilor le este teama uneori ca se poate intampla ceva neplacut cu copilul lor si exagereaza cu grija pe care i-o poarta. Iar copilul vrea deja mai multa libertate si poate vrea sa demomstreze parintilor ca este destul de matur in gandire pt a nu lua decizii gresite, pt a nu face alegeri proaste. Rabdarea este necesara atat pt copii cat si pt parinti.
    Multumim psihopedagogului pt sfat.

  9. deea 16 iulie, 2010 at 16:41 - Reply

    ….eu nu pot sa spun ca parintii nu ma inteleg, dar ma inteleg mai bn cu mami decat cu tati recunosc sunt atrasa de multe anturaje dar de fiecare datha ma gandesc la familia mea ca sa nu fac ceva gresit si sa ai fac de ras:)poti sa profiti de viata de adolescent si alcumva nu sa intri in gasti sau sa faci anumite lucruri numai ca sa iti faci un ”nume” si sa devi cunoscuta intre asa zisii prieteni:)

  10. ionut 6 octombrie, 2010 at 19:08 - Reply

    Foarte bine ar trebui sa scrii o carte despre relatia parinti si copiii lor

  11. ionut 6 octombrie, 2010 at 19:44 - Reply

    Foarte tare noroc de dumneavoastara ca altfel luam un 4 asa ca am luat 10 mersi

  12. Ionut 7 octombrie, 2010 at 14:26 - Reply

    Foarte bun articolul, felicitari. As fi luat 4 astazi la scoala, dar datorita articolului dumneavoastra am luat 10, va multumesc.
    Scrieti minunat, va dau ca sugestie sa scrieti o carte cu tema”Relatia parinti copii la varsta adolescentei”, avem nevoie de viziunea dumneavoastra.
    Ionut

  13. florin 19 octombrie, 2010 at 18:14 - Reply

    scz ptr cele spuse mai sus a fost un prieten ce a scris
    scz scz
    am luat 10 pe el ii tare eseul
    multumesc frumos

  14. adina 24 octombrie, 2010 at 18:43 - Reply

    sunt mama unui baietel de 9 ani….of, e greu sa fii om mare si uneori uit ca nici eu nu mai sunt copil, ci parinte si nu vreau sa ii arunc lui bagajul neimplinirilor mele din adolescenta purtate cu mine…nici eu nu stiu sa fiu parintele perfect, nici el nu stie care directie e cea corecta si mereu imi propun sa ii las libertatea de a decide, cel putin dupa indicatiile comportamentului nostru, ca si parinti…vrem sa fim modelele lui, dar poate vrea altceva….oricum, util articol, felicitari!

  15. cristina 28 noiembrie, 2010 at 16:55 - Reply

    am 15 ani si sunt fiica unor parinti deosebiti care imi dau libertatea de care am nevoie.Ma inteleg bine cu amandoi,insa am si eu un program ce trebuie respectatDoar ca nu stiu cum sa va explic acm au inceput sa nu mai aiba incredere in mine,,,ma compara cu tot felul de fete si imi zic ca nu am niste prietenii sa fie totusi pe placul lor .Dar problema este ca observ eu ca de la un timp de vreme nu mai stiu ce sa fac,,,ma supar foarte repede ma enerveaza toata lumea(in afara de colegi cu care am o relatie foarte buna) desii sunt libera ma simt ca si cum toata lumea are ceva cu mine HELP nu stiu cum sa fac ca asta sa se schimbe a app ms muult pt articol…

  16. adrian 11 ianuarie, 2011 at 19:32 - Reply

    ..merci, merci mult..foarte buna informatia…cea ce cautam..jos palaria…

  17. cristina bolocan 10 februarie, 2011 at 16:15 - Reply

    ms mult nush ce nota primesc dar impare frumos eseu ..

  18. Victor 29 mai, 2011 at 16:15 - Reply

    o sa iau un 10 la romana.. sunt pe a 8-a

  19. Loryyy 1 octombrie, 2012 at 20:32 - Reply

    Si eu am astfel de probleme cu parintii mei..in curand implinesc 18 ani. St un copil responsabil,zic eu,imi vad permanent de viata mea si nu obijnuiesc sa ma bag in discutii. Aproape toti cei care ma cunosc zic k st o fire linistita,poate chiar prea linistita si timida,,dar nu st in permanenta asa. Simt ca parintii mei nu ma iubesc si nimik din ceea ce fac nu le place. Niciodata in astia 18 ani,nu mi-au zic „te iubesc”,uneori simt ca nu ma suporta si ca poate nu st copilul lor,sange din sangele lor. Niciodata nu am avut incredere in mama mea. Nu stiu cum unii copii spun ca st prieteni cu parintii lor fiink eu uneori ii simt ca pe niste straini. Orice s-ar intampla,copiiilor mei nu le voi face asta. Voi incerca sa fiu ceea ce nu au fost ai mei ptr mn si anume parinti si prieteni.As vrea sa gasesc si eu o rezolvare la prb asta..dak ma puteti ajuta si a-ti lasa comm si ptr mne,v-as fi sincer multumita.

    • admin 13 aprilie, 2014 at 21:16 - Reply

      O comunicare deschisa prin care sa spuneti ceea ce mi-ati scris mie, ar aduce poate o alta intelegere asupra raporturilor copil-parinte. Exista parinti care critica nereusitele uitand sa aprecieze reusitele. Se comporta asa poate pentru ca si ei au fost tratati la fel si ei cred ca incurajeaza in acest mod mobilizarea dumneavoastra spre succes. Desi unii parinti isi iubesc copiii, nu o spun, poate este o comunicare ineficienta sau poate actioneaza dupa modele vechi, depasite de noua educatie. Se spune ca „Drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intentii”. Fiti dumneavoastra prima care spune „te iubesc mama”!”As dori sa stiu de ce am sentimentul ca nu sunt copilul tau?”… Daca nu reusiti sa echilibrati comunicarea si relatia cu parintii, va sugerez sa consultati un psiholog spre a va gasi linistea sufleteasca.
      Psiholog/psihoterapeut Adina MORARU
      Cabinet Individual de Psihologie Adina MORARU
      Psiholog clinician/Psihoterapeut
      Presedinte Asociatia „Puterea Unui Zambet”
      Str. Sarmizegetusa nr. 4, etaj 2, int. 4, 30192, Sector 3,
      Bucuresti, Romania
      +40722313169
      adinamoraru9@gmail.com
      http://www.psihooncologie.ro/

Leave A Comment