Categorii

Sondaj

Ati apela la ajutorul unui psihoterapeut?

View Results

Loading ... Loading ...



Anunturi Google



Psihoterapia comportamentala

By Aurelia Moraru | February 1, 2008

Sub denumirea de psihoterapie comportamentala, sunt reunite diferite proceduri de psihologie simila similibus curantur, izvorâte din orientarea behaviorista şi pavlovista prin aplicarea graduala a principiilor desensibilizării, aversiunii corectoare şi a condiţionării operante faţă de stimuli anxiogeni sau pulsiuni nocive.

Rădăcinile psihologiei comportamentale
sunt în strânsă legătură cu definirea formelor pe care le capătă comportamentul în funcţie de recompensele pozitive şi negative, de cadrul în care răspunsurile psihologice ca de pildă anxietatea este asociată cu stimulii mediului înconjurător (Bandura, 1969).

Tratamentul începe cu analiza tipurilor de stimuli care determină comportamentul, problema cauzată de comportament şi consecinţele care derivă din acest comportament. Tratamentele sunt derivate din experienţele lui (Skinner, 1974) în care şoarecii învaţă să apese o manetă pentru a căpăta mâncare şi experimentele lui Pavlov (1972) în care câinii salivează la sunetul unui clopoţel. Dacă subiectul doreşte să întărească un comportament atunci i se poate oferi un sprijin. Dacă nevoile comportamentale sunt adoptate deja, atunci ele pot fi întărite prin intermediul recompenselor mai mici sau mai mari şi prin proiectarea lor într-un cadru natural. Noul comportament poate fi învăţat atunci când el este adoptat şi de cei din jur, şi poate fi menţinut prin asigurarea unui sprijin continuu.

Comportamentul inadecvat poate fi eliminat prin forţarea persoanei să înveţe un comportament corect, până ce este sigur că şi l-a însuşit. Aceasta se face prin îndepărtarea influenţelor care menţineau comportamentul inadecvat sau prin conştientizarea caracterului eronat prin folosirea unor stimuli declanşatori.

“Comportamentul” emoţional poate fi modificat prin decondiţionare, prin spargerea asociaţiilor construite de-a lungul timpului, ca în cazul anxietăţii (frica de furtună). Această metodă este cunoscută şi ca desensibilizare.
O emoţie negativă, ca de pildă dezgustul poate fi asociată în mod deliberat cu ceva ce-ţi place foarte mult, ca alcoolul. Această metodă este sensibilizarea.

Terapia comportamentală şi-a găsit repede adepţi datorită clarităţii, limpezimii modelului şi a caracterului ştiinţific încă din anii 60, studiile empirice au mers de la a trata fobiile, imposibilitatea de-a te relaxa, atracţia sexuală inadecvată, probleme sexuale, obsesii, enurezisul, probleme de readaptare, de integrare etc. Oricum, această impresie de claritate şi-a adus contribuţia la dezvoltarea metodelor clinice sau la consiliere însă nu se pot ascunde limitele lor. Ele tind să fie aplicate în mod mecanic, există încă multe eşecuri în efectuarea tratamentelor, care au de-a face cu aspectul cognitiv, cum ar fi de pildă motivaţia; au avut un succes limitat în tratarea depresiilor.

Cei ce s-au inspirat din metodele lui Pavlov şi Skinner au învăţat de la început cum să recunoască factorii cognitivi. De exemplu, aşteptările sau credinţele subiecţilor în privinţa recompenselor sunt deseori la fel de importante ca şi problemele în sine.

Psihologia comportamentală a fost încurajată în a fi aplicată dar şi limitată în aplicare, şi nu este o teorie despre comportamentul uman.

Bandura (1986) a dezvoltat un sistem de comportament centrat pe faptul că oamenii pot învăţa multe şi complexe abilităţi prin observaţie personală, acest lucru întâmplându-se printr-un proces de modelare decât prin practică. El a subliniat importanţa meditaţiei cognitive de învăţare prin care oamenii nu învaţă din încercări/greşeli, dar acumulează acele pattern-uri care, odată emise pe de-a întregul, pot fi subiectul sprijinului, a ajutorului. De exemplu, copilul abuzat va abuza ca adult. Trebuie să învăţăm, că anumite lucruri se aplică în anumite situaţii. Oricum oamenii pot crede şi cred în situaţii critice cu înverşunare şi asta creează probleme. Şi asta e evident în relaţia modului în care acţionăm, ce este văzut ca abilitatea de-a fi în stare să faci ceva. Subiecţii adeseori suprageneralizează şi dacă încrederea sau competenţa din zona noastră este schimbată şi nedeterminată, adeseori ei simt neputinţa şi auto-evaluările devin negative. În terapie perceperea auto-evaluării este definită şi discutată iar subiectul încearcă să-şi dezvolte aptitudinile, în mod normal printr-o serie practică de paşi, în acele zone unde auto-evaluarea este judecată în termenii cei mai primari. Aceste idei au fost încorporate în terapiile anterioare mai degrabă într-o terapie de sine-stătătoare şi aceasta este adevărată în cazul depresiilor şi a anxietăţii sociale.
Terapia constă în identificarea explicaţiilor subiectelor date de subiecţi şi schimbarea disfuncţionalităţilor luând în considerare şi alte explicaţii. Aplicarea acestei terapii a dus la apariţia literaturii experimentale.

Psiholog dr.Aurelia Moraru

Topics: Lucrari personale | 1 Comment »

One Response to “Psihoterapia comportamentala”

  1. Munteanu Corneliu Says:
    March 8th, 2010 at 20:23

    Buna seara doamna Aurelia! as dori sa va intreb daca pot face si eu ore de practica in cadrul cabinetului dumneavoastra ?

Comments


web13