Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:

-Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.

John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.

Bacanul raspunse parca in sila:

-Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?

Louise a raspuns:

– Da, domnule.
– O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si  eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.

Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind:

– Nu-mi vine sa cred!

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente.
Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente,
Din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic.
Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare uimire.

Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.
Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse:

– A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
2016-10-16T00:00:16+00:00 21 Feb 2012|Metafore si meditatii, Povesti terapeutice|4 Comments

About the Author:

4 Comments

  1. Dana 13 martie, 2012 at 12:29 - Reply

    Superb!!!

    Asta este CREDINTA ADEVARATA IN DUMNEZEU,acea femeie a fost cu adevarat credincioasa.

    Super,asa ar trebuii sa fim toti dar,din pacate suntem cam superficiali in credinta.
    Multumesc ptr aceste superbe povestiri.
    Dana S

  2. Anonim 15 martie, 2012 at 11:08 - Reply

    E o povestioara care te pune pe ganduri si din care ai ce invata.

  3. MIKY 8 noiembrie, 2012 at 03:10 - Reply

    FOARTE ADEVARAT O RUGACIUNE CINTARESTE MULT

  4. sanda dan ion 13 februarie, 2013 at 09:35 - Reply

    asa e cintareste mult o rugaciune, dar,
    din pakate mai mult in povesti!…
    in viata de toate zilele realitatea e mult mai putin romantzata!

Leave A Comment