EVALUAREA VALENȚELOR PSIHOTERAPIEI ÎN CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ (CRRNP)

(Partea a V-a)

Psiholog dr. Aurelia Moraru

Psihoterapeut independent, Constanta

Rezultatele obţinute la grupul experimental cu suport social

Comportamentul social indezirabil s-a ameliorat la toţi cei 17 beneficiari asupra cărora s-a aplicat terapia cognitiv-comportamentala, ocupaţională şi de familie; aceasta reprezintă un procent de ameliorare de 100% dintre beneficiari; aceştia au suferit restructurări majore de comportament prin diminuarea agresivităţii verbale şi fizice prin adaptarea şi integrarea în activităţile sociale.

Tabel 4. Comportamentul global înainte de experiment

Figura 4. Comportamentul global înainte de experiment

Tabelul 5. Comportmentul global după experiment

Figura 5. Comportamentul global după experiment

Situaţia este similară subiecţilor din grupul fără control social, observând şi aici o ameliorare semnificativă din punctul de vedere al acestei dimensiuni, sub influenţa acţiunilor terapeutice (z=4,12; p<0,01).

Comportamentul comunicaţional s-a ameliorat la toţi cei 22 de beneficiari asupra cărora s-a aplicat terapia psihagogică, raţional-emotivă, de familie şi jocul de rol; aceasta reprezintă un procent de ameliorare de 100% dintre beneficiari. Aceştia au suferit restructurări majore de comportament şi comunicare prin diminuarea agresivităţii verbale şi prin internalizarea normelor şi valorilor sociale.

Testul Wilcoxon indică o concluzie similară şi la nivelul subiecţilor care au beneficiat de suport social (z=4,69; p<0,01), astfel încât putem afirma că, sub aspectul comportamentului comunicaţional, asistăm şi în acest caz la o ameliorare a acestuia sub impactul acţiunilor psihoterapeutice.

Comportamentul cognitiv maladaptativ s-a ameliorat la 23 din cei 24 de beneficiari asupra cărora s-a aplicat terapia cognitivă; aceasta reprezintă un procent de ameliorare de 95,8% dintre beneficiari. Beneficiarii au învăţat să testeze ipotezele eronate, să identifice schemele de gândire maladaptative şi să le înlocuiască cu altele mai flexibile şi mai realiste şi să conştientizeze gândurile iraţionale, înlocuindu-le cu cele logice. Instaurarea unui mod de gândire mai raţional şi constructiv a dus la modificări comportamentale şi emoţionale.

Acelaşi lucru îl constatăm şi în cazul pacienţilor care au beneficiat de suport social. Testul Wilcoxon indică, din nou, o ameliorare semnificativă a dimensiunii cognitive în urma acţiunilor psihoterapeutice (z=4,79; p<0,01).

Comportamentul psihoemoţional dezechilibrat s-a ameliorat la 27 din cei 30 de beneficiari asupra cărora s-a aplicat atât terapia instituţionalizată cât şi terapia de familie; aceasta reprezintă un procent de ameliorare de 90% dintre beneficiari; de remarcat că o contribuţie deosebită în ameliorare a avut-o şi familia prin acordarea suportului emoţional.

Acelaşi lucru îl constatăm şi în cazul terapiei efectuate pe subiecţii cu suport familial (z=5,19; p<0,01). Indiferent de suportul familial, acţiunile psihoterapeutice determină ameliorarea semnificativă a componente emoţionale a subiecţilor investigaţi.

Activitatea desfăşurată în cadrul terapiei ocupaţionale a crescut la 93,3% din beneficiari (la 28 din cei 30 de beneficiari). Odată cu instituţionalizarea, se instalează şi durerea morală, cronicitatea bolii şi noul rol dobândit punându-şi amprenta asupra personalităţii beneficiarilor şi asupra comportamentului vis a vis de activitate; doar pe măsura progreselor obţinute în urma psihoterapiei, interesul pentru activitate creşte şi aceasta se datorează în mare măsura şi recompenselor verbale, materiale (ţigări, dulciuri, ceai), sau a biletelor de învoire în societate şi familie.

În mod similar, pentru subiecţii cu suport familial, observăm o nouă diferenţă semnificativă între activitatea pacienţilor înaintea terapiei şi cea de după terapie (z=5,29; p<0,01), în sensul ameliorării componentei.

(va urma)


  •  
  •  
  •  
  •  
  •