Sa ne inchipuim un maslin foarte frumos, cu trunchi puternic si inalt, cu crengi groase si roditoare, cu frunzis verde bogat. Soarele ii surade. Iar frunzele sale, scaldate de lumina soarelui, imprastie straluciri argintii. Radacinile ii sunt adanc infipte in pamantul roditor. In fiece an, da uleiul cel mai ales. Este plin de daruri. “Maslin mandru in campie”, cum ar spune Inteleptul Sirah. Un altul mai frumos, mai falnic si mai rodnic nu exista nicaieri. O adevarata incantare a ochilor. Atat de frumos, de parca Insusi Dumnezeu l-ar ingriji.

Apoi insa privelistea este cu totul intristatoare. Crengile sale sunt taiate una dupa alta si cad pe pamant. Au fost taiate aproape toate. Vai, ce urat este acum maslinul! Atatea seve zemoase din pamantul rodnic se ridica, dar n-au crengi pe care sa le hraneasca.

Deodata, lucrurile iau o alta intorsatura. Departe, pe un deal plesuv, se vede un maslin salbatic. Rau alcatuit, slabanog, sterp, plin de tepi si uscaturi. Cineva insa, caruia ii pasa de el, taie cateva crengi din el si le duce sa le altoiasca pe maslinul cel bun. In curand acestea cresc si se intaresc. Sevele bogate ale pamantului rodnic i-au dat o vioiciune nemaivazuta si o vigoare extraordinara. Paradoxal este faptul ca, in ciuda oricarei reguli, isi schimba firea. Deodata au lepadat orice salbaticie, imblanzindu-se. Deja au devenit crengi firesti ale maslinului cel bun, fiind mai bune decat cele taiate. In curand dau cel mai bun ulei.

Aceasta parabola apartine Sfantului Apostol Pavel si este de gasit in Epistola sa catre romani.


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
2015-09-27T01:00:46+00:00 27 Mar 2011|Metafore si meditatii|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment