anturajul

Sunt o mamă foarte ocupată, am o profesie liberală ce-mi ocupă mai toată ziua, dar în acelaşi timp sunt foarte preocupată şi de dezvoltarea armonioasă a copilului meu, ni se adresează la cabinet o mamă. Soţul meu are o activitate în strainătate, vine acasă o dată la trei luni, iar atunci când este prezent în familie nu  are răbdare cu băiatul, se enervează uşor, jigneşte şi este agresiv verbal. Are obiceiul să pună etichete negative într-un mod facil băiatului şi să domine atât în relaţia de cuplu cât şi în relaţia părinte-copil dorind să aibă mereu ultimul cuvânt. Atmosfera din familie este deseori viciată, băiatul este trist şi aceasta se reflectă negativ în randamentul şcolar şi în relaţiile cu colegii, în integrarea sa, are tendinţa să folosească acelaşi limbaj suburban ca şi tatăl lui. Deoarece observă în cartier alţi copii lăsaţi liberi, nesupravegheaţi de părinţii lor îşi doreşte să fie ca ei, să petreacă timp cu aceştia, să facă parte din anturajul lor. Cum pot gestiona această situaţie şi cum aş putea controla ieşirile şi anturajul copilului meu pentru a evita comportamentele nedorite, neacceptate din punct de vedere social?

Ca specialişti, dar şi ca părinţi, este firesc să ne punem anumite întrebări:

  • Poţi supravega copilul 24 de ore din 24?
  • Ce este de dorit: să poţi supraveghea din umbră sau în mod direct copilul?
  • Cât de permisiv poţi fi cu copilul tău?
  • Cum e să fii un părinte sufocant sau total dezinteresat de anturajul copilului tău?
  • Cine stabileşte regulile în cadrul familiei?

Sugestii:

  • Stabiliţi o relaţie sănătoasă cu copilul bazată pe afecţiune, încredere şi respect;
  • Petreceţi timp de calitate cu copilul, nu contează timpul alocat cât modul în care îl petreceţi, comunicarea şi activităţile în acest timp;
  • Evitarea  limitelor extreme (supracontrolul sau dezinteresul);
  • Implicarea directă, observarea comportamentului copilului, verificarea periodică a copilului;
  • Cunoaşterea prietenilor copilului, invitarea lor acasă, participarea la diverse evenimente;
  • Cunoaşterea copiilor din anturaj, a familiilor acestora, un minim de informaţii;
  • Copiii trebuie să ştie că a avea un părinte grijuliu înseamnă a avea un părinte care te iubeşte şi îţi doreşte binele şi nicidecum nu este vorba de CONTROL aşa cum se exprimă unii copii;
  • Ajutaţi copiii să ia decizii, responsabilizaţi-i;
  • Găsiţi ecuaţia potrivită pentru a îmbina atenţia acordată pentru supraveghere cu doza de libertate necesară odată cu creşterea copilului;
  • Este aproape imposibil să supraveghezi un copil în mod permanent, 24 de ore din 24. Acordaţi încredere copilului, verificaţi-l şi apreaciaţi-l atunci când are comportament dezirabil din punct de vedere social. În acest mod îi daţi încredere în el, recompensa verbală înseamnă mult pentru copil;
  • Pe măsură ce  copilul creşte este firesc să-l controlaţi din umbră evitând situaţiile ce l-ar putea jena, desconsidera în ochii colegilor care se bucură de mai multă încredere din partea părinţilor;
  • A fi permisiv în mod exagerat este la fel de nociv cu a fi dezinteresat;
  • Evitaţi să fiţi părinţi sufocanţi sau total lipsiţi de interes pentru copilul vostru, dezvoltaţi armonia, echilibrul în relaţia voastră;
  • Regulile sunt stabilite de comun acord de ambii părinţi, ei trebuie să aibă un sistem unitar în ceea ce priveşte educaţia copilului. De asemenea şi bunicii trebuie să aplice aceleaşi reguli, altfel copiii vor fi derutaţi şi ar putea specula de pe urma inconsecvenţelor în educaţie oferite de membrii familiei, aspectul acesta se va reflecta  şi în comportamentul lor. Copiii fac ceea ce observă la părinţi şi nu ceea ce aceştia doar predică;
  • Ca părinte e firesc să înveţi mereu, să te autoeduci continuu pentru a putea îngriji, supravega şi educa proprii copii;
  • Formaţi o echipă, renunţaţi la adversitate!

Psiholog dr. Aurelia MORARU


  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
2016-11-07T15:15:01+00:00 18 Dec 2011|Lucrari personale|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment