Ce îi defineşte pe adolescenţi, din punct de vedere psihologic?

La baza fundamentului psihologic al unui adolescent stă, în primul rând, formarea identităţii proprii, asumându-şi jucarea rolurilor prescrise de gen şi societate. Sunt la vârsta nu numai a întrebărilor, ci şi a definirii propriei personalităţi care presupune diferenţierea lor de cea a anturajului, de a acumula informaţii şi de definire a vocaţiei profesionale. Ei doresc să se afirme, să-şi pună în valoare aptitudinile şi creativitatea. Adolescenţa traversează astăzi pretutindeni o lume tulburată de non-valori, provocări, incertitudini. Ca să ştii unde este dreapta, mai întâi, trebuie să ştii unde este stânga, ca să ştii ce sunt nonvalorile, mai întâi trebuie să-ţi defineşti valorile, dar despre valori, vom vorbi într-un articol viitor.

Adolescentul român urmează rapid în conduita şi comportament ceea ce se citează în literatura de specialitate, criza adolescenţei.

Răsturnarea de valori în societatea de tranziţie perturbă procesul formării sistemului personal de valori cu consecinţe pentru conduitele practice ale fiecărei persoane şi pentru alegerea căilor de autorealizare.

La vârsta adolescenţei, individul începe să-şi afirme propria identitate în raporturile cu lumea căutând să devină original neagreând ideea de uniformitate;

Adolescenţii filtrează modul de a se raporta la valori şi prin voinţă îşi autoreglează conduita în comparaţie cu vârstele anterioare când în orientarea spre valori, rolul primordial îi revenea familiei.

Motivaţia adolescentului pentru consiliere / psihoterapie

Adolescenţii apelează la psiholog atunci când doresc să-şi exploreze personalitatea şi să şi-o optimizeze, sau să-şi testeze aptitudinile în vederea orientării vocaţionale. De asemenea apelează şi în situaţii de criză aşa cum ar fi conflictele intrapsihice şi interpersonale, în situaţii de stres sau de pierdere a unui prieten, părinte. Activitatea se desfăşoară într-un cadru securizant, empatic în condiţiile respectării codului deontologic al psihologului. Este o activitate de cooperare mutuală între psiholog şi client, motivaţia subiectului ajutând progresul personal al acestuia, dar în absenţa unei motivaţii şi al unor obiective bine definite, rezultatele întârzie să apară. Există şi situaţii în care părinţii disperaţi de comportamentul adolescentului apelează la serviciile psihologului, în acest caz este mai dificil de abordat subiectul şi ca psiholog am grijă să creez relaţia cu adolescentul, relaţie bazată pe încredere şi empatie ajutând persoana respectivă să se motiveze arătându-i consecinţele comportamentului, ajutând-o să se schimbe şi să ia cele mai bune decizii pe măsura maturizării personalităţii, responsabilizând-o.

Problemele preponderente invocate de adolescenţi

Problemele preponderente ale adolescenţilor sunt prietenia şi dragostea, situaţia la învăţătură şi orientarea vocaţională, problemele de comportament, conflictele cu părinţii date de dorinţa adolescenţilor de a-şi afirma personalitatea şi a deveni independenţi, fumatul, cheltuirea în exces a banilor pe telefon şi cluburi. Există şi situaţii mult mai complexe aşa cum ar fi depresia, anxietatea, insomnia, fobiile, tulburările de comportament când adolescenţii apelează la psiholog după ce au urmat un tratament medicamentos şi nu au reuşit să-şi reechilibreze personalitatea. Cazuistica tulburărilor este foarte complexă şi specifică de la caz la caz, se ştie că fiecare personalitate este unică şi prin urmare la fel şi cauzele şi modul de manifestare al acesteia. În activitatea pe care o desfăşor acord o atenţie deosebită şi familiei, ea fiind o verigă foarte importantă în actul consilierii / psihoterapiei.

Principalele greşeli pe care le fac părinţii în educaţia adolescenţilor şi consecinţele acestora asupra conduitei adolescenţilor

·        criza de timp a familiei, în special a părinţilor care petrec foarte mult timp la serviciu face ca aceştia să nu comunice cu proprii copii.

·        necunoaşterea şi neînţelegerea sufletului şi al propriilor nevoi ale adolescenţilor;

·        oferirea de bani şi bunuri în absenţa petrecerii timpului cu adolescenţii ca o compensare pentru acest deficit;

·        comunicarea disfuncţională (lipsa calităţii acesteia, autoritară, agresivă, violentă);

·        controlul excesiv;

·        mentalităţile învechite sau inflexibile;

·        prejudecăţile sau modelul personal pe care adolescenţii îl observă şi îl reproduc.

Se ştie că ceea ce imită adolescentul la părinţi este ceea ce vede şi mai puţin ceea ce i se spune.

Părintele trebuie să fie prietenul adolescentului

Părintele trebuie să se autoeduce deoarece nu există o şcoală de a deveni un părinte bun şi învăţă pe măsură ce-şi joacă rolul parental că el poate fi cel mai bun prieten ascultând copilul cu înţelegere, comunicând autentic cu el, iar atunci când copilul greşeşte, este de dorit ca în loc să-l critice excesiv, să-l ajute pentru a găsi soluţii la probleme. Se ştie că pentru orice problemă există o soluţie, criticile excesive aduse adolescentului pot determina ca pe viitor acesta să ascundă, să nu mai fie sincer cu familia sa şi să nu-şi mai dezvăluie sufletul în situaţii dificile. Să fii prieten cu copilul tău nu înseamnă să te laşi condus de el, e bine să-i spui: ”suntem prieteni, dar până ce vei deveni matur şi responsabil, tot eu sunt la cârma corăbiei şi mă simt împuternicit de a lua deciziile importante din viaţa ta şi e bine să cooperăm pentru ca în viitor să te simţi confortabil instalat pe propriul drum”.

Încurajarea responsabilităţilor individuale şi a iniţiativelor adolescenţilor

În cadrul familiei, însuşirea responsabilităţilor individuale sunt încurajate de către proprii părinţi prin trasarea sarcinilor şi asumarea lor de către adolescenţi. Părinţii vor încuraja iniţiativele copiilor atunci când acestea merită a fi puse în practică. În cabinet, psihologul are metode şi tehnici specifice de responsabilizare şi încurajare, tehnici deprinse în timp în cadrul formărilor profesionale cu specialiştii în domeniu. Adolescentul se va simţi valoros atunci când reuşeşte să-şi finalizeze sarcinile şi este apreciat pentru efortul său, aceasta contribuie la formarea imaginii pozitive de sine a acestuia. Am învăţat prin experienţa vastă pe care o am să „călătoresc” împreună cu adolescentul pe drumul lui şi să privesc viaţa prin ochii lui, din unghiul lui de vedere pentru a-l înţelege şi doar atunci când se abate de la drum să-l atenţionez să revină pentru a-şi continua scenariul de viată în conformitate cu obiectivele lui.

Rolul anturajului în formarea adolescenţilor şi modul cum în care pot fi evitate influenţele negative

Anturajul are un rol foarte important în formarea personalităţii adolescenţilor deoarece ei tind să înveţe şi să-i imite pe cei de aceeaşi vârstă, luându-i ca model. Atunci când familia este absentă din viaţa adolescentului, anturajul te ascultă, te înţelege şi te securizează, joacă rolul de „familie”. Anturajul poate să influenţeze adolescentul atât pozitiv cât şi negativ, aceasta depinde de principiile şi valorile adolescenţilor; în cazul în care acestea au fost bine internalizate, adolescentul poate să discernă şi să-si ia propriile decizii care să-l ajute. Atunci când comunicarea cu familia nu există sau este deficitară, disfuncţională, valorile şi principiile nu sunt clare pentru adolescenţi, pe fondul imaturităţii personalităţii, aceştia pot aluneca pe un drum greşit. Sugestia mea pentru părinţi este aceea de a fi aproape de proprii copii, să înveţe să-i înţeleagă şi să comunice eficient, să le fie suport afectiv şi instrumental în această tumultoasă etapă de viaţă când în contextul unei părţi din mass media românească sunt promovate preponderent nonvalorile. Este de dorit să previi decât să combaţi o stare de comportament indezirabil din punct de vedere psihosocial sau o stare de boală cuibărită în fragila fiinţă umană care este adolescentul.

Psiholog dr. Aurelia MORARU

Psiholog / Psihopedagog Adina MORARU


  •  
  •  
  •  
  •  
  •